ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 817/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 970 din 10 octombrie 2003 Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat calificarea din art. 37 lit. b), în art. 37 lit. a) din C. pen. În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.F. la 6 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 83 C. pen. și art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat pedeapsa de un an închisoare, pedeapsă adăugată la cea aplicată în cauză, în final, inculpatul având de executat 7 ani închisoare. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus prevenția de la 7 august la 11 octombrie 2003 și de la 30 septembrie 2002 la 19 noiembrie 2002. În baza art. 160 c C. proc.

pen., s-a prelungit starea de arest a inculpatului de la 12 octombrie, la 10 noiembrie 2003. A fost obligat inculpatul la 500.000 lei despăgubiri civile către partea civilă D.L. și la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: La 6 august 2003 părții vătămate D.L. i s-a smuls de la gât telefonul mobil de către inculpatul C.F., acesta fiind reținut de un echipaj de poliție la circa 10 m de la locul săvârșirii faptei, având telefonul asupra sa, în urma smulgerii telefonului, i s-a spart carcasa. Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii, motivându-și gestul prin aceea că, era sub influența metadonei în cadrul unei cure de dezintoxicare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.F., criticând-o sub aspectul individualizării pedepsei, pe care o consideră prea severă față de circumstanțele reale și cele personale, ținând seama de poziția pe care a avut-o pe parcursul procesului penal. Prin decizia penală nr. 667/ A din 5 noiembrie 2003 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului. A fost computată prevenția de la 30 septembrie la 19 noiembrie 2002 și de la 7 august 2003, la zi. A fost menținută starea de arest a inculpatului. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei onorariul de avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul C.F., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că a recunoscut și regretat fapta comisă și se află la o vârstă tânără. Examinând hotărârile atacate în raport de cazul de recurs invocat, prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor și a materialului probator din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând să fie respins. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Raportând cauzei acest text de lege, se constată că atât la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, atât instanța de fond cât și cea de apel, au avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea și împrejurările comiterii ei și anume, inculpatul, aflat sub influența drogurilor s-a repezit la partea vătămată D.L., i-a smuls telefonul, dar și de datele ce caracterizează persoana acestuia. Din fișa de cazier judiciar a inculpatului se constată că acesta a mai fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni îndreptată împotriva patrimoniului, dovedind perseverență infracțională, astfel că pentru reeducarea lui este necesară o perioadă mai îndelungată de timp.

Așadar, pedeapsa de 6 ani închisoare stabilită în cauză, se încadrează în limitele prevăzute de textul de lege incriminator fiind în măsură să realizeze prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, și reeducarea inculpatului, atingându-se scopul acesteia, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen. Cum în cauză nu există motive care să justifice reducerea pedepsei aplicate inculpatului, urmează ca recursul declarat de acesta să fie respins ca nefondat. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul C.F. să fie respins, ca nefondat. În temeiul art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive de la 6 august 2003, la 11 februarie 2003 și timpul arestării preventive de la 30 septembrie 2002, la 19 noiembrie 2002. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., urmează ca recurentul inculpat să fie obligat la plata cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F., împotriva deciziei penale nr. 667/ A din 5 noiembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 6 august 2003, la 11 februarie 2004 și timpul arestării preventive de la 30 septembrie 2002, la 19 noiembrie 2002. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2004.