ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1308/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

a II a penală, prin sentința penală nr. 893 din 29 iunie 2004, l-a condamnat pe

inculpatul M.D.G. la 2 pedepse de câte 5 ani închisoare, pentru săvârșirea a

două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C.

pen. și respectiv art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele au fost contopite și s-a dispus ca

inculpatul să execute o singură pedeapsă de 5 ani închisoare, cu interzicerea

drepturilor, prevăzute de art. 64 în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a

dedus prevenția de la 27 iulie 2003 la 29 iunie 2004, iar în baza art. 350 C.

proc. pen., a fost menținută starea de arest.

S-a luat act că părțile

vătămate G.A. și C.A. nu s-au constituit părți civile și în baza art. 118 lit.

d) s-a confiscat de la inculpat suma de 1.800.000 lei rezultată din infracțiune

și inculpatul a fost obligat să plătească această sumă statului.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că, în seara de 11 iunie 2003, inculpatul s-a apropiat

în fugă de C.A.E. și I.S., tinere care în acel moment se aflau în apropierea

Școlii nr. 193 din str. Poiana Mare, și a smuls din mâna primei telefonul mobil

NOKIA 3310, după care a fugit.

În ziua de 26

mai 2003, în jurul orelor 14,00, în timp ce partea vătămată G.A. se deplasa de

la școală spre casă, ajunsă în spatele blocului TS 30, situat în sectorul 4, a

fost imobilizată de inculpat care i-a luat din geantă, un telefon mobil și a

constrâns-o să-și scoată cerceii din urechi.

Apelul declarat de inculpat

care a criticat sentința ca nelegală, susținând printr-un prim motiv, că nu a

săvârșit faptele, prin al doilea motiv că în ce privește fapta din 11 iunie

2003, a primit o încadrare juridică greșită, urmând a fi recalificată drept

infracțiune de furt și prin al treilea motiv că pedepsele au fost greșit

individualizate fiind excesiv de aspre a fost respins prin decizia nr. 749 din

19 octombrie 2004, pronunțată de secția I penală de la Curtea de Apel

București.

Nemulțumit și de această

hotărâre, în termenul legal, prin cererea trimisă din penitenciar inculpatul a

declarat recurs.

Prin memoriul scris a reluat

criticile din apel susținând că a împrumutat telefonul de la partea vătămată

C.A., după care a plecat cu el fără să îl restituie iar în ce privește

sustragerea telefonului de la minora G.A., nu se afla în București la data

reclamată.

Recursul este nefondat.

Din cuprinsul actelor și

lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut o situație

de fapt confirmată de probele administrate, au dat faptelor comise încadrările

juridice legale, iar pedepsele situate la minimul special sunt judicios

stabilite cu respectarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C.

pen.

Așa cum, amplu a motivat

instanța de apel, atunci când a respins apelul inculpatului prima instanță a

avut în vedere probele administrate și anume, plângerile părților vătămate și

declarațiile martorilor audiați. Astfel, martorii P.Șt. și T.L., l-au văzut pe

inculpat alergând cu un telefon alb în mână iar partea vătămată li s-a plâns că

inculpatul i-a smuls telefonul și a fugit.

Apărarea, în sensul că

partea vătămată i-a dat de bunăvoie telefonul să-și sune un prieten, după care

a refuzat să-l restituie și a plecat de lângă cele două tinere a fost respinsă

motivat tocmai având în vedere declarațiile părții vătămate.

Referitor la a doua faptă

așa cum s-a reținut de către instanțe, partea vătămată G.A. deposedată de

bunuri, a remarcat că individul care a tâlhărit-o avea un tatuaj pe picior. A

doua zi după ce a fost tâlhărită și după ce a sesizat fapta partea vătămată l-a

descris pe inculpat făcând și precizarea că era îmbrăcat cu pantaloni trei

sferturi iar pe un picior (cel drept) avea un tatuaj.

În timpul anchetei la 20

iunie 2003, partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat după fotografiile

prezentate, iar după identificarea inculpatului și prezentarea pentru

recunoaștere din grup, după ce l-a indicat, cerându-i-se să arate piciorul

(gamba) s-a constatat că are un tatuaj.

Așa cum se observă în

fotografii tatuajul este pe gamba stângă și nu pe cea dreaptă însă acest aspect

ținând seama de vârsta, de șocul suferit când a fost imobilizată și tâlhărită

este explicabil, mai ales că așa cum însăși inculpatul a declarat, nu o

cunoaște pe partea vătămată și susține inculpatul n-a văzut-o niciodată.

Rezultând fără îndoială că

inculpatul a săvârșit cele două infracțiuni mai ales că așa cum în primele

declarații a și recunoscut că a luat telefonul de la C.A., deoarece se droga și

neavând bani de droguri trebuia să procure în orice mod un bun pentru ca să-l

poată valorifica instanțele au pronunțat hotărâri legale și temeinice.

În temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins, iar inculpatul

obligat potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la cheltuieli judiciare

statului.

În baza art. 385

17

alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce

arestul preventiv executat până la pronunțare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.D.G. împotriva deciziei penale nr. 749 din 19

octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 27 iulie 2003 la 22

februarie 2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 februarie 2005.