ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1088/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1433 din 12 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea condamnatului R.M. privind revizuirea sentinței penale nr. 753 din 16 noiembrie 2001, pronunțată de aceeași instanță, menținută în ceea ce-l privește pe el, prin decizia penală nr. 146/ A din 27 martie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală și modificată prin decizia nr. 4055 din 27 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

Instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 753 din 16 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția a II-a penală, confirmată, în ceea ce-l privește pe revizuent prin decizia penală nr. 146/ A din 27 martie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, acesta a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiționată a pedepsei de o lună închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 924 din 5 noiembrie 1999 a Judecătoriei sector 3 București și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 5 ani închisoare, urmând ca în final R.M.

să execute sancțiunea de 5 ani și o lună închisoare. S-a reținut că, în seara de 6 mai 2001, R.M., împreună cu alți inculpați au deposedat-o prin violență pe partea vătămată A.B., de bunuri în valoare de 3.500.000 lei. Curtea Supremă de Justiție, secția penală, prin decizia nr. 4055 din 27 septembrie 2002, admițând recursul declarat de parchet a casat hotărârile anterioare, a majorat pedeapsa aplicată lui R.M. la 7 ani închisoare, a menținut revocarea suspendării condiționate anterioare de o lună și a dispus, în final, ca revizuentul să execute 7 ani și o lună închisoare. Tribunalul a respins cererea de revizuire constatând că motivele invocate de condamnat în susținerea cererii de revizuire în sensul că este nevinovat, că intenționa să o ajute pe partea vătămată și a părăsit în fugă locul faptei la îndemnul unor persoane care l-au atenționat că sosesc organele de poliție, nu se circumscriu dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. Apelul revizuentului a fost respins de Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 966/ A din 15 decembrie 2004. Împotriva deciziei a declarat recurs revizuentul R.M., reiterând motivele arătate în cerere și cele invocate în apel, susținând că este nevinovat deoarece nu a participat la comiterea infracțiunii de tâlhărie împreună cu ceilalți inculpați, și a încercat s-o ajute pe partea vătămată A.B., dar s-a speriat și a fugit de la locul faptei în momentul în care a apărut organele de poliție. Recursul este nefondat. Potrivit art. 394 lit. a) C. proc. pen., invocat în motivarea cererii de revizuire se poate cere revizuirea unei hotărâri, atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Dispoziția se conjugă cu prevederile alin. (2) din același articol, care completează ipoteza de mai sus precizând că motivul constituie cauză de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare. În raport de motivul invocat de condamnat, în mod corect instanțele au apreciat că cererea sa de revizuire nu este fondată, întrucât nu a prezentat fapte sau împrejurări descoperite ulterior judecării cauzei, care să nu fi fost cunoscute de instanță în momentul pronunțării hotărârii. Toate probele au fost apreciate de instanța de fond, cea de apel și de Curtea Supremă de Justiție care a constatat că, vinovăția condamnatului, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, a fost corect reținută.

R.M. a recunoscut că a comis infracțiunea de tâlhărie atât în cursul urmăririi penale cât și în declarația dată în timpul cercetării judecătorești, la prima instanță, și asupra lui s-a găsit, cu ocazia percheziției corporale efectuate de organele de poliție, un lănțișor de aur și o cruciuliță de care a fost deposedată prin violență partea vătămată, bunuri care i-au fost restituite. Pentru aceste considerente urmează ca recursul declarat de revizuent să fie respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul urmează să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 966 din 15 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2005.