ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2538/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Cu ocazia soluționării acțiunii în

revendicare imobiliară, reclamanții S.E., S.G.D., D.F.E., C.M., C.A., M.V. și S.M.

în contradictoriu cu pârâții Orașul Geoagiu prin primar și SC T.R.C.M. SA București,

în dosarul nr. 886/272/2010 al Tribunalului Hunedoara, au solicitat instanței

de judecată constatarea nelegalității Hotărârii Guvernului nr. 1352/2001,

astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 454/2009, numai în ceea ce privește anexa

nr. 9, pozițiile care se referă la imobilul în litigiu.

Tribunalul Hunedoara, apreciind că

actul administrativ a cărui nelegalitate se solicită a se constata pe cale de

excepție, are legătură cu cauza și soluționarea acesteia depinde de soluția

dată asupra excepției, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

dispus prin Încheierea din data de 08 iunie 2011 suspendarea soluționării

cauzei, sesizând Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ

și fiscal, ca instanță de fond, cu excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1352/2001,

astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 454/2009, astfel că pentru

soluționarea excepției de nelegalitate s-a format dosarul nr. 767/57/2011.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtul

Guvernul României s-a solicitat înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007

și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtul

Orașul Geoagiu prin Primar s-a solicitat respingerea cererii ca fiind

prematură, întrucât reclamanții nu indică în mod concret care este bunul imobil

sau bunurile imobile înscrise în Anexa nr. 9, anexă publicată în M. Of. al

României nr. 634/bis din 28 august 2002, considerând că fără o precizare clară,

acțiunea este inadmisibilă.

S-a solicitat, de asemenea, respingerea

cererii ca fiind introdusă peste termenul de decădere prevăzut prin

dispozițiile art. 11 alin. (2) raportat la alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

La termenul de judecata din data de

17 octombrie 2011 reclamanții au precizat că imobilul proprietate tabulară a acestora

este înscris la poziția 243 (1520 mp) și la poziția 249 (3895 mp) din anexa nr.

9 a Hotărârii Guvernului nr. 1352/2001, astfel cum a fost modificata prin H.G. nr.

454/2009.

Prin sentința nr. 345 din 21

noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia a fost respinsă excepția

tardivității invocată prin întâmpinare de către pârâtul Orașul Geoagiu prin

primar și a fost respinsă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1352/2001,

modificată prin H.G. nr. 454/2009, în ceea ce privește anexa 9 formulată de

reclamanții S.E., S.G.D., D.F.E., C.M., C.A., M.V. și S.M. în dosarul nr. 886/272/2010

aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția civilă în contradictoriu cu

pârâtul Orașul Geoagiu prin primar, pârâta SC T.R.C.M. SA București și pârâtul

Guvernul României.

În baza art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. instanța a obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în ceea ce privește excepția

tardivității termenului de introducere a excepției de nelegalitate, faptul că

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în mod

izolat, ci doar în mod sistematic, prin corelare cu celelalte dispoziții ce au

incidență în privința controlului legalității actelor administrative.

A reținut

instanța faptul că legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată pe

două căi, prin intermediul promovării unei acțiuni și prin invocarea unei

excepții, iar acțiunea și excepția sunt de competența instanțelor de contencios

administrativ, singurele competente să verifice legalitatea actelor

administrative, potrivit art. 126 alin. (6) din

Constituție.

În contextul

în care acțiunea împotriva unui act administrativ individual este supusă unor

termene, instanța de primă jurisdicție a constatat pentru actele administrative

normative, că nu doar excepția de nelegalitate, ci și acțiunea directă sunt

imprescriptibile, concluzionând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.

11 alin. (2) și (5) din Legea nr. 554/2004.

Examinând pe

fond excepția de nelegalitate invocată de reclamanți referitoare la poziția nr.

243 și nr. 249 din Anexa nr. 9 a H.G. nr. 1352/2001 privind atestarea

domeniului public al județului Hunedoara, precum și al municipiilor, orașelor

și comunelor din județul Hunedoara, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 454/2009,

instanța a constatat că este neîntemeiată întrucât obiectul prezentei excepții

îl constituie un act administrativ unilateral cu caracter individual emis

anterior intrării in vigoare a Legii nr. 554/2004.

De aceea, în

exercitarea rolului ce revine judecătorului național, ca prim judecător

convențional și comunitar, prin raportare la practica C.E.D.O., la

reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, instanța a reținut că Înalta Curte de Casație si Justiție a înlăturat dispozițiile

din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a

excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter

individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând ca

aceste dispoziții încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6

din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și de art. 47 din Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului

securității juridice.

H.G. nr. 1352/2001

este, în mod evident, un act administrativ unilateral cu caracter individual, aceasta

în condițiile în care actul privește atestarea bunurilor ce aparțin domeniului

public al unităților administrativ teritoriale, ca persoane juridice, act emis

anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În ceea ce

privește cheltuielile de judecată solicitate, Curtea nu a acordat întreaga sumă

solicitată cu titlu de onorariu avocat.

S.E., S.G.D., D.F.E., C.M., C.A., M.V., S.M.

Recurenții au criticat hotărârea

instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că dispozițiile art. 4

din Legea nr. 554/2004 dispun că legalitatea unui act administrativ unilateral

poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, iar dispoziția indicată nu

face distincția între actele emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,

ori actele emise după intrarea în vigoare a legii.

Recurenții au precizat că dreptul la

un proces echitabil și principiul securității juridice nu sunt afectate în

cazul admiterii excepției de nelegalitate invocate în cauza de față, întrucât

respectarea acestor principii nu înseamnă menținerea unui act administrativ

esențial nelegal.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru

considerentele ce urmează:

Hotărârea de Guvern nr. 1352/2001

care face obiectul excepției de nelegalitate este incontestabil prin conținutul

său un act administrativ individual, întrucât se adresează unei persoane

determinate, dispozițiile cuprinse în aceasta neavând caracter general și

impersonal.

Data emiterii acestei Hotărâri de

Guvern este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât

excepția de nelegalitate invocată, în mod corect a fost respinsă de instanța de

fond.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost

modificat prin Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie temeiul de drept

al excepției invocate): „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu

caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată

oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea

părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007,

„Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative

unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma

sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la

dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Curtea Constituțională prin Decizia nr.

425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reținut că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1, alin.

(5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23

și art. 44 din Legea fundamentală.

Cu privire la dispozițiile art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a

dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007,

reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie

precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o

parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la

eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale

omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene), iar pe

de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu

privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu

reglementările și jurisprudența comunitare.

Raportându-se la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, la practica C.E.D.O., precum și la reglementările

comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte conform practicii sale constante a reținut că instanța de fond în mod

corect a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, care

permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de

nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste

dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a

căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale

omului.

În măsura în care permit cenzurarea

legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea

contenciosului administrativ, încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat

de art. 6 din Convenția

e

uropeană

a Drepturilor Omului și în practica C.E.D.O., precum și art. 47 din Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse

„principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea

articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale

statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra

României, & 39).

Este de reținut și faptul că sub

aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, C.E.D.O. a

reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească

irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice,

garantat de art. 6 din Convenție.

De asemenea, Înalta Curte reține că

jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg este constantă și unitară, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu

privire la actele instituțiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea

îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar

depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să

accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu

va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici

chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.

Înalta Curte a reținut faptul că

prin H.G. nr. 454/2009, (prin care a fost modificată anexa 9 din H.G. nr. 1352/2001,

invocată de recurenți), anexa nr. 9 a fost modificată numai în ceea ce privește

pozițiile nr. 26 și nr. 28, în timp ce obiect al excepției de nelegalitate în

dosarul de față îl constituie pozițiile nr. 243-249 din anexa nr. 9, astfel

încât nu poate fi reținută apărarea formulată de recurenți, în sensul

aplicabilității dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Pentru toate aceste considerente,

constatând că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în temeiul art.

312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.E.,

S.G.D., D.F.E., C.M., C.A., M.V., S.M. împotriva sentinței nr. 345 din 21

noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și

fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 mai 2012.