ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 44/2004

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr.902 din 14 octombrie 2003 Tribunalul București, secția a II – a penală a condamnat pe inculpatul Ș.D.M. la 5 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 500 din 4 iunie 2002 a Tribunalului București definitivă prin decizia penală nr. 5259 din 5 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, în final inculpatul având de executat 6 ani și 6 luni închisoare.

S-au aplicat art. 71 și art. 64 C. pen. Pe latură civilă s-a constatat că partea vătămată A. O. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin restituire. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: În ziua de 30 iunie 2003 inculpatul aflându-se pe Aleea Băiuț, când a văzut-o pe partea vătămată A. O. care se deplasa pe aceeași stradă însoțită de mama sa A.C., având la gât un telefon mobil pe care a hotărât să-l sustragă. Pentru realizarea scopului propus inculpatul s-a apropiat prin spate de partea vătămată, a prins-o cu o mână de umărul drept, iar cu mâna cealaltă i-a smuls de la gât telefonul mobil, după care a părăsit rapid locul faptei. Partea vătămată a pornit imediat în urmărirea inculpatului iar țipetele ei au atras atenția persoanelor aflate în zonă și a lucrătorilor de poliție care se aflau în zonă.

Cu ajutorul martorului I.F. și a organelor de poliție, partea vătămată a reușit să-l prindă și să-l imobilizeze pe inculpat, asupra căruia la percheziția corporală a fost găsit telefonul sustras. Prin decizia penală nr. 671 din 7 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a I –a penală a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței. Împotriva deciziei inculpatul a declarat recurs, motivul invocat fiind greșita individualizare a pedepsei prin nereținerea în favoarea sa, a unor circumstanțe atenuante. Recursul declarat nu este fondat. Conform art. 72 C. pen., text de lege care prevede criteriile generale de individualizare a pedepsei, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite de persoana infractorului, și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Articolul 52 C. pen. prevede că scopul pedepsei este acela de a fi o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, menite a preveni săvârșirea de noi infracțiuni. În aceiași ordine de idei, art. 74 C. pen. enumeră, cu caracter exemplificativ, împrejurările care pot fi considerate circumstanțe atenuante. Raportând cauzei aceste prevederi legale, se reține că existența uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art.74 C. pen. nu justifică, prin ea însăși considerarea lor ca circumstanțe atenuante și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei. Recunoașterea unor împrejurări ca circumstanțe atenuante poate avea loc numai prin raportarea lor la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, la urmările ei, la ansamblul condițiilor în care a fost săvârșită precum și elementele ce-l caracterizează pe inculpat.

În cauză, în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de inculpat care în plină stradă, în jurul orei 16,30 a tâlhărit pe partea vătămată, smulgându-i de la gât telefonul mobil în valoare de 17.000.000 lei, se apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 74 C. pen. Pedeapsa aplicată, de 5 ani și 6 luni închisoare și un an pedeapsă a cărei executare fusese suspendată condiționat, rezultă și caracteristicile persoanei inculpatului, recidivist. Această pedeapsă, individualizată cu respectarea criteriilor legale enunțate, corespunde și scopului astfel cum este prevăzut de art.52 C. pen. Întrucât critica din recurs este neîntemeiată, iar din examinarea dosarului nu se constată existența vreunui caz de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art.385 15 pct.1 lit.b din același Cod, urmează a respinge recursul ca nefondat cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Se va deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 1 iunie 2001 la 21 septembrie 2001 și de la 30 iunie 2003 la 7 ianuarie 2004, și se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.D.M. împotriva deciziei penale nr.671 din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 1 iunie 2001 la 21 septembrie 2001 și de la 30 iunie 2003 la 7 ianuarie 2004. Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 7 ianuarie 2004.