ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1088/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1433

din 12 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, a fost

respinsă, ca inadmisibilă, cererea condamnatului R.M. privind revizuirea

sentinței penale nr. 753 din 16 noiembrie 2001, pronunțată de aceeași instanță,

menținută în ceea ce-l privește pe el, prin decizia penală nr. 146/ A din 27

martie 2002 a Curții de Apel București, secția I penală și modificată prin

decizia nr. 4055 din 27 septembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție.

Instanța de fond a reținut

că prin sentința penală nr. 753 din 16 noiembrie 2001 a Tribunalului București,

secția a II-a penală, confirmată, în ceea ce-l privește pe revizuent prin

decizia penală nr. 146/ A din 27 martie 2002, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală, acesta a fost condamnat la 5 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a),

d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., a

fost revocată suspendarea condiționată a pedepsei de o lună închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 924 din 5 noiembrie 1999 a Judecătoriei sector 3

București și s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa de 5 ani

închisoare, urmând ca în final R.M. să execute sancțiunea de 5 ani și o lună

închisoare.

S-a reținut că, în seara de

6 mai 2001, R.M., împreună cu alți inculpați au deposedat-o prin violență pe

partea vătămată A.B., de bunuri în valoare de 3.500.000 lei.

Curtea Supremă de Justiție,

secția penală, prin decizia nr. 4055 din 27 septembrie 2002, admițând recursul

declarat de parchet a casat hotărârile anterioare, a majorat pedeapsa aplicată

lui R.M. la 7 ani închisoare, a menținut revocarea suspendării condiționate

anterioare de o lună și a dispus, în final, ca revizuentul să execute 7 ani și

o lună închisoare.

Tribunalul a respins cererea

de revizuire constatând că motivele invocate de condamnat în susținerea cererii

de revizuire în sensul că este nevinovat, că intenționa să o ajute pe partea

vătămată și a părăsit în fugă locul faptei la îndemnul unor persoane care l-au

atenționat că sosesc organele de poliție, nu se circumscriu dispozițiile art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Apelul revizuentului a fost

respins de Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr.

966/ A din 15 decembrie 2004.

Împotriva deciziei a

declarat recurs revizuentul R.M., reiterând motivele arătate în cerere și cele

invocate în apel, susținând că este nevinovat deoarece nu a participat la

comiterea infracțiunii de tâlhărie împreună cu ceilalți inculpați, și a încercat

s-o ajute pe partea vătămată A.B., dar s-a speriat și a fugit de la locul

faptei în momentul în care a apărut organele de poliție.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 394 lit. a) C.

proc. pen., invocat în motivarea cererii de revizuire se poate cere revizuirea

unei hotărâri, atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Dispoziția se conjugă cu

prevederile alin. (2) din același articol, care completează ipoteza de mai sus

precizând că motivul constituie cauză de revizuire dacă pe baza faptelor sau

împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de

încetare a procesului penal ori de condamnare.

În raport de motivul invocat

de condamnat, în mod corect instanțele au apreciat că cererea sa de revizuire

nu este fondată, întrucât nu a prezentat fapte sau împrejurări descoperite

ulterior judecării cauzei, care să nu fi fost cunoscute de instanță în momentul

pronunțării hotărârii.

Toate probele au fost

apreciate de instanța de fond, cea de apel și de Curtea Supremă de Justiție

care a constatat că, vinovăția condamnatului, pentru săvârșirea infracțiunii de

tâlhărie, a fost corect reținută.

R.M. a recunoscut că a comis

infracțiunea de tâlhărie atât în cursul urmăririi penale cât și în declarația

dată în timpul cercetării judecătorești, la prima instanță, și asupra lui s-a

găsit, cu ocazia percheziției corporale efectuate de organele de poliție, un

lănțișor de aur și o cruciuliță de care a fost deposedată prin violență partea

vătămată, bunuri care i-au fost restituite.

Pentru aceste considerente

urmează ca recursul declarat de revizuent să fie respins, ca nefondat, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul urmează să fie obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul R.M. împotriva deciziei penale nr. 966 din 15 decembrie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 14 februarie 2005.