ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5422/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 361 din 15 martie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat inculpatul I.P. la două pedepse a câte 7 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. A aplicat art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă N.M.R.O. și a obligat inculpatul la plata, în favoarea acesteia, a sumei de 4.000.000 lei.

A constatat că partea vătămată B.A.S. nu se constituie parte civilă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în data de 16 august 2003, ora 17,30, în timp ce se aflau pe str. Căminului, împreună cu mai multe persoane, respectiv martorii M.M., D.G. și S.M., părțile vătămate N.M.R. și B.A.S. au fost acostate de către inculpatul I.P. și M.C.Șt. Inculpatul a cerut părții vătămate N.M.R. telefonul mobil și, întrucât aceasta l-a refuzat, a amenințat-o cu un cuțit tip „fluture”, iar numitul M.C.Șt. a lovit-o cu pumnul în spate. În aceste condiții, partea vătămată a scos din buzunar telefonul mobil marca Nokia 3310 și l-a înmânat părții vătămate B.A.S. Inculpatul I.P. s-a îndreptat către partea vătămată B.A.S.

pe care, amenințând-o cu același cuțit, a deposedat-o de telefon. În acest timp, numitul M.C.Șt. a continuat să-l agreseze pe N.M.R. căruia, prin violență, i-a luat lanțul de aur de la gât. Cu bunurile sustrase, cei doi agresori au părăsit locul faptei. Bunurile au fost vândute, iar sumele obținute au fost folosite în interes personal de către cei doi făptuitori. S-a concluzionat de către prima instanță, că, sub aspectul încadrării juridice, faptele inculpatului I.P. care, împreună cu o altă persoană, a exercitat violențe și amenințări asupra a două persoane, deposedându-le de bunuri, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile și dispozițiile art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut în acest sens că, deși bunurile sustrase aparțin unei singure persoane, actele de violență și amenințare exercitate în scopul luării acestora au fost îndreptate atât împotriva posesorului bunurilor, cât și a unei persoane care a intervenit pentru a împiedica săvârșirea furtului. Ca atare, în cauză există o pluralitate a subiecților pasivi ce implică pluralitatea de infracțiuni. La individualizarea pedepselor, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Pentru stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptelor, s-a reținut modul în care s-au realizat în fapt acțiunile ce constituie elementul material al infracțiunilor, împrejurările ce le caracterizează, importanța obiectului vătămat, felul și gravitatea urmărilor produse, forma și modalitatea vinovăției la săvârșirea faptelor.

Instanța a luat în considerare și datele privind starea psihică a inculpatului, respectiv aptitudinea acestuia de a înțelege caracterul acțiunilor sale, atitudinea sa față de familie și muncă, acesta fiind necăsătorit, fără copii și fără ocupație, împrejurarea că a mai fost condamnat pentru o faptă prevăzută de Legea nr. 143/2000 comisă în perioada minorității. De asemenea, sub acest aspect, s-a mai reținut și atitudinea inculpatului în fața organelor judiciare, acesta recunoscându-și vinovăția și relatând, în general corespunzător realității, faptele comise. Cu privire la solicitarea inculpatului, în sensul aplicării unei pedepse sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, tribunalul a reținut că atitudinea relativ sinceră a inculpatului nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă, față de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise și toate celelalte date ce îl caracterizează pe acesta.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 431 din 9 iunie 2004, a respins apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, apreciind că în cauză tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 și art. 52 C. pen. Împotriva acestei din urmă hotărâri, inculpatul I.P. a declarat recurs, solicitând reindividualizarea pedepselor în sensul reducerii acestora. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Administrând probe, prima instanță a stabilit corect starea de fapt. În raport de starea de fapt astfel stabilită, prima instanță a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., referitoare la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, la limitele de pedeapsă fixate în partea specială și la persoana inculpatului. Ținând cont de toate aceste criterii, prima instanță a aplicat inculpatului câte o pedeapsă de 7 ani închisoare. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate se constată că pedeapsa aplicată inculpatului constituie o replică socială adecvată gravității infracțiunii, de natură a realiza scopul și îndeplini funcțiile acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen. Ca atare, nu există motive care să justifice reducerea pedepsei, în limitele prevăzute de norma incriminatoare, așa încât instanța de recurs nu are temei legal pentru a reexamina, sub acest aspect, pedeapsa aplicată.

Cu atât mai mult, nu există temei pentru a reține atitudinea procesuală relativ sinceră a inculpatului și a recunoaște acesteia caracter de circumstanță atenuantă judiciară. Este de reținut în acest sens că perseverența infracțională a inculpatului, care anterior mai fusese condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000, exclude concluzia că săvârșirea faptelor menționate reprezintă o situație cu caracter accidental, așa încât, atitudinea relativ sinceră, de recunoaștere a faptelor, nu justifică aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. Examinând cauza și în raport de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.P. împotriva deciziei penale nr. 431 din 9 iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 25 septembrie 2003 la 22 octombrie 2004. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 octombrie 2004.