ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4820/2006

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 146/ S din 9 martie 2006, Tribunalul București a condamnat pe inculpatul S.A., la: - 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. e) și art. 76 lit. b) C. pen. Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen. Din pedeapsa aplicată s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 21 octombrie 2005, la zi.

S-a constatat că partea vătămată D.G.F. nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 350 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: La data de 21 octombrie 2005, în timp ce se afla într-un magazin de telefoane mobile și a cerut un telefon pentru a-l vedea, inculpatul S.A. a părăsit în fugă magazinul, luând cu sine și telefonul. Partea vătămată D.G.F. a plecat în urmărirea inculpatului, reușind să-l ajungă, în timp ce se refugiase într-un imobil și urca niște scări. La cererea părții vătămate, inculpatul a refuzat să restituie telefonul, motiv pentru care între cei doi au avut loc acte de agresiune reciprocă.

În cele din urmă, s-a reușit imobilizarea inculpatului și recuperarea telefonului sustras. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul S.A. Parchetul a criticat hotărârea primei instanțe cu privire la: - judecata cauzei cu lipsă de procedură, în sensul că nu s-a dispus citarea și a părții civile SC D.C. SRL; - pedeapsa aplicată inculpatului pe care o consideră prea blândă în raport cu pericolul social al faptei comise. Inculpatul S.A. a criticat aceeași hotărâre cu privire la: - greșita încadrare juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea de furt calificat, cu motivarea că însușirea telefonului mobil, obiect material al infracțiunii, a avut loc fără folosirea de acte de violență; - pedeapsa aplicată pe care o consideră prea severă, în cauză impunându-se reducerea acesteia prin acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 208/ Ap din 7 iulie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul S.A. Inculpatul S.A. a fost obligat să plătească statului suma de 160 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus, la zi, durata reținerii și arestării preventive. În motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că încadrarea juridică dată faptei este corectă, chiar dacă inițial, inculpatul a luat rezoluția infracțională de a sustrage telefonul, deoarece, atunci când a fost identificat de partea vătămată și s-a încercat imobilizarea sa a exercitat acte de violență pentru a-și asigura scăparea, ipoteză care intră în latura obiectivă a infracțiunii de tâlhărie.

Cu privire la critica privind omisiunea citării părții civile s-a arătat că nu este fondată, întrucât chiar de la urmărirea penală, reprezentantul acestei societăți, partea vătămată D.F., a făcut mențiunea că nu are de formulat nici un fel de pretenții civile, mențiune pe care a reiterat-o și la judecata în primă instanță, cu precizarea că prejudiciul a fost recuperat prin restituirea telefonului sustras. Referitor la criticile privind individualizarea pedepsei formulate atât de parchet cât și de inculpat, s-a arătat că nu sunt fondate întrucât individualizarea judiciară a pedepsei a fost realizată cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

Cu referire la aceste critici, s-a precizat că s-a avut în vedere împrejurarea că inculpatul a încercat numai să sustragă un bun, fără a exercita violențe în acest scop, iar exercitarea violențelor ulterioare au avut loc în condițiile în care se încerca imobilizarea sa, inculpatul și partea vătămată lovindu-se reciproc; faptul că inculpatul nu are antecedente penale și a avut o atitudine procesuală corectă, iar din referatul de evaluare rezultă că acesta are perspective bune de reintegrare în societate, având în vedere că anterior a avut o comportare corectă, presta o muncă la o societate de transport de mărfuri, iar în cadrul familiei era bine integrat, ceea ce a justificat și reținerea în favoarea sa de circumstanțe atenuante.

S-a concluzionat că pedeapsa aplicată în aceste condiții în cuantumul stabilit de prima instanță, este în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen., și nu se impune a fi modificată în sensul majorării sau reducerii. Decizia Curții de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul S.A. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov a criticat decizia atacată cu privire la greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului S.A. pe care o consideră prea blândă, solicitând majorarea acesteia, prin înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute de prima instanță care nu se justifică față de pericolul social ridicat al faptei. S-a făcut precizarea de către parchet că nu susține motivul de casare invocat constând în greșita judecată a cauzei fără citarea părții civile SC D.C.

SRL. Inculpatul S.A. a criticat aceeași decizie cu privire la: - greșita încadrare a faptei pe care o consideră ca fiind cea de furt calificat întrucât însușirea telefonului mobil nu a avut loc prin exercitarea de acte de violențe; - pedeapsa aplicată, pe care, chiar în condițiile menținerii încadrării juridice dată de prima instanță, o apreciază ca fiind prea severă, impunându-se a fi redusă prin acordarea unei mai mari eficiențe circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa; - modalitatea de executare a pedepsei în sensul de a se dispune suspendarea condiționată a executării acesteia, în cauză fiind îndeplinite cerințele art. 81 C. pen. Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul S.A.

sunt nefondate. Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că instanțele de fond și apel au reținut o situație de fapt corectă, conformă cu probele administrate în cauză, încadrând fapta comisă de inculpat în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată. Referitor la motivele de casare invocate sunt de arătat următoarele: 1. Cererea inculpatului de a se dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat nu este fondată.

Fapta acestuia de a opune rezistență și a exercita acte de violență asupra părții vătămate care dorea să-și recupereze telefonul sustras, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, deoarece art. 211 C. pen., nu cere ca actele de violență să fie exercitate numai cu ocazia însușirii bunului, ci și ulterior, în vederea păstrării acestuia ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, astfel cum s-a petrecut și în cazul în speță. 2. Critica formulată de parchet în sensul majorării pedepsei aplicată inculpatului și înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea acestuia nu este fondată.

În cauză, raportat la împrejurările și modalitatea în care a fost comisă fapta, în mod corect s-a apreciat că pericolul social este mai redus, iar raportat la datele ce caracterizează persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, cu o conduită bună anterior, încadrat în muncă și o comportare procesuală sinceră, în favoarea acestuia se impunea reținerea de circumstanțe atenuante. Făcând o justă apreciere a acestor criterii, prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă care este în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen. 3. Nu este întemeiată nici critica inculpatului prin care a solicitat reducerea pedepsei, întrucât prima instanță a apreciat corect atât asupra gradului de pericol social al faptei cât și al datelor ce caracterizează persoana sa, dând eficiența cuvenită circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa.

4. Cererea inculpatului de schimbare a modalității de executare a pedepsei în sensul de a se face aplicarea art. 81 C. pen., nu poate fi primită, gravitatea faptei, pericolul social al acesteia și mai ales frecvența în care se comit infracțiuni cu violență, impun în mod necesar și un tratament juridic mai sever, inclusiv prin modalitatea de executare. În cauză, executarea pedepsei prin privare de libertate de către inculpat se apreciază ca fiind un minim necesar în vederea realizării cerințelor art. 52 C. pen. Pentru considerentele ce preced, având în vedere că verificând decizia atacată în raport și de prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul S.A.

sunt nefondate și a fi respinse, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., și a se dispune conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTI8VE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de recurentul inculpat S.A. împotriva deciziei penale nr. 208/ Ap din 7 iulie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 21 octombrie 2005 la 16 august 2006. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 august 2006.