ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4789/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 446

pronunțată la data de 13 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția I penală,

s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută prin rechizitoriu din art. 211

alin. (2) lit. b) și c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 208 alin.

(1) – art. 209 alin. (1) lit. g) și e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.,

text în baza căruia a fost condamnat inculpatul I.C. la 4 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 515 zile rămas neexecutat din

pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 697

din 13 mai 2003, rest care a fost contopit cu pedeapsa de 4 ani închisoare,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 și 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția inculpatului de la 22 ianuarie 2006 la zi, iar în baza art. 350 alin.

(1) C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a luat act că partea vătămată O.M.A.

nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În dimineața zilei de 22 ianuarie

2006, în jurul orelor 5,00, partea vătămată O.M.A. se afla în sala de internet

V. împreună cu un prieten al său, martorul C.M.G. La un moment dat, partea

vătămată s-a dus la toaletă, lăsându-și telefonul mobil pe masa calculatorului,

lângă prietenul său.

În acest timp inculpatul, care era

cunoscut atât de partea vătămată cât și de martor sub porecla S., a luat

telefonul mobil de pe masă și a plecat din sala de internet.

Imediat partea vătămată și martorul

au ieșit după acesta și au cerut restituirea telefonului, dar inculpatul le-a

adresat injurii și i-a amenințat că îi va bate, după care acesta s-a îndepărtat

fiind ulterior depistat de organele de poliție.

Instanța de fond a apreciat că se

impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului

din tâlhărie în furt, deoarece din probatoriul administrat în cauză nu rezultă

că inculpatul a săvârșit acte care să se circumscrie, atât sub aspectul laturii

obiective cât și sub aspectul laturii subiective, noțiunii de amenințare, așa

cum este reglementată de art. 192 C. pen.

Fapta s-a reținut a fi săvârșită în

stare de recidivă post condamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., în

raport de condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 679 din 13 mai 2005

pronunțată de Judecătoria sector 2 București.

Individualizarea pedepsei s-a făcut

în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins prin executarea

în cuantumul fixat și în condiții privative de libertate.

Împotriva hotărârii primei instanțe

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul I.C.

Parchetul de pe lângă Tribunalul

București a criticat sentința pentru nelegalitate, sub aspectul greșitei

schimbări a încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat, apreciind că

încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 211 lit. b) și c) C.

pen.

Prin apelul său inculpatul a

criticat sentința pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei,

în sensul că pedeapsa la care a fost condamnat este prea aspră, în raport de

fapta comisă, de împrejurarea că era prieten cu partea vătămată și se afla sub

influența alcoolului în momentul respectiv.

Prin decizia penală nr. 480

pronunțată la 21 iunie 2006 Curtea de Apel București, secția I penală, a admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva

sentinței penale nr. 446 din 13 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală.

A desființat în parte sentința și în

fond a schimbat încadrarea juridică din art. 208 alin. (1) și art. 209 alin.

(1) lit. g) și e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text de lege în baza căruia l-a

condamnat pe inculpatul I.C. la 5 ani închisoare.

În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă de 515 zile rămas

neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 697

din 3 mai 2003 a Judecătoriei sectorului 2 București și a contopit acest rest

cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre și a dispus ca

inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

A computat prevenția inculpatului de

la 22 ianuarie 2006 la zi, a menținut starea de arest a inculpatului și restul

dispozițiilor sentinței.

S-a respins, ca nefundat, apelul

inculpatului și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 200 RON cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, instanța de

apel a constatat că apelul parchetului este fondat, iar fapta inculpatului I.C.

de a deposeda partea vătămată de un telefon mobil, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C.

pen., întrucât acesta a întrebuințat amenințări pentru păstrarea bunului.

Apelul inculpatului a fost

considerat ca neîntemeiat, apreciindu-se că pedeapsa aplicată a fost corect

individualizată.

Împotriva deciziei instanței de

apel, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând cazurile de

casare prevăzute de dispozițiile art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în

sarcina sa, din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat iar,

în subsidiar, reducerea pedepsei.

Examinând recursul prin prisma

motivelor invocate de inculpat cât și din oficiu, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că acesta este nefondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului se constată că instanța de apel a reținut corect situația de fapt și

vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a

faptei săvârșită de acesta.

Este neîntemeiată susținerea

inculpatului că fapta pe care a săvârșit-o nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie ci constituie infracțiunea de furt

calificat.

Potrivit art. 211 alin. (1) C. pen.,

constituie tâlhărie furtul săvârșit, între altele, prin întrebuințarea de

violențe sau amenințări, precum și cel urmat de întrebuințarea unor astfel de

mijloace pentru păstrarea bunului furat ori pentru ca făptuitorul să-și asigure

scăparea.

Din probele administrate în cauză

rezultă că, după ce și-a însușit telefonul mobil, pentru a-și asigura păstrarea

bunului furat, inculpatul I.C. a adresat injurii și amenințări cu bătaia părții

vătămate O.M.A. și martorului C.M.G.

Acțiunea de amenințare exercitată de

inculpat, care a creat părții vătămate temerea că va fi lovit dacă va încerca

să-și ia singur telefonul, fiind menită să asigure păstrarea bunului sustras,

intră, ca element material, în conținutul constitutiv al infracțiunii de

tâlhărie.

În consecință, în mod corect,

instanța de apel a apreciat că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) C. pen.

Cu privire la pedeapsa de 5 ani

închisoare, aplicată de instanța de apel, se constată că nu sunt elemente de

reapreciere, în sensul solicitat, întrucât au fost respectate criteriile

generale prevăzute de art. 72 C. pen., la stabilirea acesteia ținându-se seama

și de circumstanțele aparținând faptei cât și ale făptuitorului (recidivist

post condamnatoriu, fără ocupație), astfel că aceasta corespunde unei individualizări

proporționale, de natură să asigure atât finalitatea preventivă cât și cea

educativă, conform dispozițiilor art. 52 C. pen.

Pentru aceste considerente, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., se va respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul I.C.

Se va deduce din pedeapsa aplicată,

durata prevenției la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva

deciziei penale nr. 480 din 21 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii

și arestării preventive de la 22 ianuarie 2006 la 16 august 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 august 2006.