ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3426/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1228 din 12 decembrie 2003, în rejudecare, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul N.F.: - în baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.; - în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 211 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la două pedepse de către 3 ani închisoare. Conform art. 33 și art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani.

S-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. Au fost deduse reținerea și arestarea preventivă de la 18 iulie 2001 la zi și menținută măsura arestării preventive. Inculpatul a fost obligat la 800.000 lei despăgubiri civile către partea civilă F.O.N. și la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 5 milioane lei, în care a fost inclus onorariul apărătorului din oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiției. Instanța a reținut, în fapt, că la data de 18 iulie 2001, inculpatul N.F. a urmărit-o pe partea vătămată F.O.N. în zona intersecțiilor străzilor Dristor, Baba Novac și Mihai Bravu din București și în momentul în care aceasta a deschis ușa de la intrarea în bloc, a împins-o, dezechilibrând-o, după care i-a smuls din mână portofelul în care avea suma de 800.000 lei.

Partea vătămată s-a întors spre inculpat, reținându-i semnalmentele și deși a alergat după acesta, a renunțat, întorcându-se la copilul pe care îl lăsase nesupravegheat. Pe traseul de întoarcere, partea vătămată și-a găsit portofelul aruncat care, însă era gol. Tot la data de 18 iulie 2001, după circa 3 ore, un echipaj al Poliției secția 12, a surprins un individ în zona B-dul Camil Ressu, sector 3, în timp ce verifica portofelul unuia dintre cei doi tineri cu care discuta și pe care, apoi i-a controlat în buzunare. În momentul declinării calității de către polițiști, individul a fugit, fiind însă prins după circa 150 m și condus la secția de poliție, unde a fost identificat în persoana inculpatului N.F.

Inculpatul a fost recunoscut cu ocazia prezentării în cadrul procedurii judiciare a identificării din grup, de către partea vătămată F.O.N. ca fiind autorul faptei comisă împotriva sa. Deși inculpatul nu a recunoscut săvârșirea tâlhăriei în dauna părții vătămate F.O.N., iar cu privire la celelalte părți vătămate, respectiv S.N. și I.M.T., a precizat că, în realitate, le-a cerut cu împrumut suma de 10.00 lei, fără amenințări, cunoscând-o din vedere pe una dintre acestea și din proprie inițiativă S.N. i-ar fi remis portofelul pentru a se convinge că nu are bani, situație confirmată de părțile vătămate în instanță, în contradicție cu susținerile din cursul urmăririi penale, instanța, analizând probele administrate în cursul procesului penal, în raport de prevederile art. 63 C. proc.

pen., a reținut vinovăția inculpatului. Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat apel, solicitând achitarea pentru fapta concurentă de tâlhărie, întrucât nu este el autorul, iar pentru cele două tentative de tâlhărie achitarea, pentru lipsa gradului de pericol social al infracțiunilor. Prin decizia penală nr. 118 din 19 februarie 2004, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, constatând că sunt probe suficiente din care rezultă vinovăția acestuia. Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris, însă susținut oral, prin apărătorul desemnat din oficiu și personal, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 18, 12 și 14 C. proc.

pen., respectiv eroarea gravă de fapt comisă de instanțe prin condamnarea sa pentru fapta comisă în dauna părții vătămate F.O.N., nefiind el autorul acesteia, precum și lipsa elementelor constitutive ale tentativelor de tâlhărie în dauna părților vătămate S.N. și I.M.T., neavând intenția de a-i deposeda de bani sau alte bunuri și nefolosind vreo modalitate de constrângere, prevăzută de lege, iar în subsidiar, solicitând reducerea pedepsei. Verificând hotărârea atacată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat. Situația de fapt, așa cum a fost reținută de instanțe, este susținută de mijloacele de probă legal administrate în cauză în cursul procesului penal. Pentru identificarea autorului tâlhăriei săvârșite împotriva sa, partea vătămată F.O.N.

a furnizat detalii organelor de poliție, între care, prin declarația din data de 18 iulie 2001 a indicat mai multe cicatrici și tatuaje, conținând cuvintele „O.” și „B.”, susținând că ar putea să îl recunoască dacă îi va fi prezentat. Fiindu-i prezentat, inculpatul a fost recunoscut din grup de către partea vătămată, constatându-se existența tatuajelor cu inscripțiile, anterior declarate, pe brațul acestuia. Martorii asistenți la realizarea procedurii judiciare a recunoașterii din grup, respectiv, M. și N.M.C., au confirmat legalitatea îndeplinirii acestuia. Referitor la surprinderea inculpatului de către organele de poliție în timp ce îi controla pe cei doi tineri părți vătămate prin buzunare și în portofel, aceste fapte sunt pe de o parte, consemnate prin procesul-verbal de constatare întocmit de lucrătorii de poliție, iar pe de altă parte, susținute prin declarațiile scrise personal de către părțile vătămate S.N.

și I.M.T. Martorul T., care a precizat și amenințările cu bătaia făcute de inculpat, dacă nu îi dau banii solicitați. Aceleași părți vătămate au arătat că nu l-au cunoscut anterior pe inculpat, de unde, astfel, se impune concluzia că numai o constrângere psihică îi putea determina pe cei doi tineri acostați să accepte controlul propriilor buzunare și chiar să-și predea portofelul în mâinile inculpaților. Referirile ulterioare ale părților vătămate, în sensul că una dintre ele l-ar fi cunoscut pe inculpat și că la întâlnirea lor nu s-a întâmplat nimic anormal, au fost înlăturate justificat de către instanțe, necoroborându-se, conform art. 63 C. proc. pen., cu celelalte probe administrate.

Reținând încadrările juridice legale, instanța de fond, a cărei hotărâre a fost menținută de instanța de apel, a stabilit pedepse pentru infracțiunile săvârșite, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., între care, alături de cele privind dispozițiile Codului penal și datele referitoare la persoana inculpatului, tânăr, însă având statutul de recidivist urmare condamnării anterioare la pedeapsa de 3 ani, pentru infracțiunea de furt, din executarea căreia a fost liberat condiționat la 11 octombrie 2000. Pedeapsa rezultantă aplicată, de 6 ani închisoare, este și justificată și necesară realizării atât a funcției de constrângere și reeducare ale sancțiunii, cât și scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Pentru cele ce preced, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat. Din pedeapsa aplicată se va deduce timpul reținerii și al arestării preventive a inculpatului de la 18 iulie 2001 la 22 iunie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.F. împotriva deciziei penale nr. 118 A din 19 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și al arestării preventive de la 18 iulie 2001, la 22 iunie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 iunie 2004.