ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3922/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 359

din 10 martie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a

fost condamnat inculpatul F.M., la o pedeapsă de 5 ani închisoare, în baza art.

211 alin. (2) lit. b) C. pen.

În baza art. 20 C. pen.,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost condamnat același

inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) C. pen. și art.

34 lit. b) C. pen., s-a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani

închisoare în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

A fost menținută măsura

arestării preventive și s-a dedus durata începând cu 17 decembrie 2004, la zi.

A fost obligat inculpatul la

12.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă S.M.D. și s-a luat act că

partea vătămată C.S.R. nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul, în baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât

și în faza de judecată, că la data de 14 octombrie 2004, în liftul blocului în

care locuiește, partea vătămată S.M.D. a fost deposedată de bunurile ce le avea

asupra sa (telefonul mobil și mai multe bijuterii) sub amenințarea cuțitului de

către inculpat.

De asemenea, la data de 7

decembrie 2004, inculpatul după ce a urmărit-o pe partea vătămată C.S.R. în

troleibuzul 313 până la intrarea în blocul în care locuiește, unde sub

amenințare i-a solicitat să-i predea toate bunurile ce le are asupra sa. După

ce a controlat-o în buzunare și ghiozdan, constatând că nu are bunuri,

inculpatul a obligat-o să urce cu el spre terasa blocului.

Când a ajuns în dreptul ușii

apartamentului în care locuiește partea vătămată s-a eliberat din strânsoarea

inculpatului și a strigat după ajutor, alertându-și familia, moment în care

inculpatul a fugit. După descrierea făcută de partea vătămată inculpatul a fost

urmărit și identificat după ce urcase în troleibuz pentru a dispărea, de tatăl

și fratele acesteia, care l-au condus la poliție.

La poliție, inculpatul a

fost recunoscut de partea vătămată C.S.R.

Partea vătămată S.M.D. l-a

recunoscut, la rândul său, mai întâi dintr-un album foto, apoi dintr-un grup de

persoane și în fine în boxă în fața instanței cu prilejul soluționării cauzei

în fond.

Împotriva sentinței a

declarat apel inculpatul care în esență a criticat hotărârea ca fiind nelegală

și netemeinică, el nefiind autorul infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

În sensul susținerii sale, a

propus audierea unor martori care au declarat că, în seara zilei de 14

octombrie 2004, s-a aflat tot timpul la domiciliu împreună cu martorii. Față de

declarațiile părților vătămate instanța de apel a înlăturat declarațiile

martorilor N.S.C. și L.G., confirmate parțial de martorul B.A. și prin decizia nr.

312 din 19 aprilie 2005 pronunțată în dosarul nr. 1158/2005, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul.

Împotriva acestei ultime

hotărâri a declarat recurs inculpatul care prin motivele scrise susține că nu

el este autorul celor două infracțiuni, că a fost trimis în judecată numai

pentru că are antecedente penale și a fost astfel, condamnat, pe nedrept.

Criticile sunt neîntemeiate,

iar recursul se va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Este adevărat că inculpatul a negat săvârșirea infracțiunilor reținute în

sarcina sa dar acest lucru nu exprimă decât înverșunarea cu care acesta

încearcă să scape de răspundere, el fiind autorul altor infracțiuni de tâlhărie

săvârșite în timpul minoratului, fapte pentru care a executat o pedeapsă

rezultantă de 4 ani închisoare.

Este neîndoielnic faptul că

inculpatul este autorul faptelor pe care le contesta și că acesta a fost

recunoscut fără putință de tăgadă de ambele victime ale tâlhăriei, respectiv

după semnul particular (buză de iepure). Mai mult partea vătămată C.S.R. a

descris așa de exact modul în care era îmbrăcat inculpatul încât tatăl

acesteia, pornind în urmărirea lor l-a identificat cu ușurință în troleibuz.

Relevant este și modul de operare (urmărirea victimei, abordarea ei fie în

lift, fie în apropierea locuinței). Față de toate acestea, pe bună dreptate

instanțele au înlăturat ca nesincere declarațiile martorilor N.S., L.G. și B.A.,

declarații evident date pro cauza aceasta cu atât mai mult cu cât ei nu au fost

propuși decât în fața instanței cu toate că și în cursul urmăririi penale

faptele au fost negate.

Instanța reține ca fiind

legale și temeinice hotărârile de condamnare pronunțate în cauză, înlătură, ca

neîntemeiate, susținerile inculpatului, apreciază că pedeapsa aplicată a fost

just individualizată în raport de gravitatea faptelor și datele ce

caracterizează persoana inculpatului.

Față de considerentele ce

preced, recursul se va respinge, ca nefondat, se va deduce durata reținerii și

arestării preventive de la 7 decembrie 2004 la 24 iunie 2005.

Va fi obligat inculpatul la

plata cheltuielilor judiciare către stat din care onorariul pentru apărătorul

din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul F.M., împotriva deciziei penale nr. 312/ A din 19

aprilie  2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 7 decembrie 2004

la 24 iunie 2005.

Obligă pe recurentul

inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 iunie 2005.