ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3426/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1228 din 12

decembrie 2003, în rejudecare, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul

N.F.:

- în baza art. 211 alin. (2) lit. e)

C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 6 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.;

- în baza art. 20 C. pen., raportat

la art. 211 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la două

pedepse de către 3 ani închisoare.

Conform art. 33 și art. 34 C. pen.,

au fost contopite pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani

închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 3 ani.

S-a făcut aplicarea art. 64 și art.

71 C. pen.

Au fost deduse reținerea și

arestarea preventivă de la 18 iulie 2001 la zi și menținută măsura arestării

preventive.

Inculpatul a fost obligat la 800.000

lei despăgubiri civile către partea civilă F.O.N. și la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în sumă de 5 milioane lei, în care a fost inclus

onorariul apărătorului din oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiției.

Instanța a reținut, în fapt, că la

data de 18 iulie 2001, inculpatul N.F. a urmărit-o pe partea vătămată F.O.N. în

zona intersecțiilor străzilor Dristor, Baba Novac și Mihai Bravu din București

și în momentul în care aceasta a deschis ușa de la intrarea în bloc, a

împins-o, dezechilibrând-o, după care i-a smuls din mână portofelul în care

avea suma de 800.000 lei.

Partea vătămată s-a întors spre

inculpat, reținându-i semnalmentele și deși a alergat după acesta, a renunțat,

întorcându-se la copilul pe care îl lăsase nesupravegheat.

Pe traseul de întoarcere, partea

vătămată și-a găsit portofelul aruncat care, însă era gol.

Tot la data de 18 iulie 2001, după

circa 3 ore, un echipaj al Poliției secția 12, a surprins un individ în zona

B-dul Camil Ressu, sector 3, în timp ce verifica portofelul unuia dintre cei

doi tineri cu care discuta și pe care, apoi i-a controlat în buzunare. În

momentul declinării calității de către polițiști, individul a fugit, fiind însă

prins după circa 150 m și condus la secția de poliție, unde a fost identificat

în persoana inculpatului N.F.

Inculpatul a fost recunoscut cu

ocazia prezentării în cadrul procedurii judiciare a identificării din grup, de

către partea vătămată F.O.N. ca fiind autorul faptei comisă împotriva sa.

Deși inculpatul nu a recunoscut

săvârșirea tâlhăriei în dauna părții vătămate F.O.N., iar cu privire la

celelalte părți vătămate, respectiv S.N. și I.M.T., a precizat că, în

realitate, le-a cerut cu împrumut suma de 10.00 lei, fără amenințări,

cunoscând-o din vedere pe una dintre acestea și din proprie inițiativă S.N.

i-ar fi remis portofelul pentru a se convinge că nu are bani, situație

confirmată de părțile vătămate în instanță, în contradicție cu susținerile din

cursul urmăririi penale, instanța, analizând probele administrate în cursul

procesului penal, în raport de prevederile art. 63 C. proc. pen., a reținut

vinovăția inculpatului.

Împotriva acestei hotărâri,

inculpatul a declarat apel, solicitând achitarea pentru fapta concurentă de

tâlhărie, întrucât nu este el autorul, iar pentru cele două tentative de

tâlhărie achitarea, pentru lipsa gradului de pericol social al infracțiunilor.

Prin decizia penală nr. 118 din 19

februarie 2004, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul

inculpatului, constatând că sunt probe suficiente din care rezultă vinovăția

acestuia.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris, însă susținut oral,

prin apărătorul desemnat din oficiu și personal, invocând cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18, 12 și 14 C. proc. pen.,

respectiv eroarea gravă de fapt comisă de instanțe prin condamnarea sa pentru

fapta comisă în dauna părții vătămate F.O.N., nefiind el autorul acesteia,

precum și lipsa elementelor constitutive ale tentativelor de tâlhărie în dauna

părților vătămate S.N. și I.M.T., neavând intenția de a-i deposeda de bani sau

alte bunuri și nefolosind vreo modalitate de constrângere, prevăzută de lege, iar

în subsidiar, solicitând reducerea pedepsei.

Verificând hotărârea atacată pe baza

materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Situația de fapt, așa cum a fost

reținută de instanțe, este susținută de mijloacele de probă legal administrate

în cauză în cursul procesului penal.

Pentru identificarea autorului

tâlhăriei săvârșite împotriva sa, partea vătămată F.O.N. a furnizat detalii

organelor de poliție, între care, prin declarația din data de 18 iulie 2001 a

indicat mai multe cicatrici și tatuaje, conținând cuvintele „O.” și „B.”,

susținând că ar putea să îl recunoască dacă îi va fi prezentat.

Fiindu-i prezentat, inculpatul a

fost recunoscut din grup de către partea vătămată, constatându-se existența

tatuajelor cu inscripțiile, anterior declarate, pe brațul acestuia.

Martorii asistenți la realizarea

procedurii judiciare a recunoașterii din grup, respectiv, M. și N.M.C., au

confirmat legalitatea îndeplinirii acestuia.

Referitor la surprinderea

inculpatului de către organele de poliție în timp ce îi controla pe cei doi

tineri părți vătămate prin buzunare și în portofel, aceste fapte sunt pe de o

parte, consemnate prin procesul-verbal de constatare întocmit de lucrătorii de

poliție, iar pe de altă parte, susținute prin declarațiile scrise personal de

către părțile vătămate S.N. și I.M.T.

Martorul T., care a precizat și

amenințările cu bătaia făcute de inculpat, dacă nu îi dau banii solicitați.

Aceleași părți vătămate au arătat că

nu l-au cunoscut anterior pe inculpat, de unde, astfel, se impune concluzia că

numai o constrângere psihică îi putea determina pe cei doi tineri acostați să

accepte controlul propriilor buzunare și chiar să-și predea portofelul în

mâinile inculpaților.

Referirile ulterioare ale părților

vătămate, în sensul că una dintre ele l-ar fi cunoscut pe inculpat și că la

întâlnirea lor nu s-a întâmplat nimic anormal, au fost înlăturate justificat de

către instanțe, necoroborându-se, conform art. 63 C. proc. pen., cu celelalte

probe administrate.

Reținând încadrările juridice legale,

instanța de fond, a cărei hotărâre a fost menținută de instanța de apel, a

stabilit pedepse pentru infracțiunile săvârșite, având în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., între care, alături de cele privind dispozițiile

Codului penal și datele referitoare la persoana inculpatului, tânăr, însă având

statutul de recidivist urmare condamnării anterioare la pedeapsa de 3 ani,

pentru infracțiunea de furt, din executarea căreia a fost liberat condiționat

la 11 octombrie 2000.

Pedeapsa rezultantă aplicată, de 6

ani închisoare, este și justificată și necesară realizării atât a funcției de

constrângere și reeducare ale sancțiunii, cât și scopului prevenirii săvârșirii

de noi infracțiuni.

Pentru cele ce preced, recursul

inculpatului va fi respins ca nefondat.

Din pedeapsa aplicată se va deduce

timpul reținerii și al arestării preventive a inculpatului de la 18 iulie 2001

la 22 iunie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.F. împotriva deciziei penale nr. 118 A din 19

februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

reținerii și al arestării preventive de la 18 iulie 2001, la 22 iunie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 iunie 2004.