ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5287/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală ne.465 din 18 aprilie 2006, Tribunalul București l-a condamnat pe inculpatul M.I.C. , în baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen., art. 74 și 76 C. pen., la un an și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 110 C. pen., art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1009 din 11 noiembrie 2003 a Tribunalului București, urmând ca inculpatul să execute în final 3 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 40, raportat la art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1314 din 18 aprilie 2005 a Judecătoriei Sectorului 5 București, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. A fost dedusă arestarea preventivă de la 3 februarie 2006 la zi și menținută măsura privativă de libertate. A fost confiscată de la inculpat suma de 150 RON, luându-se act că partea vătămată E.C.A. nu se constituie parte civilă. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Instanța a reținut, în fapt, că la data de 2 februarie 2006, orele 11,00, în timp ce partea vătămată E.C.A.

se afla pe strada Luică din București cu martorii C.N. și M.D. și purta o convorbire telefonică, inculpatul M.I.C. prin surprindere i-a smuls telefonul din mână, după care a fugit de la locul faptei. Ulterior, inculpatul a înstrăinat telefonul cu suma de 250 RON, prejudiciul nefiind recuperat iar partea vătămată neconstituindu-se parte civilă. Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat apel, solicitând în principal suspendarea executării pedepsei iar, în subsidiar, reducerea acesteia. Prin decizia penală nr. 526 din 28 iunie 2006, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, constatând că instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei, atât în privința stabilirii duratei arestării cât și a modalității de executare.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat, solicitând, prin motivele scrise și dezvoltate oral prin apărător, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt, lipsind acțiunea adiacentă a violenței din conținutul infracțiunii de tâlhărie și, de urmare, reducerea pedepsei. Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursul, susținut în considerarea cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., nu este fondat. În cauză situația de fapt a fost temeinic stabilită prin mijloacele de probă legal administrate în ambele faze ale procesului penal. Inculpatul M.I.C. a recunoscut săvârșirea infracțiunii, conducând în teren, la locul faptei, organul de urmărire penală și, la rândul lui, a fost recunoscut din albumul foto de către partea vătămată.

Încadrarea juridică dată faptei este legală, astfel încât cererea inculpatului de schimbare a acesteia nu poate fi primită. Sub aspect material, inculpatul M.I.C. a săvârșit acțiunea de luare din posesia părții vătămate a telefonului mobil prin smulgerea acestuia, ceea ce implică folosirea violenței, a forței fizice pentru înfrângerea voinței celei vătămate, fiind realizate, astfel, ambele acțiuni, principală și adiacentă, ce constituie obiectul material din latura obiectivă a infracțiunii complexe de tâlhărie. Atât la alegerea sancțiunii cât și la stabilirea duratei arestării instanțele au avut în vedere și dispozițiile legale referitoare la răspunderea penală a minorilor infractori. Față de multiplele condamnări anterioare la pedeapsa închisorii, inclusiv cu suspendarea condiționată a executării pentru infracțiuni de furt, întemeiat s-a apreciat că se impune aplicarea pedepsei închisorii inculpatului M.I.C.

pentru infracțiunea dedusă judecății, de gravitatea sporită față de a celorlalte săvârșite în precedent. Nu există motive și nu se justifică nici reducerea pedepsei, nici schimbarea modalității de executare a acesteia. Cum nu se constată din examinarea din oficiu a hotărârii existența vreuneia dintre celelalte cazuri de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursul inculpatului M.I.C. urmează să fie respins ca nefondat. Din pedeapsa aplicată se va scade durata arestării preventive, de la 3 februarie 2006 la 15 septembrie 2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I.C. împotriva deciziei penale nr. 526/ A din 28 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 3 februarie 2006 la 15 septembrie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2006.