ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 59/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1176 din 23 septembrie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul D.V. la 5 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen. În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-a revocat grațierea pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 79 din 19 ianuarie 2004 a Judecătoriei sectorului 4 București, definitivă prin neapelare. În baza art. 83 C. pen., a fost revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 79 din 19 ianuarie 2004 a Judecătoriei sectorului 1 București, rămasă definitivă prin neapelare și a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză, adică, în final, 5 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpatului, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, de la 1 mai 2004 la zi. În esență, s-au reținut următoarele: În ziua de 18 martie 2004, în jurul orelor 14,00, în timp ce partea vătămată P.I. se deplasa pe o stradă, inculpatul D.V. a venit din spate, în fugă și i-a smuls de la gât, telefonul mobil, rupând șnurul de care era prins acesta. Ulterior, fiind urmărit de partea vătămată, inculpatul s-a oprit și a simulat că aruncă telefonul în direcția capului părții vătămate. Aceasta și-a ridicat mâinile pentru a se apăra, moment în care inculpatul a reușit să-și asigure scăparea. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 837/ A din 8 noiembrie 2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Totodată, a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus, în continuare, durata reținerii și a arestării preventive, de la 1 mai 2004 la zi. Inculpatul a declarat recurs, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 208 și art. 209 C. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate. Recursul nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că instanțele au reținut corect, pe baza materialului probator, fapta și vinovăția inculpatului, făcând o încadrarea juridică corespunzătoare dispozițiilor legale. Fapta inculpatului de a sustrage prin smulgere, telefonul mobil prins cu un șnur la gâtul părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie și nu pe cele ale infracțiunii de furt calificat.

Privitor la cea de a doua critică a recurentului, se constată că nici aceasta nu este fondată. În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și analizat tâlhăria (a venit în fugă din spatele părții vătămate și a smuls telefonul de la gâtul acesteia), precum și de datele ce caracterizează persoana acestuia (a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului, este cunoscut cu antecedente penale), rezultă că instanțele au făcut o justă și corectă individualizare a pedepsei aplicate, astfel că nu se impune reducerea acesteia. Nefiind nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.V., împotriva deciziei penale nr. 837/ A din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 1 mai 2004 la 6 ianuarie 2005. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 ianuarie 2005.