ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5422/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 361

din 15 martie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat

inculpatul I.P. la două pedepse a câte 7 ani închisoare, pentru săvârșirea a

două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite și a aplicat

inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

A aplicat art. 71 – art. 64

C. pen.

În baza art. 14 și art. 346

C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată

de partea civilă N.M.R.O. și a obligat inculpatul la plata, în favoarea

acesteia, a sumei de 4.000.000 lei.

A constatat că partea

vătămată B.A.S. nu se constituie parte civilă.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în data de 16 august 2003, ora

17,30, în timp ce se aflau pe str. Căminului, împreună cu mai multe persoane,

respectiv martorii M.M., D.G. și S.M., părțile vătămate N.M.R. și B.A.S. au

fost acostate de către inculpatul I.P. și M.C.Șt.

Inculpatul a cerut părții

vătămate N.M.R. telefonul mobil și, întrucât aceasta l-a refuzat, a amenințat-o

cu un cuțit tip „fluture”, iar numitul M.C.Șt. a lovit-o cu pumnul în spate.

În aceste condiții, partea

vătămată a scos din buzunar telefonul mobil marca Nokia 3310 și l-a înmânat

părții vătămate B.A.S.

Inculpatul I.P. s-a

îndreptat către partea vătămată B.A.S. pe care, amenințând-o cu același cuțit,

a deposedat-o de telefon.

În acest timp, numitul

M.C.Șt. a continuat să-l agreseze pe N.M.R. căruia, prin violență, i-a luat

lanțul de aur de la gât.

Cu bunurile sustrase, cei

doi agresori au părăsit locul faptei. Bunurile au fost vândute, iar sumele

obținute au fost folosite în interes personal de către cei doi făptuitori.

S-a concluzionat de către

prima instanță, că, sub aspectul încadrării juridice, faptele inculpatului I.P.

care, împreună cu o altă persoană, a exercitat violențe și amenințări asupra a

două persoane, deposedându-le de bunuri, întrunesc elementele constitutive a

două infracțiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin.

(2

1

) lit. a) C. pen., în cauză fiind aplicabile și dispozițiile art.

33 lit. a) C. pen.

S-a reținut în acest sens

că, deși bunurile sustrase aparțin unei singure persoane, actele de violență și

amenințare exercitate în scopul luării acestora au fost îndreptate atât

împotriva posesorului bunurilor, cât și a unei persoane care a intervenit

pentru a împiedica săvârșirea furtului.

Ca atare, în cauză există o

pluralitate a subiecților pasivi ce implică pluralitatea de infracțiuni.

La individualizarea

pedepselor, tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.

72 C. pen. Pentru stabilirea în concret a gradului de pericol social al

faptelor, s-a reținut modul în care s-au realizat în fapt acțiunile ce constituie

elementul material al infracțiunilor, împrejurările ce le caracterizează,

importanța obiectului vătămat, felul și gravitatea urmărilor produse, forma și

modalitatea vinovăției la săvârșirea faptelor. Instanța a luat în considerare

și datele privind starea psihică a inculpatului, respectiv aptitudinea acestuia

de a înțelege caracterul acțiunilor sale, atitudinea sa față de familie și

muncă, acesta fiind necăsătorit, fără copii și fără ocupație, împrejurarea că a

mai fost condamnat pentru o faptă prevăzută de Legea nr. 143/2000 comisă în

perioada minorității. De asemenea, sub acest aspect, s-a mai reținut și

atitudinea inculpatului în fața organelor judiciare, acesta recunoscându-și

vinovăția și relatând, în general corespunzător realității, faptele comise.

Cu privire la solicitarea

inculpatului, în sensul aplicării unei pedepse sub minimul prevăzut de norma

incriminatoare, tribunalul a reținut că atitudinea relativ sinceră a

inculpatului nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă, față de gradul

ridicat de pericol social al faptelor comise și toate celelalte date ce îl

caracterizează pe acesta.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 431 din 9 iunie 2004, a respins apelul

declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, apreciind că în cauză

tribunalul a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 72 și art. 52 C.

pen.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, inculpatul I.P. a declarat recurs, solicitând reindividualizarea

pedepselor în sensul reducerii acestora.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Administrând probe, prima

instanță a stabilit corect starea de fapt.

În raport de starea de fapt

astfel stabilită, prima instanță a reținut că faptele inculpatului întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie.

La individualizarea pedepsei,

tribunalul a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

referitoare la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, la

limitele de pedeapsă fixate în partea specială și la persoana inculpatului.

Ținând cont de toate aceste

criterii, prima instanță a aplicat inculpatului câte o pedeapsă de 7 ani

închisoare.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate se constată că pedeapsa aplicată inculpatului constituie o

replică socială adecvată gravității infracțiunii, de natură a realiza scopul și

îndeplini funcțiile acesteia, prevăzute de art. 52 C. pen.

Ca atare, nu există motive

care să justifice reducerea pedepsei, în limitele prevăzute de norma incriminatoare,

așa încât instanța de recurs nu are temei legal pentru a reexamina, sub acest

aspect, pedeapsa aplicată.

Cu atât mai mult, nu există

temei pentru a reține atitudinea procesuală relativ sinceră a inculpatului și a

recunoaște acesteia caracter de circumstanță atenuantă judiciară.

Este de reținut în acest

sens că perseverența infracțională a inculpatului, care anterior mai fusese

condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000,

exclude concluzia că săvârșirea faptelor menționate reprezintă o situație cu

caracter accidental, așa încât, atitudinea relativ sinceră, de recunoaștere a

faptelor, nu justifică aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen.

Examinând cauza și în raport

de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată

nici motive de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare în recurs, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul I.P. împotriva deciziei penale nr. 431 din 9

iunie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 25 septembrie 2003

la 22 octombrie 2004.

Obligă recurentul inculpat

să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma

de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 octombrie 2004.