ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5588/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 611/ F din 11 mai 2005, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.S.G., la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. În baza art. 83 C. pen., a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 116 din 04 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin neapelare la 12 februarie 2004 și a cumulat această pedeapsă cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca în final să execute 7 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția de la 26 iunie 2003 la 26 iulie 2003 și de la 9 martie 2005 la 11 mai 2005 și în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul la 5.500.000 lei către partea civilă G.I. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în ziua de 7 februarie 2005, în jurul orelor 17,00, inculpatul M.S.G., prin amenințare, a deposedat partea vătămată G.I. de un telefon mobil. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declarațiile părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, raportul de constatare tehnico-științific, procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup, declarațiile martorului S.L., precum și declarațiile inculpatului.

În cursul cercetări judecătorești, inculpatul a revenit asupra declarațiilor date la urmărirea penală, recunoscând săvârșirea faptei, precizând însă că nu a avut un cuțit asupra sa. Prin decizia penală nr. 507/ A din 21 iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.S.G. împotriva sentinței penale nr. 611 din 11 mai 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9, 10, 17 și 14 C. proc. pen., cerând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de furt calificat, arătând că nu a exercitat violențe asupra părții vătămate pentru a-și însuși telefonul mobil al acesteia.

În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate, având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și cele personale ale sale, arătând că este neșcolarizat, are doar 4 clase, are un copil minor în vârstă de un an și 5 luni, a recunoscut fapta, a depus acte în circumstanțiere, iar banii pe care i-a obținut prin vânzarea telefonului mobil furat i-a folosit pentru cumpărarea de medicamente pentru copilul său. Totodată, a mai arătat că a declarat recurs pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 64 lit. d) și e) C. pen., cerând înlăturarea acestora. Recursul declarat de inculpatul M.S.G. este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Analizând hotărârile pronunțate în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. d) și e) pe durata executării pedepsei, ca pedeapsa accesorie potrivit art. 71 C. pen., Curtea constată că ambele instanțe în mod greșit i-au interzis inculpatului, în bloc, toate drepturile prevăzute de art. 64 C. pen.

Având în vedere faptul că infracțiunea de tâlhărie nu este de natură a-l decade pe acesta din drepturile părintești și de a fi tutore sau curator și ținând seama de Hotărârea C.E.D.O. din 28 septembrie 2004, privind cazul S. și P. contra României și pentru a nu fi încălcate prevederile art. 8 din C.A.D.O.L.F., potrivit cărora orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, această pedeapsă accesorie nu trebuie aplicată în mod automat și într-o formă absolută, ci trebuie ca instanțele să exercite un control, luând în considerare tipul de infracțiune săvârșit de inculpat și interesul minorilor. Ca atare, ca o consecință a celor menționate, recursul inculpatului va fi admis, urmând a fi înlăturate dispozițiile art. 64 lit. d) și e) C. pen.

Analizându-se restul motivelor invocate, Curtea constată că acestea sunt nefondate. Astfel, cât privește motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat, întrucât ambele hotărâri pronunțate în cauză cuprind motivele pe care se întemeiază soluțiile, care sunt amplu și temeinic dezvoltate, iar motivarea acestora nu contrazice în nici un fel dispozitivul hotărârii. Următorul caz de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., se constată, de asemenea, că este nefondat, inculpatul neprecizând nici o probă sau cerere esențială pe care a solicitat-o și nu i-a fost admisă, de natură a-i garanta drepturile ori influența soluția procesului.

Analizând materialul probator administrat în cauză, se constată că în procesul verbal din data de 16 martie 2005 încheiat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a arătat expres că „nu am de făcut declarații suplimentare ori de propus probe noi în apărarea mea”, procesul verbal semnat de inculpat în prezența apărătorului său. Totodată, prin încheierea din 13 aprilie 2005 a Tribunalului București, inculpatului i-a fost încuviințată proba cu acte în circumstanțiere, solicitată prin apărătorul său. Mai mult, analizând hotărârea instanței de fond, se constată că s-a reținut în mod expres în motivarea sentinței faptul că inculpatul nu a solicitat administrarea altor probe, deducându-se astfel că acesta a fost mulțumit cu materialul probator administrat atât pe parcursul urmăririi penale, cât și în timpul cercetării judecătorești.

Analizându-se motivul de recurs invocat de inculpatul M.S.G. prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat, Curtea constată că situația de fapt a fost corect reținută, iar încadrarea juridică a faptei fiind bine stabilită. Astfel, atât instanța de fond, cât și cea de control judiciar, în mod corect au reținut faptul că sustragerea telefonului mobil din buzunarul părții vătămate, după ce în prealabil îl amenințase, lovindu-se de refuzul acestuia de a-i preda bunurile de valoare pe care le avea, reprezintă un act de violență fizică destinat realizării deposedării, înfrângându-se prin forță actul fizic de posesie pe care-l exercita partea vătămată.

În aceste împrejurări, violența va exista și atunci când bunul este smuls din mâna sau de pe corpul victimei și chiar dacă aceasta din neputință, spaimă sau din cauza surprizei nu a opus rezistență făptuitorului. Impactul psihologic al faptei suportat de partea vătămată justifică pe deplin o asemenea lipsă de reacție.

Analizând decizia atacată prin prisma ultimului motiv invocat, respectiv individualizarea pedepsei, Curtea constată că hotărârea instanței de fond, menținută de instanța de apel, este legală și temeinică, la stabilirea pedepsei aplicate inculpatului avându-se în vedere gradul de pericol social sporit al acestui gen de fapte, împrejurările în care aceasta a fost comisă, modul de operare, atitudinea procesuală a acestuia, circumstanțele personale ale inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale, aspecte față de care se apreciază că pedeapsa aplicată acestui inculpat a fost just individualizată, potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., corespunzând scopului educativ-preventiv prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu se impune redozarea acesteia.

Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind fondat, Curtea urmează a-l admite în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.S.G. împotriva deciziei penale nr. 507/ A din 21 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 611/ F din 11 mai 2005 a Tribunalului București, secția I penală, pentru greșita aplicare a dispozițiilor art. 64 lit. d) și e) C. pen., dispoziție pe care o înlătură. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 26 iunie 2003 la 26 iulie 2003 și timpul reținerii și arestării preventive de la 9 martie 2005, la 4 octombrie 2005. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 octombrie 2005.