ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 593/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1158

din 20 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București a fost condamnat

inculpatul M.T. la o pedeapsă de 8 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art.

71 și art. 64 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

c) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a

revocat beneficiul suspendării condiționate a pedepsei de 6 luni închisoare,

aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 119 din 27 ianuarie 2003,

pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, rămasă definitivă prin

neapelare la 7 februarie 2003 și s-a dispus executarea acesteia alături de

pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul M.T., urmând să execute pedeapsa de 9

ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., i

s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

S-a luat act că partea

vătămată Ș.V.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că, în seara zilei de 13 octombrie 2004, în jurul

orelor 19,00, inculpatul M.T. s-a deplasat împreună cu prietena sa, martora

C.A., la oficiul poștal pentru a-și ridica pensia.

Inculpatul a observat că

partea vătămată, care ieșise din incinta poștei, are un telefon mobil în mână,

inculpatul somându-o să i-l dea. Fiind refuzat, inculpatul a încercat să-i

smulgă telefonul și văzând că nu reușește, a scos un briceag, pe care l-a pus

la gâtul părții vătămate, amenințând-o că dacă nu-i va da telefonul, o va tăia.

Profitând de starea de șoc a

părții vătămate, inculpatul i-a smuls telefonul din mână și a fugit în spatele

oficiului poștal. După deposedarea părții vătămate, inculpatul s-a întâlnit cu

prietena sa și împreună s-au deplasat la martorul M., căruia inculpatul i-a

vândut telefonul cu suma de 4.000.000 lei, bani cu care și-a cumpărat droguri

pe care le-a consumat împreună cu martora C.

La rândul său, martorul M. a

vândut telefonul unei persoane necunoscute.

În termen legal, împotriva

acestei soluții a declarat apel inculpatul, care a solicitat redozarea

pedepsei.

Prin decizia penală nr. 815

din 1 noiembrie 2004, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul

inculpatului, cu motivarea că pedeapsa aplicată este de natură să realizeze

cerințele art. 52 C. pen., iar pe de altă parte, respectă prevederile art. 72

C. pen.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs inculpatul, care a solicitat reducerea pedepsei, susținând că

nu a folosit violența în deposedarea părții vătămate de mobil, infracțiunea

fiind comisă datorită faptului că era consumator de droguri.

Criticile formulate vor fi

examinate prin prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 17 și

14 C. proc. pen., constatându-se că recursul este nefondat pentru cele ce

urmează:

Astfel, constant partea

vătămată a afirmat că inculpatul a amenințat-o cu un cuțit, pe care i l-a pus

la gât, după care i-a smuls din mână telefonul.

Susținerea părții vătămate

este confirmată de martora C.C.A., care fiind în imediata apropiere a părților,

a observat când inculpatul a amenințat-o pe partea vătămată cu un obiect

metalic, care i l-a pus la gât.

În parte, declarația părții

vătămate este susținută și de inculpat, care a recunoscut amenințarea adresată

acesteia, în sensul că o taie dacă nu-i dă telefonul, fără însă a folosi

cuțitul, pentru că nu avea asupra sa.

Desigur, în acest context

probator se regăsesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie

calificată reținută corect în sarcina inculpatului.

Folosind amenințarea cu un

corp tăios, într-un loc public în scopul deposedării părții vătămate de un

telefon mobil, inculpatul a comis infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1)

lit. c) și alin. (2

1

) lit. b) C. proc. pen., pentru care a fost

legal condamnat.

Săvârșind infracțiunea de

tâlhărie în contextul celor două agravante, prin folosirea unui corp tăios și

în loc public, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă aproape de limita minimă

legală care este de 7 ani închisoare, apreciindu-se alături de atitudinea

procesuală parțial sinceră și condamnarea anterioară pentru o complicitate la o

infracțiune de tâlhărie.

Împrejurarea relevată în

apărare, privind comiterea tâlhărie pentru că era consumator de droguri este

fără relevanță juridică, ea neputând constitui în sensul legii, nici o cauză de

exonerare a răspunderii penale și nici de stabilire a pedepsei.

Așa fiind, neconstatându-se

motive care să justifice o reducere a pedepsei aplicate, pedeapsă care respectă

prevederile art. 72 C. pen. și neexistând nici alte motive de casare, în urma

verificării hotărârilor recurate, potrivit art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., se va respinge recursul declarat de inculpat.

În baza art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din

pedeapsa aplicată detenția preventivă la zi.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat și la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul M.T. împotriva deciziei penale nr. 815/ A din 1

noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 15 ianuarie 2004 la

26 ianuarie 2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 26 ianuarie 2005.