ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 398/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 233 din 12 martie 2003, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul V.D. la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2), lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. și art. 13 C. pen. Totodată, instanța a interzis inculpatului să se afle în municipiul București, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei, a menținut starea de arest, cu deducerea prevenției de la 22 mai 2002 până la zi și a luat act că partea vătămată Radu Lucian nu are pretenții civile. S-a reținut, în fapt, urmare probelor administrate, că, în seara de 22 februarie 2002, în jurul orei 22,00, inculpatul și alți trei tineri neidentificați au întâlnit în Parcul G. pe victima R.L., care, era însoțită de B.G.

și I.A. Unul dintre cei trei tineri neidentificați a luat telefonul mobil al părții vătămate și l-a dat inculpatului, iar când aceasta a solicitat restituirea aparatului, inculpatul a refuzat categoric, adresându-i injurii, lovind-o cu pumnii și cerându-i în schimb suma de 500.000 lei. Prin decizia nr. 301 din 4 iunie 2003, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul solicitând achitarea pe considerentul că violențele au fost exercitate exclusiv de D.M., iar, în subsidiar, reducerea pedepsei. Recursul declarat nu este fondat: Prima critică nu poate fi luată în considerare, deoarece partea vătămată și martorul B.G.

au susținut constant că inculpatul, pe care l-au recunoscut la prezentarea din grup, a exercitat acte de violență pentru păstrarea telefonului mobil sustras de o altă persoană din anturajul său. Cealaltă critică este, de asemenea, nefondată, deoarece, în raport de datele personale ale inculpatului minor (neîncadrat în muncă sau vreo formă de învățământ) și poziția lui nesinceră, instanțele au individualizat în mod corect pedeapsa. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b), C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat recursul declarat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de inculpatul V.D. împotriva deciziei nr. 301 din 4 iulie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală, ca nefondat. Compută din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 22 mai 2002, la zi. Obligă pe recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2004.