ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6203/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 719 din 26

mai 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul

C.F.E. la 5 ani și 3 luni închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a)

din același cod.

În baza art. 7 din Legea nr.

534/2002, s-a dispus revocarea beneficiului grațierii condiționate a restului

de pedeapsă de un an, 9 luni și 8 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa

de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2015 din 13

noiembrie 2001 a Judecătoriei sector 3 București, definitivă la 18 aprilie

2002, prin decizia penală nr. 681 a Curții de Apel București și executarea

acestuia pe lângă pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute 7

ani și 8 zile închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și a

art. 64 C. pen.

Pe latură civilă, în temeiul art. 14

și art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu referire la art. 998 și art. 999 C.

civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă R.V.L., inculpatul

fiind obligat să plătească suma de 3.000.000 lei despăgubiri civile.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În seara zilei de 26 februarie 2004,

R.V.L., aflată în compania a două prietene, la un moment dat a rămas în urma

acestora pentru a vorbi la telefonul mobil. Inculpatul, sesizând acest lucru,

s-a apropiat de ea din spate și, brusc, violent, i-a smuls telefonul din mână,

după care, s-a îndepărtat în fugă.

Deși strigătele fetei le-a alertat

pe prietenele sale și pe taximetristul C.D., ei fugind după inculpat, nu l-au

putut însă prinde, acesta, ulterior, vânzând telefonul astfel sustras.

Împotriva sentinței, inculpatul a

declarat apel, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicate,

considerată a fi prea mare.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia penală nr. 518 din 12 iulie 2004, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de inculpat.

Nemulțumit de hotărârea instanței de

apel, inculpatul, în termenul legal, a declarat recurs, cazurile de casare

invocate fiind cele prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc.

pen., respectiv faptei săvârșite i s-a dat o greșită încadrare juridică și s-a

aplicat pedeapsa greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C.

pen.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Potrivit art. 211 C. pen.,

infracțiunea de tâlhărie constă din furtul săvârșit prin întrebuințarea de

violențe.

Din verificarea lucrărilor cauzei,

se reține că inculpatul și-a apropiat telefonul mobil al părții vătămate, prin

smulgerea acestuia din mâna proprietarei, smulgerea constituind violență, fără

de care nu s-ar fi putut realiza latura obiectivă a infracțiunii.

Ca atare, din moment ce deposedarea

victimei s-a făcut prin mijloace violente, iar inculpatul a acționat astfel în

scopul de a-și însuși pe nedrept, în condiții ilicite, bunul sustras, toate

elementele infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 C. pen., sunt

întrunite.

Privind motivul de recurs vizând

netemeinicia pedepsei, se reține că orientându-se la pedeapsa de 5 ani și 3

luni închisoare, instanța a considerat pericolul social grav al faptei, mărit

și de împrejurarea că inculpatul a acționat violent într-un loc public, dar și

persoana acestuia, recidivist, astfel că pedeapsa de executat, aceea de 7 ani

și 8 zile închisoare este individualizată cu respectarea criteriilor generale

prevăzute de art. 72 C. pen.

De asemenea, fiind dispusă

executarea pedepsei în regim de detenție, se realizează și scopul acesteia,

acela al prevenției generale și speciale, cum prevede art. 52 C. pen.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 C. proc. pen.,

inculpatul recurent va fi obligat să plătească către stat, cheltuielile judiciare

ocazionate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.F.E. împotriva deciziei penale nr. 518 din 12 iulie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 11 martie 2004, la 23 noiembrie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 noiembrie 2004.