ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8563/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta A.F. a solicitat anularea

deciziei nr. 8026 din 30 aprilie 2004, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii

Bihor și menținerea în favoarea ei, a hotărârii nr. 8026 din 4 noiembrie 2003.

Prin precizarea de acțiune, a

susținut că nu există nici o contradicție între cele două perioade de refugiu

solicitate, ci doar o continuitate a acestor perioade, în condițiile în care

demersurile au fost făcute pe măsură ce a intrat în posesia informațiilor

necesare, având în vedere că în perioada respectivă avea vârsta de 6 - 7 ani

și, de asemenea, nici în ce privește localitatea de refugiu, ambele localități

menționate în acte făcând parte din aceeași unitate administrativă.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 423/CA/2004 - P.I.

din 6 septembrie 2004, a respins acțiunea, reținând în esență, că probele

administrate în cauză cuprind contradicții în ce privește perioada de refugiu a

reclamantei, iar aceasta, deși avea doar 7 ani la data refugiului, nu putea să

nu aprecieze dacă a stat în refugiu împreună cu familia, câteva luni sau câțiva

ani.

Împotriva sentinței, reclamanta a

declarat recurs, susținând, în esență că prima instanță a preluat mecanic

argumentele invocate de pârâtă, prin întâmpinare și, de asemenea, a dat o

greșită interpretare probelor administrate în cauză.

Examinând hotărârea atacată, în

raport cu motivele invocate, actele dosarului și normele legale incidente

cauzei, se constată că recursul este nefondat.

Reclamanta A.F. a solicitat, prin

cererea nr. 6927 din 24 iulie 2003, stabilirea calității sale de beneficiară a

Legii nr. 189/2000, arătând că a fost strămutată din motive etnice, din

localitatea Betfia, în localitatea Cojdeni, comuna Pomezău, începând din

septembrie 1944, până în martie 1945, cererea fiind admisă, acordându-i-se

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru această perioadă.

Ulterior, reclamanta a formulat o

nouă cerere, nr. 8026 din 28 octombrie 2003, prin care a solicitat acordarea

acelorași drepturi, pentru o altă perioadă, respectiv, 18 mai 1942 - august

1944.

Și această cerere a fost soluționată

favorabil, prin emiterea deciziei nr. 8026 din 4 noiembrie 2003,

recunoscându-i-se reclamantei, calitatea de refugiată și beneficiară a Legii nr.

189/2000, pentru perioada 15 mai 1942 - 15 august 1944, decizie care a fost,

însă, anulată la 30 aprilie 2004, ca fiind eronat emisă, reținându-se că, în

condițiile în care actele depuse în cele două dosare, conțin o vădită

contradicție cu privire la perioadele și localitățile de refugiu, cererea nr. 8026

din 28 octombrie 2003 este neîntemeiată.

Într-adevăr, din declarațiile

martorilor O.T. și S.F., autentificate la 21 octombrie 2003, reiese că

reclamanta, împreună cu mama sa, s-a refugiat din localitatea Betfia, județul

Bihor, în localitatea Cojdeni, județul Bihor, în perioada mai 1942 - august

1944, iar din declarațiile martorilor I.V. și I.T., autentificate la 4

septembrie 2003, rezultă că refugiul s-a făcut din localitatea Betfia, județul

Bihor, în localitatea Răbăgani, județul Bihor, în perioada septembrie 1944 -

martie 1945.

Este, deci, evident că între

declarațiile martorilor există contradicție, atât în ce privește localitatea de

refugiu, cât și perioada refugiului.

Din adresa nr. 5848 din 21 octombrie

2003 a Direcției Județene Bihor a Arhivelor Naționale, rezultă că în indexul

refugiaților români din Ungaria, întocmit la data de 18 mai 1942, figurează

numita S.M., fără, însă, ca reclamanta să fi făcut dovada certă că aceasta este

mama sa, putând fi doar coincidență de nume (atât numele, cât și prenumele

fiind frecvent întâlnite în acea zonă).

Totodată, nu s-a făcut dovada

susținerilor reclamantei, potrivit cărora ar exista o continuitate în refugiu.

Este adevărat că la data refugiului, reclamanta avea doar 7

ani, însă, astfel cum a reținut instanța de fond, acele evenimente, de

persecuție etnică, respectiv părăsirea domiciliului, nu puteau să nu fie

reținute, chiar dacă au fost trăite la vârstă fragedă, iar ulterior, de-a

lungul anilor, membrii familiei puteau ști și discuta, când anume s-au refugiat

și în ce localitate, astfel că nu se poate reține că reclamanta, la data

depunerii primei cereri, să nu fi știut că a stat în refugiu împreună cu

familia, doar câteva luni sau ani de zile.

În consecință, pentru cele ce preced,

se constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, iar recursul

fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.F. împotriva sentinței nr. 423/CA/2004 - P.I. din 6 septembrie

2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 noiembrie 2004.