ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 603/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1505 din 8

noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 211 alin.

(2) lit. c) și alin. (2

1

) lit. a) și b) cu aplicarea art. 99 și urm.

C. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.M. la 6 ani închisoare.

În baza art,36 alin. (1) C. pen., a

contopit pedepsele de 5 ani și 6 luni și 4 ani și 2 luni închisoare aplicate

prin sentința penală nr. 243 din 28 mai 2005 a Tribunalului București pentru

fapte săvârșite la 22 septembrie 2003 și 3 octombrie 2003 cu pedeapsa de 6 ani

închisoare și a dispus ca inculpatul să execute 6 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen., a dedus

durata arestării preventive de la 14 decembrie 2003 la 22 ianuarie 2004 și a

constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 116 C. pen., a interzis

inculpatului dreptul de a se afla în București pe timp de 3 ani după executarea

pedepsei închisorii.

Pentru a hotărî astfel, a reținut pe

baza probelor administrate următoarele:

În ziua de 1 septembrie 2005,

inculpatul P.M. însoțit de alți doi făptuitori au acostat pe partea vătămată D.A.

care era însoțit de martorul V.A.N. și i-au cerut telefonul sub pretext că

doresc să sune un prieten. Partea vătămată a refuzat însă la insistențele

inculpatului și unuia din însoțitori a scos telefonul din buzunar moment în

care inculpatul, l-a smuls din mână. Imediat după aceasta inculpatul i-a dat

însoțitorului său un briceag, gest intenționat urmând a văzut de partea

vătămată pentru intimidare. La insistențele părții vătămate de a-i fi restituit

mobilul însoțitorul inculpatului l-a amenințat cu bătaia după care toți trei au

mers în Piața Obor, unde inculpatul a vândut telefonul cu 2.000.000 lei

martorilor D.T. și M.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate solicitând

desființarea și în rejudecare să se dispună schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de tâlhărie în aceea de abuz de încredere deoarece nu a folosit

violențe în momentul deposedării și telefonul i l-a dat partea vătămată de bună

voie.

Prin decizia penală nr. 954/ A din 6

decembrie 2005, pronunțată de secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și

familie de la Curtea de Apel București apelul a fost respins ca nefondat.

Nemulțumit și de această hotărâre,

în termenul legal prin cererea trimisă din penitenciar, inculpatul a atacat-o

cu recurs pe care nu l-a motivat. În fața Curții a reiterat motivele din apel.

Recursul este nefondat.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor

aflate la dosarul cauzei rezultă că hotărârile pronunțate de cele două instanțe

sunt legale și temeinice, faptei i s-a dat încadrarea juridică legală iar

pedeapsa a fost just individualizată.

Potrivit art. 213 C. pen., însușirea

unui bun mobil al altuia deținut cu orice titlu sau dispersarea de acest bun pe

nedrept ori refuzul de a-l restitui se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la

4 ani sau cu amendă.

Din textul de mai sus rezultă că

bunul trebuie să fie deținut de cel ce refuză să-l restituiască cu orice titlu.

Luarea bunului de la partea vătămată

printr-o comportare categorică continuată apoi cu arătarea cuțitului și

amenințarea din partea unuia din însoțitori cu bătaia atunci când partea

vătămată a insistat ca mobilul să-i fie restituit a fost corect caracterizată

de prima instanță care a apreciat corect că sunt întrunite elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. Sub acest aspect hotărârea apelului

prin care s-a respins critica vizând greșita încadrare juridică a faptei este

legală și temeinică.

Pedeapsa aplicată este și ea just

individualizată ținând seama de limitele minime și maxime ca și de starea de

moralitate dar și în același timp de faptul că inculpatul a mai săvârșit două

infracțiuni de tâlhărie pentru care a fost condamnat la pedepse de 5 ani și 6

luni și respectiv, 4 ani și 2 luni închisoare și are un mod de viață parazitar.

Urmează ca în temeiul azt.385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(1) C. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.M. împotriva deciziei penale nr. 954 din 6 decembrie 2005

a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și

de familie.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

31 ianuarie 2006.