ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4715/2003

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 652 din 1 iulie 2003, Tribunalul București a condamnat pe inculpatul Ț.J.M. la 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următorii C. pen. S-a menținut starea de arest și s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive, de la 20 ianuarie 2003, la zi. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.300.000 lei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în ziua de 3 septembrie 2002, inculpatul a deposedat-o, prin violență, pe partea vătămată de o geantă în care se afla suma de 50.000 lei și un telefon mobil.

Curtea de Apel București, prin decizia penală nr. 438/ A din 18 august 2003, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul solicita redozarea pedepsei. Împotriva menționatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, reiterând motivul de casare invocat în apel, referitor la individualizarea pedepsei. Examinând hotărârile atacate în raport de motivul de casare invocat în recurs, cât și din oficiu, se constată că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, încadrarea juridică, în prevederile art. 99 din același cod, fiind corespunzătoare. Din probele administrate, care au fost analizate în considerentele hotărârilor, rezultă, fără dubiu, că la data de 3 septembrie 2002, în timp ce se deplasa pe stradă, partea vătămată V.E.M., a fost atacată de inculpatul Ț.J.M., care, prin violență, i-a sustras geanta în care se afla suma de 50.000 lei și un telefon mobil.

Ulterior, inculpatul a vândut telefonul sustras cu suma de 700.000 lei, despăgubind însă, în cursul procesului pe partea vătămată, integral pentru prejudiciul provocat prin infracțiune. Referitor la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen., instanțele având în vedere atât pericolul social sporit al faptei comise (sustragerea unor bunuri, prin acte de violență, în timp ce partea vătămată se afla într-un loc public) valoarea relativ redusă a bunurilor sustrase, cât și împrejurarea că deși minor inculpatul a mai fost cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni. Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în baza art. 385 19 pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a se respinge recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.I.M. împotriva deciziei penale nr. 438/ A din 18 august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 20 ianuarie 2003 la 23 octombrie 2003. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 23 octombrie 2003.