ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1596/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1405 din 26 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, s-a dispus condamnarea inculpatului E.G.S. la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus perioada arestului preventiv de la 11 iulie 2004 la zi, menținându-se starea de arest a inculpatului. În baza art. 65 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat părții vătămate I.V. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele: În ziua de 11 iulie 2004, în jurul orelor 13,00, inculpatul E.G.S. a smuls telefonul mobil de la gâtul părții vătămate I.V. Alertați de strigătele părții vătămate, doi lucrători de poliție aflați în zonă l-au imobilizat pe inculpat, asupra acestuia găsindu-se telefonul mobil marca Nokia 8210. Bunul a fost restituit părții vătămate. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că a procedat, astfel întrucât avea nevoie de bani pentru chirie. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul E.G.S.

solicitând desființarea acesteia și în cadrul rejudecării aplicarea unei pedepse mai fluide. Prin decizia penală nr. 936 din 9 decembrie 2004, pronunțată în dosarul penal nr. 4236/2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, menținând ca legală și temeinică hotărârea pronunțată de instanța de fond. A fost menținută starea de arest și a dedus perioada arestului preventiv de la 11 iulie 2004 la zi. Inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut că pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului a fost stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., neputându-se reține alte motive de reconsiderare a cuantumului sancțiunii.

Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul a declarat recurs, în termen legal, reiterând motivele invocate anterior și anume reducerea pedepsei prin reținerea circumstanțelor judiciare atenuante. Examinând recursul în raport de motivele invocate, ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 385 6 alin. (1) C. proc. pen. și art. 385 9 alin. (3) C. pen., se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Instanțele au stabilit corect starea de fapt, constând în sustragerea în 11 iulie 2004, prin violență, de către inculpat a unui telefon mobil aparținând părții vătămate I.V., vinovăția inculpatului, precum și încadrarea juridică a faptei.

La stabilirea pedepsei și a modalității de executare a acesteia s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., sancțiunea aplicată putând asigura scopul prevăzut de art. 52 C. pen. Nu se justifică reducerea pedepsei în condițiile în care inculpatul a săvârșit o infracțiune cu un grad ridicat de pericol social, în stare de recidivă post-executorie. Atitudinea sa procesuală s-a datorat faptului că a fost surprins imediat după consumarea infracțiunii de către organele de poliție, găsindu-se asupra sa bunul sustras. Fiind respectate astfel dispozițiile legale, în cauză nu pot fi reținute circumstanțe judiciare atenuante care să permită reducerea pedepsei sub minimul special.

Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge apelul inculpatului ca nefondat, menținându-se decizia atacată ca fiind legală și temeinică. În baza art. 385 16 raportat la art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 11 iulie 2004 la zi. În temeiul art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.G.S. împotriva deciziei penale nr. 936 din 9 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive de la 11 iulie 2004, la 7 martie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2005.