ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 782/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3552 din 23 septembrie 2010 Curtea de Apel București , secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, excepția de nelegalitate a H.G. nr. 877/2004 invocată de reclamanta SC H. SA București - Sucursala Siriu Buzău în contradictoriu cu intimații-pârâți SC S. SA Nehoiu, Orașul Nehoiu prin Primar și Guvernul României. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta a susținut că în H.G. nr. 877/2004 Guvernul a dispus trecerea fără plată a unor bunuri din domeniul public și respectiv privat al statului și din administrarea Administrației Naționale „Apele Române” în domeniul public al Orașului Nehoiu și în administrarea Consiliului Local al orașului Nehoiu, județul Buzău.

Instanța de fond, constatând că actul administrativ vizat de excepția de nelegalitate este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și având în vedere jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că excepțiile de nelegalitate care vizează acte administrative cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, sunt nefondate, a dispus respingerea acțiunii, ca atare. Împotriva sentinței instanței de fond reclamanta SC H. SA București prin Sucursala Siriu - Buzău a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se arată că prin cererea adresată Tribunalului Buzău a solicitat să se constate că soluționarea cauzei ce formează obiectul dosarului depinde de analiza legalității Hotărârii Guvernului nr. 877 din 03 iunie 20041, a Hotărârii nr. 42 din 17 iulie 2004 - emisă de Consiliul Local al Orașului Nehoiu și a Protocolului nr. 9614 încheiat la data 19 iulie 2004 între Consiliul Local al Orașului Nehoiu și SC S. SA Nehoiu. În opinia recurentei instanța ar fi trebuit să procedeze fie la invocarea din oficiu a excepției de necompetență materială a Curții de Apel fie la invocarea excepției inadmisibilității, față de împrejurarea că nu ar fi fost sesizată de Tribunalul Buzău și cu soluționarea acestor cereri.

Prin urmare, cererile având ca obiect analiza legalității H.C.L. nr. 42/2004 și a Protocolului pot fi catalogate drept incidentale, situație în care, prin raportare la dispozițiile art. 17 C. proc. civ. operează în favoarea Curții de Apel București o prorogare de competență. Este adevărat că dacă s-ar fi solicitat doar constatarea nelegalității actelor subsecvente H.G. nr. 877/2004, competența de soluționare ar fi revenit Tribunalului Buzău. Recurenta mai susține că hotărârea instanței este nemotivată fiind incidente motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, apreciind că au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1), pct. 5 C. proc.

civ. Având, în vedere că în sistemul românesc de drept, jurisprudența nu este izvor de drept, o motivare bazată exclusiv pe jurisprudență echivalează în realitate cu o nemotivare. Se mai precizează că deși instanța nu a analizat fondul excepției de nelegalitate ci doar inadmisibilitatea acțiunii în raport de data emiterii actului atacat și de jurisprudența Înaltei Curți, este de remarcat că acțiunea a fost respinsă, ca nefondată. Recurenta consideră că instanța nu s-a pronunțat cu privire la toate cererile formulate, soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 877/2004 s-a făcut fără a se intra în cercetarea fondului, fiindu-i astfel lezat dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenta mai susține că hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea legii, astfel că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Criticile privind nemotivarea hotărârii, neadministrarea probelor, necercetarea fondului, nepronunțarea asupra unor capete de cerere, precum și încălcarea formelor de procedură sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. Excepția de nelegalitate invocată în cauză vizează H.G.

nr. 877 din 3 iunie 2004, act emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

De asemenea, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reținut, într-adevăr, că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală. Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1), din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 252/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene).

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-i preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), M. Of. nr. 830/5.12.2007).

Raportându-se, așadar, în special la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte va reține că, în mod legal, curtea de apel a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile sus-menționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă astfel dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României).

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea din 28 octombrie 1999 în cauza Brumărescu împotriva României, M. Of. nr. 414/31.08.2000, în opinia separată la această hotărâre precizându-se chiar că „posibilitatea de a se anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie și executată (...) trebuie considerată ca o înfrângere a dreptului la justiție”, garantat de art. 6 din Convenție.

Argumentele Curții Europene a Drepturilor Omului expuse în speța citată, sunt perfect valabile și în cauza de față, validitatea lor fiind susținută de similitudinea de efecte juridice existente între hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă și actul administrativ irevocabil emis de către autoritatea publică și definitivat prin neutilizarea mijloacelor prevăzute de legislația anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, prin raportare la principiile amintite mai sus, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține. Pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC H. SA București prin Sucursala Siriu - Buzău, împotriva Sentinței civile nr. 3552 din 23 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2011.