ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4514/2006

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1293 din 17 octombrie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B.S. din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen. În temeiul art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. g) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) – art. 76 lit. c) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B.S. la un an închisoare. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

A făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen. A constatat că inculpatul a fost reținut 24 ore în data de 12 ianuarie 2003. În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., a constatat că prejudiciul a fost acoperit prin echivalent bănesc. În baza art. 113 C. pen., a fost obligat inculpatul la tratament medical până la însănătoșire Pentru a pronunța această sentință penală, instanța a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: În ziua de 11 ianuarie 2003, în jurul orelor 22,00, în timp ce se afla în scara blocului în care domicilia partea vătămată T.T.A. a fost deposedat de telefonul mobil marca Nokia, de către inculpatul B.S., care s-a apropiat și i-a luat telefonul din mână, după care a ieșit din bloc.

Partea vătămată nu a avut nici o reacție de împotrivire față de acțiunea inculpatului, întrucât îl cunoștea pe acesta și a crezut că inculpatul vrea să facă o glumă. Deoarece inculpatul nu s-a reîntors pentru a-i restitui telefonul partea vătămată s-a deplasat la domiciliul său unde i-a relatat mamei sale, martora S.E., că inculpatul i-a furat telefonul mobil. În acea seară mama părții vătămate s-a deplasat la domiciliul inculpatului, unde a solicitat părinților acestuia să-i restituie fie bunul sustras fie contravaloarea acestuia. Întrucât demersul său nu a avut nici un rezultat, acesta a doua zi a sesizat organele de poliție. Inculpatul a recunoscut în mod constant fapta săvârșită, aceasta coroborându-se cu toate celelalte probe administrate în cauză.

Împotriva sentinței penale sus-menționate, în termen legal a promovat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, care a criticat sentința penală pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice dată faptei și anume din infracțiunea de tâlhărie cu care fusese sesizată prin rechizitoriu, în aceea de furt calificat. Curtea de apel, examinând sentința penală sub aspectul motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 371 C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul promovat constatând că instanța de fond a stabilit corect și complet situația de fapt reținând vinovăția inculpatului în raport de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Și împotriva sentinței penale pronunțate de instanța de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs, criticând hotărârea judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei schimbări a încadrării juridice dată faptei săvârșite de inculpat. Totodată, reprezentantul Ministerului Public a arătat că înțelege să își lărgească motivele de recurs și sub aspectul pus în discuția părților din oficiu, respectiv încălcarea prevederilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., criticând hotărârea penală și sub acest considerent. Curtea, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, cât și din oficiu, în conformitate cu art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., constată că recursul este fondat, doar pentru considerentul invocat din oficiu și prioritar față de cele invocate de recurent, pentru considerentele care urmează a fi expuse. Astfel, verificându-se actele și probatoriul administrat din oficiu se constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate absolută, caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 4 C. proc. pen., în sensul că decizia penală a fost pronunțată în ședință nepublică. Curtea constată că legislația în vigoare prevede în art. 290 alin. (1) C. proc. pen., că publicitatea ședinței este regula, iar cum în cauză inculpatul este major instanța trebuia să judece cauza în ședință publică. Coroborând dispozițiile art. 290 C. proc.

pen., care arată că ședința de judecată este publică în afară de cazurile când legea prevede altfel, cu motivul de casare prevăzut de art. 385 9 , art. 4 C. pen., incidentul fiind luat în considerare totdeauna din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată decizia penală ca fiind lovită de nulitate, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. În consecință, numai pentru considerentul invocat din oficiu recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, va fi admis, casată hotărârea atacată, iar cauza va fi trimisă instanței de apel pentru soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen.

Cu ocazia rejudecării instanța de apel urmează a avea în vedere și criticile aduse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 177/ A din 3 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul B.S. Casează decizia penală atacată și trimite cauza la Curtea de Apel București spre rejudecarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 1263 din 17 decembrie 2003 a Tribunalului București, secția I penală. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iulie 2006.