ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4514/2006

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1293 din 17

octombrie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a dispus în temeiul art.

334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina

inculpatului B.S. din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

b) și c) C. pen., în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.

(1) – art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen.

În temeiul art. 208 alin. (1) – art.

209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) – art. 76 lit. c) C.

pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B.S. la un an închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de

încercare de 3 ani.

A făcut aplicarea art. 359 C. proc.

pen.

A constatat că inculpatul a fost

reținut 24 ore în data de 12 ianuarie 2003.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc.

pen., a constatat că prejudiciul a fost acoperit prin echivalent bănesc.

În baza art. 113 C. pen., a fost

obligat inculpatul la tratament medical până la însănătoșire

Pentru a pronunța această sentință

penală, instanța a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

În ziua de 11 ianuarie 2003, în

jurul orelor 22,00, în timp ce se afla în scara blocului în care domicilia

partea vătămată T.T.A. a fost deposedat de telefonul mobil marca Nokia, de

către inculpatul B.S., care s-a apropiat și i-a luat telefonul din mână, după

care a ieșit din bloc.

Partea vătămată nu a avut nici o

reacție de împotrivire față de acțiunea inculpatului, întrucât îl cunoștea pe

acesta și a crezut că inculpatul vrea să facă o glumă.

Deoarece inculpatul nu s-a reîntors

pentru a-i restitui telefonul partea vătămată s-a deplasat la domiciliul său

unde i-a relatat mamei sale, martora S.E., că inculpatul i-a furat telefonul

mobil.

În acea seară mama părții vătămate

s-a deplasat la domiciliul inculpatului, unde a solicitat părinților acestuia

să-i restituie fie bunul sustras fie contravaloarea acestuia.

Întrucât demersul său nu a avut nici

un rezultat, acesta a doua zi a sesizat organele de poliție.

Inculpatul a recunoscut în mod

constant fapta săvârșită, aceasta coroborându-se cu toate celelalte probe

administrate în cauză.

Împotriva sentinței penale

sus-menționate, în termen legal a promovat apel Parchetul de pe lângă

Tribunalul București, care a criticat sentința penală pentru nelegalitate și

netemeinicie sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice dată faptei

și anume din infracțiunea de tâlhărie cu care fusese sesizată prin

rechizitoriu, în aceea de furt calificat.

Curtea de apel, examinând sentința

penală sub aspectul motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, în

conformitate cu dispozițiile art. 371 C. proc. pen., a respins, ca nefondat,

apelul promovat constatând că instanța de fond a stabilit corect și complet

situația de fapt reținând vinovăția inculpatului în raport de săvârșirea

infracțiunii de furt calificat.

Și împotriva sentinței penale

pronunțate de instanța de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

a declarat recurs, criticând hotărârea judecătorească pentru nelegalitate și

netemeinicie sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice dată faptei

săvârșite de inculpat.

Totodată, reprezentantul

Ministerului Public a arătat că înțelege să își lărgească motivele de recurs și

sub aspectul pus în discuția părților din oficiu, respectiv încălcarea

prevederilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., criticând hotărârea penală și

sub acest considerent.

Curtea, examinând hotărârea atacată

sub aspectul criticilor formulate, cât și din oficiu, în conformitate cu art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este fondat, doar pentru

considerentul invocat din oficiu și prioritar față de cele invocate de

recurent, pentru considerentele care urmează a fi expuse.

Astfel, verificându-se actele și

probatoriul administrat din oficiu se constată că instanța de apel a pronunțat

o hotărâre lovită de nulitate absolută, caz de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 4 C. proc. pen., în sensul că decizia penală a fost pronunțată în ședință

nepublică.

Curtea constată că legislația în

vigoare prevede în art. 290 alin. (1) C. proc. pen., că publicitatea ședinței

este regula, iar cum în cauză inculpatul este major instanța trebuia să judece

cauza în ședință publică.

Coroborând dispozițiile art. 290 C.

proc. pen., care arată că ședința de judecată este publică în afară de cazurile

când legea prevede altfel, cu motivul de casare prevăzut de art. 385

9

,

art. 4 C. pen., incidentul fiind luat în considerare totdeauna din oficiu,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată decizia penală ca fiind lovită de

nulitate, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În consecință, numai pentru

considerentul invocat din oficiu recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București, va fi admis, casată hotărârea atacată, iar cauza va

fi trimisă instanței de apel pentru soluționarea apelului declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul București, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit.

c) C. proc. pen.

Cu ocazia rejudecării instanța de

apel urmează a avea în vedere și criticile aduse de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București prin recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 177/

A din 3 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, privind pe inculpatul B.S.

Casează decizia penală atacată și

trimite cauza la Curtea de Apel București spre rejudecarea apelului declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 1263

din 17 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 iulie 2006.