ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6520/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6520/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 329 din 7

iunie 2006, Tribunalul Dolj a dispus condamnarea inculpatului Z.C.D., la o

pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă

prevăzută de dispozițiile art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplic. art.

37 lit. a) C. pen.

În baza dispozițiilor art. 61 C.

pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de

936 zile rămase neexecutate din pedeapsa de 1615 zile închisoare aplicată

inculpatului prin sentința penală nr. 1404 din 27 martie 2003 pronunțată de

Judecătoria Craiova.

În baza dispozițiilor art. 39 alin.

(2) C. pen., s-a contopit restul de pedeapsă cu pedeapsa aplicată inculpatului

prin sentința sus amintită, urmând ca acesta să execute pedeapsa de 5 ani

închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit.

a) și b) C. pen.

S-a menținut starea de arest a

inculpatului și a fost dedusă perioada reținerii și arestării preventive

începând cu 23 ianuarie 2006.

În motivarea soluției pronunțate,

s-a reținut că la 23 ianuarie 2006, inculpatul a observat-o și, ulterior, a

urmărit-o pe partea vătămată D.I.A. în scara blocului din Craiova, până la

intervalul dintre etajele 1 și 2, a strâns-o de gât pe la spate și a obligat-o

să-i dea telefonul mobil pe care partea vătămată îl avea asupra sa.

După ce partea vătămată i-a înmânat

telefonul mobil, a intrat în scara blocului martorul N.D. care a auzit

strigătele de ajutor ale părții vătămate, a încercat să-l imobilizeze pe

inculpat, dar nu a reușit pentru că acesta l-a lovit.

În acel moment a intrat în scara

blocului și martorul P.D., care împreună cu martorul N.D. l-a împiedicat pe

inculpat sa iasă din scara blocului și l-au imobilizat.

Ulterior, a venit de la etajul 2 și

partea vătămată, care l-a identificat pe inculpat, iar la controlul corporal

efectuat de martorul N.D. asupra inculpatului a fost găsit în buzunarul

jachetei sale și telefonul mobil sustras de la partea vătămată, ce a fost

înapoiat acesteia.

La fața locului au sosit organele de

poliție, care l-au condus pe inculpat la sediul secției pentru cercetări.

Vinovăția inculpatului a fost

dovedită prin probele administrate, fiind înlăturată apărarea acestuia că a

făcut o confuzie între partea vătămată și o persoană pe nume M., cu care a avut

un conflict anterior și pe care dorea să se răzbune.

De asemenea, nu a putut fi reținută

nici apărarea conform căreia inculpatul nu ar fi sustras telefonul mobil de la

partea vătămată, întrucât acesta a fost găsit asupra sa la controlul corporal

efectuat de martorul N.D.

Soluția instanței de fond a fost

menținută de Curtea de Apel Craiova, secția minori și familie, prin decizia nr.

57 din 29 septembrie 2006, prin care s-a respins ca nefondat apelul

inculpatului.

Împotriva hotărârii a declarat

recurs inculpatul, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 10, 17 și 21 C. proc. pen., și arătând că se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 C. pen., și că nu a sustras

telefonul mobil al părții vătămate.

Se invocă, de asemenea, faptul că

instanțele anterioare nu s-au pronunțat asupra administrării unor probe pe care

inculpatul le-a solicitat și ca atare se impune casarea hotărârilor și

trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Dolj.

În subsidiar, se solicită

reindividualizarea judiciară a pedepsei în sensul reducerii acesteia ca urmare

a aplicării dispozițiilor art. 74 și 76 C. pen.

Examinând hotărârile în raport de

criticile recurentului ca și din oficiu pentru cazurile regăsite în art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Curtea reține că recursul este nefondat pentru considerentele

ce se vor expune în continuare:

Așa cum rezultă din întreg

materialul probator administrat în cauză și cum rețin fără echivoc instanțele

anterioare, la data de 23 ianuarie 2006, inculpatul a observat partea vătămată

intrând pe scara blocului în care locuia, a urmărit-o până la intervalul dintre

etajele 1 și 2 și, când a ajuns-o, a strâns-o de gât pe la spate, după care a

lovit-o de mai multe ori cu palmele peste față, solicitându-i să-i dea banii și

telefonul mobil aflat asupra sa.

Partea vătămată i-a dat telefonul,

iar când inculpatul a auzit că intră cineva în bloc, a încercat să fugă pe

scări, moment în care partea vătămată a țipat după ajutor.

Martorul N.D., ajuns pe treptele de

la parter, a auzit și a încercat să-l imobilizeze pe inculpat, dar nu a reușit

deoarece a fost lovit de acesta.

În acel moment, a intrat în bloc și

martorul P.D., care l-a împiedicat pe inculpat să iasă din bloc și l-a

imobilizat împreună cu martorul N.D.

Asupra inculpatului s-a găsit

telefonul părții vătămate.

În mod justificat, instanțele

anterioare au înlăturat susținerile inculpatului privind confundarea părții

vătămate cu o altă persoană, inexistența infracțiunii de furt și existența

circumstanței atenuante a provocării, întrucât probele administrate în cauză

relevă indubitabil, că inculpatul a urmărit partea vătămată până la intrarea în

bloc și apoi pe scara blocului, a strâns-o de gât și a lovit-o peste față,

obligând-o să-i dea banii și telefonul avut asupra sa.

În tot acest interval de timp,

inculpatul ar fi avut posibilitatea să se clarifice asupra identității

persoanei pe care ar fi vrut să se răzbune.

Și dacă ar fi existat o asemenea

persoană, această împrejurare nu ar fi diminuat răspunderea penală a

inculpatului pentru infracțiunea săvârșită. Mai mult, s-ar fi putut reține, dar

ca circumstanță agravantă, săvârșirea infracțiunii din motive josnice, în

condițiile art. 75 lit. d) C. pen., și nu circumstanța atenuantă legală prevăzută

de art. 73 lit. b) C. pen., provocarea.

Nu pot fi reținute susținerile

privind necesitatea schimbării încadrării juridice în art. 180 C. pen.,

întrucât inculpatul s-a folosit de violențe pentru a deposeda partea vătămată

de bun, și a utilizat apoi violențe pentru a-și asigura scăparea și a păstra

bunul sustras.

În cauză au fost administrate toate

probele necesare și utile soluționării cauzei, astfel că sunt neîntemeiate

susținerile privind nepronunțarea asupra unor probe solicitate în apărare de

inculpat, întrucât în ședința publică din 29 septembrie 2006, când au avut loc

dezbaterile în fața instanței de apel, cererea a fost apreciată, ca

neîntemeiată, iar probele lipsite de pertinență și concludență în fața

evidenței oferite de materialul probator administrat până la acea dată.

De altfel, în fața primei instanțe

inculpatul a renunțat la audierea martorei U.M., iar martorii propuși în apel

nu au fost solicitați și în fața primei instanțe.

Depozițiile acestor martori nu ar fi

putut duce la înlăturarea răspunderii penale a inculpatului, chiar și în

condițiile în care acesta ar fi săvârșit fapta din dorința de răzbunare pe o

anumită persoană.

Martorii direcți, care au și

contribuit la prinderea inculpatului au relevat că asupra lui s-a găsit un

telefon și că partea vătămată și-a recunoscut telefonul sustras prin violență

de inculpat.

În ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepsei, se constată o aplicare corectă a dispozițiilor art. 72 C.

pen., iar cuantumul de pedeapsă și modalitatea de executare răspunde cerințelor

de stabilire a unei pedepse apte să asigure resocializarea inculpatului și

prevenirea săvârșirii de noi fapte penale.

S-au avut în vedere pericolul social

al faptei, valoarea prejudiciului, împrejurările în care a fost săvârșită

infracțiunea, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, starea de

recidivă postcondamnatorie, și s-a stabilit o pedeapsă orientată la minimum

prevăzut de lege.

Poziția procesuală a inculpatului,

care a încercat să diminueze răspunderea penală și starea de recidivă

postcondamnatorie ce reflectă o perseverență infracțională, exclud reținerea

unor circumstanțe atenuante în condițiile art. 74 C. pen., și posibilitatea reducerii

pedepsei ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 80 C. pen.

Pentru toate considerentele de mai

sus, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

În baza art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va computa

din pedeapsa aplicată inculpatului durat reținerii și arestării preventive de

la 23 ianuarie 2006 la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.C.D.

împotriva deciziei penale nr. 57 din 29 septembrie 2006 a Curții de Apel

Craiova, secția pentru minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii

și al arestării preventive de la 23 ianuarie 2006 la 7 noiembrie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

noiembrie 2006.