ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2553/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1085 din 25

noiembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat,

printre alții, pe inculpatul

C.G.D.

la

8 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b) C. pen., pe durata de 3 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 C. pen.

Pe latură civilă, s-a luat act că

partea vătămată B.C.M., nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua de 5 aprilie 2003,

inculpatul, aflat în compania coinculpatului S.C., a observat, pe strada Ionel

Perlea din sectorul 1 al Capitalei, că tânăra B.C.M., vorbea la un telefon

mobil și, ca atare, s-au înțeles să-i sustragă obiectul și geanta purtată pe

umăr.

Astfel, el s-a apropiat de fată, i-a

smuls geanta, a trântit-o la sol și a părăsit locul în fugă, în tot acest timp

celălalt inculpat atent să nu fie văzut incidentul de trecători, a încercat

să-i insufle fetei sentimentul că îl va prinde el pe hoț.

Partea vătămată i-a recunoscut pe

inculpați din planșele foto prezentate.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicată.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 97 din 12 februarie 2004, a admis apelul

declarat, a desființat sentința și prin reținerea aplicării art. 74 lit. a) și

a art. 76 C. pen., a modificat pedeapsa privativă de libertate, în sensul că a

redus-o de la 8 ani închisoare la 5 ani închisoare.

Împotriva hotărârii pronunțată de

instanța de apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazurile de

casare invocate fiind cele prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C.

proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt, în sensul că a fost

condamnat pentru o faptă pe care nu a săvârșit-o și s-a aplicat pedeapsă greșit

individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Astfel, partea vătămată, în primele

declarații date, a menționat că persoana care i-a smuls geanta și a trântit-o

la pământ avea statură atletică, era de înălțimea 1,70 m – 1,75 m, era brunet

și purta haine închise la culoare.

Totodată, partea vătămată a

menționat că atunci când și-a revenit din șocul produs de violența cu care

fusese agresată, a observat pe caldarâm un portofel, în acesta ea găsind Cartea

de Identitate a inculpatului. Că inculpatul a fost cel care a săvârșit fapta, se

reține și din declarațiile martorului G.C., acesta, prezent într-un imobil

situat în apropierea locului faptei, fiind cel care l-a văzut pe inculpat și,

totodată, cel care l-a revăzut când s-a reîntors pentru  a-și recupera

portofelul ce-i căzuse din buzunar.

Este de reținut și faptul că în

diferite momente ale fazelor procesului penal, cei doi inculpați au dat vina

unul pe altul.

Și motivul de recurs privind greșita

individualizare a pedepsei este nefondat.

Orientându-se la pedeapsa de 5 ani

închisoare, instanța de apel, în acord cu criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., a considerat pericolul social

grav al faptei, mărit și de săvârșirea acesteia în loc public și de două

persoane împreună, împrejurările în care ea a fost comisă, respectiv prin

urmărirea părții vătămate, dar și persoana făptuitorului, fără antecedente

penale, în acest sens reținându-i-se circumstanțe atenuante cu efect asupra

cuantumului, apropiat de minim.

Executarea pedepsei prin privare de

libertate răspunde și scopului ei, așa cum prevede art. 52 C. pen.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

inculpatul recurent va fi obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.G.D. împotriva deciziei penale nr. 97/ A din 12

februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 9 aprilie 2003, la 11 mai 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

11 mai 2004.