ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4715/2003

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 652 din 1 iulie

2003, Tribunalul București a condamnat pe inculpatul Ț.J.M. la 3 ani

închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2)

lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și următorii C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive, de la 20 ianuarie

2003, la zi.

Inculpatul a fost obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.300.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că în ziua de 3 septembrie 2002, inculpatul a deposedat-o,

prin violență, pe partea vătămată de o geantă în care se afla suma de 50.000

lei și un telefon mobil.

Curtea de Apel București, prin

decizia penală nr. 438/ A din 18 august 2003, a respins, ca nefondat, apelul

prin care inculpatul solicita redozarea pedepsei.

Împotriva menționatelor hotărâri,

inculpatul a declarat recurs, reiterând motivul de casare invocat în apel,

referitor la individualizarea pedepsei.

Examinând hotărârile atacate în

raport de motivul de casare invocat în recurs, cât și din oficiu, se constată

că instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului,

încadrarea juridică, în prevederile art. 99 din același cod, fiind

corespunzătoare.

Din probele administrate, care au

fost analizate în considerentele hotărârilor, rezultă, fără dubiu, că la data

de 3 septembrie 2002, în timp ce se deplasa pe stradă, partea vătămată V.E.M.,

a fost atacată de inculpatul Ț.J.M., care, prin violență, i-a sustras geanta în

care se afla suma de 50.000 lei și un telefon mobil.

Ulterior, inculpatul a vândut

telefonul sustras cu suma de 700.000 lei, despăgubind însă, în cursul

procesului pe partea vătămată, integral pentru prejudiciul provocat prin

infracțiune.

Referitor la pedeapsa de 3 ani

închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect

individualizată, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 și art. 52 C.

pen., instanțele având în vedere atât pericolul social sporit al faptei comise

(sustragerea unor bunuri, prin acte de violență, în timp ce partea vătămată se

afla într-un loc public) valoarea relativ redusă a bunurilor sustrase, cât și

împrejurarea că deși minor inculpatul a mai fost cercetat pentru săvârșirea

unor infracțiuni.

Întrucât criticile formulate în

recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată

existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea în

baza art. 385

19

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a se

respinge recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Ț.I.M. împotriva deciziei penale nr. 438/ A din 18

august 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 20 ianuarie 2003

la 23 octombrie 2003.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 octombrie  2003.