ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 44/2004

Asupra

recursului de față:

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.902 din 14 octombrie 2003 Tribunalul București, secția a II

– a penală  a condamnat pe inculpatul Ș.D.M. la 5 ani și 6 luni închisoare

pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza

art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării

pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 500 din 4 iunie

2002 a Tribunalului București  definitivă

prin decizia penală

nr. 5259 din 5 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, în final inculpatul

având de executat 6 ani și 6 luni închisoare.

S-au

aplicat art. 71 și art. 64 C. pen.

Pe

latură civilă s-a constatat că partea vătămată A. O. nu s-a constituit parte

civilă, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.

Pentru

a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În ziua

de 30 iunie 2003 inculpatul aflându-se pe Aleea Băiuț, când a văzut-o pe partea

vătămată A. O. care se deplasa pe aceeași stradă însoțită de mama sa A.C.,

având la gât un telefon mobil  pe care a hotărât să-l sustragă.

Pentru

realizarea scopului propus inculpatul s-a apropiat prin spate de partea

vătămată, a prins-o cu o mână de umărul drept, iar cu mâna cealaltă i-a smuls

de la gât telefonul mobil, după care a părăsit rapid locul faptei.

Partea

vătămată a pornit imediat în urmărirea inculpatului iar țipetele ei au atras

atenția persoanelor aflate în zonă și a lucrătorilor de poliție care se aflau

în zonă.

Cu

ajutorul martorului I.F. și a organelor de poliție, partea vătămată a reușit

să-l prindă și să-l imobilizeze pe inculpat,  asupra căruia la percheziția

corporală a fost găsit telefonul sustras.

Prin

decizia penală nr. 671  din 7 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția

a I –a penală a respins ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva

sentinței.

Împotriva

deciziei inculpatul a declarat recurs, motivul invocat fiind greșita

individualizare a pedepsei prin nereținerea în favoarea sa, a unor circumstanțe

atenuante.

Recursul

declarat nu este fondat.

Conform

art. 72 C. pen., text de lege care prevede criteriile generale de

individualizare a pedepsei, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama

de dispozițiile părții generale a  codului, de limitele de pedeapsă fixate în

partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite de persoana

infractorului, și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Articolul

52 C. pen. prevede că scopul pedepsei este acela de a fi o măsură de

constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, menite a preveni

săvârșirea de noi infracțiuni.

În

aceiași ordine de idei, art. 74 C. pen. enumeră, cu caracter exemplificativ,

împrejurările care pot fi considerate circumstanțe atenuante.

Raportând

cauzei aceste prevederi legale, se reține că existența uneia sau a mai multor

împrejurări din cele enumerate în art.74 C. pen. nu justifică, prin ea însăși

considerarea lor ca circumstanțe atenuante și, pe cale de consecință, reducerea

pedepsei.

Recunoașterea

unor împrejurări ca circumstanțe atenuante poate avea loc numai prin raportarea

lor la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, la urmările ei, la

ansamblul  condițiilor în care a fost săvârșită precum și elementele ce-l

caracterizează pe inculpat.

În

cauză, în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârșite de inculpat

care în plină stradă, în jurul orei 16,30 a tâlhărit pe partea vătămată,

smulgându-i de la gât telefonul mobil în valoare de 17.000.000 lei, se

apreciază că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 74 C. pen.

Pedeapsa

aplicată, de 5 ani și 6 luni închisoare și un an pedeapsă a cărei executare

fusese suspendată condiționat, rezultă și caracteristicile persoanei

inculpatului, recidivist.

Această

pedeapsă, individualizată cu respectarea criteriilor legale enunțate,

corespunde și scopului astfel cum este prevăzut de art.52 C. pen.

Întrucât

critica din recurs este neîntemeiată, iar din examinarea dosarului nu se

constată existența vreunui caz de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în

baza art.385

15

pct.1 lit.b din același Cod, urmează a respinge

recursul ca nefondat cu obligarea inculpatului  la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Se va

deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 1 iunie

2001  la 21 septembrie 2001 și de la 30 iunie 2003 la 7 ianuarie 2004, și se va

stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.D.M.  împotriva deciziei penale

nr.671 din 7 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce

din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 1 iunie 2001 la

21 septembrie 2001 și de la 30 iunie 2003  la 7 ianuarie 2004.

Obligă

pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 7 ianuarie 2004.