ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 817/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 970 din 10

octombrie 2003 Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat calificarea din art. 37 lit. b), în art. 37 lit. a) din C.

pen.

În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.F. la

6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În baza art. 83 C. pen. și art. 7

din Legea nr. 543/2002 s-a revocat pedeapsa de un an închisoare, pedeapsă

adăugată la cea aplicată în cauză, în final, inculpatul având de executat 7 ani

închisoare.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

prevenția de la 7 august la 11 octombrie 2003 și de la 30 septembrie 2002 la 19

noiembrie 2002.

În baza art. 160

c

C.

proc. pen., s-a prelungit starea de arest a inculpatului de la 12 octombrie, la

10 noiembrie 2003.

A fost obligat inculpatul la 500.000

lei despăgubiri civile către partea civilă D.L. și la 2.000.000 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La 6 august 2003 părții vătămate D.L.

i s-a smuls de la gât telefonul mobil de către inculpatul C.F., acesta fiind

reținut de un echipaj de poliție la circa 10 m de la locul săvârșirii faptei,

având telefonul asupra sa, în urma smulgerii telefonului, i s-a spart carcasa.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea

infracțiunii, motivându-și gestul prin aceea că, era sub influența metadonei în

cadrul unei cure de dezintoxicare.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul C.F., criticând-o sub aspectul individualizării

pedepsei, pe care o consideră prea severă față de circumstanțele reale și cele

personale, ținând seama de poziția pe care a avut-o pe parcursul procesului

penal.

Prin decizia penală nr. 667/ A din 5

noiembrie 2003 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca

nefondat apelul inculpatului.

A fost computată prevenția de la 30

septembrie la 19 noiembrie 2002 și de la 7 august 2003, la zi.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului.

A fost obligat inculpatul la plata

sumei de 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei

onorariul de avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs inculpatul C.F., solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor și reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că a recunoscut și

regretat fapta comisă și se află la o vârstă tânără.

Examinând hotărârile atacate în

raport de cazul de recurs invocat, prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului

probator din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând să fie respins.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Raportând cauzei acest text de lege,

se constată că atât la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, atât

instanța de fond cât și cea de apel, au avut în vedere gradul ridicat de

pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările comiterii ei și anume,

inculpatul, aflat sub influența drogurilor s-a repezit la partea vătămată D.L.,

i-a smuls telefonul, dar și de datele ce caracterizează persoana acestuia.

Din fișa de cazier judiciar a

inculpatului se constată că acesta a mai fost condamnat pentru săvârșirea unei

infracțiuni îndreptată împotriva patrimoniului, dovedind perseverență

infracțională, astfel că pentru reeducarea lui este necesară o perioadă mai

îndelungată de timp.

Așadar, pedeapsa de 6 ani închisoare

stabilită în cauză, se încadrează în limitele prevăzute de textul de lege

incriminator fiind în măsură să realizeze prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni, și reeducarea inculpatului, atingându-se scopul acesteia, astfel

cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

Cum în cauză nu există motive care

să justifice reducerea pedepsei aplicate inculpatului, urmează ca recursul

declarat de acesta să fie respins ca nefondat.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul

declarat de inculpatul C.F. să fie respins, ca nefondat.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa

aplicată, timpul reținerii și arestării preventive de la 6 august 2003, la 11

februarie 2003 și timpul arestării preventive de la 30 septembrie 2002, la 19

noiembrie 2002.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata cheltuieli

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.F., împotriva deciziei penale nr. 667/ A din 5

noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 6 august 2003, la 11

februarie 2004 și timpul arestării preventive de la 30 septembrie 2002, la 19

noiembrie 2002.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11

februarie 2004.