ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2538/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Cu ocazia soluționării acțiunii în revendicare imobiliară, reclamanții S.E., S.G.D., D.F.E., C.M., C.A., M.V. și S.M. în contradictoriu cu pârâții Orașul Geoagiu prin primar și SC T.R.C.M. SA București, în dosarul nr. 886/272/2010 al Tribunalului Hunedoara, au solicitat instanței de judecată constatarea nelegalității Hotărârii Guvernului nr. 1352/2001, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 454/2009, numai în ceea ce privește anexa nr. 9, pozițiile care se referă la imobilul în litigiu.

Tribunalul Hunedoara, apreciind că actul administrativ a cărui nelegalitate se solicită a se constata pe cale de excepție, are legătură cu cauza și soluționarea acesteia depinde de soluția dată asupra excepției, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a dispus prin Încheierea din data de 08 iunie 2011 suspendarea soluționării cauzei, sesizând Curtea de Apel Alba Iulia - secția de contencios administrativ și fiscal, ca instanță de fond, cu excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1352/2001, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 454/2009, astfel că pentru soluționarea excepției de nelegalitate s-a format dosarul nr. 767/57/2011. Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Guvernul României s-a solicitat înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007 și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007.

Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Orașul Geoagiu prin Primar s-a solicitat respingerea cererii ca fiind prematură, întrucât reclamanții nu indică în mod concret care este bunul imobil sau bunurile imobile înscrise în Anexa nr. 9, anexă publicată în M. Of. al României nr. 634/bis din 28 august 2002, considerând că fără o precizare clară, acțiunea este inadmisibilă. S-a solicitat, de asemenea, respingerea cererii ca fiind introdusă peste termenul de decădere prevăzut prin dispozițiile art. 11 alin. (2) raportat la alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. La termenul de judecata din data de 17 octombrie 2011 reclamanții au precizat că imobilul proprietate tabulară a acestora este înscris la poziția 243 (1520 mp) și la poziția 249 (3895 mp) din anexa nr. 9 a Hotărârii Guvernului nr. 1352/2001, astfel cum a fost modificata prin H.G.

nr. 454/2009. 2. Hotărârea Curții de Apel Prin sentința nr. 345 din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia a fost respinsă excepția tardivității invocată prin întâmpinare de către pârâtul Orașul Geoagiu prin primar și a fost respinsă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1352/2001, modificată prin H.G. nr. 454/2009, în ceea ce privește anexa 9 formulată de reclamanții S.E., S.G.D., D.F.E., C.M., C.A., M.V. și S.M. în dosarul nr. 886/272/2010 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția civilă în contradictoriu cu pârâtul Orașul Geoagiu prin primar, pârâta SC T.R.C.M. SA București și pârâtul Guvernul României. În baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ. instanța a obligat reclamanții la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în ceea ce privește excepția tardivității termenului de introducere a excepției de nelegalitate, faptul că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în mod izolat, ci doar în mod sistematic, prin corelare cu celelalte dispoziții ce au incidență în privința controlului legalității actelor administrative. A reținut instanța faptul că legalitatea unui act administrativ poate fi cercetată pe două căi, prin intermediul promovării unei acțiuni și prin invocarea unei excepții, iar acțiunea și excepția sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, singurele competente să verifice legalitatea actelor administrative, potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție.

În contextul în care acțiunea împotriva unui act administrativ individual este supusă unor termene, instanța de primă jurisdicție a constatat pentru actele administrative normative, că nu doar excepția de nelegalitate, ci și acțiunea directă sunt imprescriptibile, concluzionând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) și (5) din Legea nr. 554/2004. Examinând pe fond excepția de nelegalitate invocată de reclamanți referitoare la poziția nr. 243 și nr. 249 din Anexa nr. 9 a H.G. nr. 1352/2001 privind atestarea domeniului public al județului Hunedoara, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Hunedoara, astfel cum a fost modificată prin H.G. nr. 454/2009, instanța a constatat că este neîntemeiată întrucât obiectul prezentei excepții îl constituie un act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării in vigoare a Legii nr. 554/2004.

De aceea, în exercitarea rolului ce revine judecătorului național, ca prim judecător convențional și comunitar, prin raportare la practica C.E.D.O., la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, instanța a reținut că Înalta Curte de Casație si Justiție a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând ca aceste dispoziții încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice.

H.G. nr. 1352/2001 este, în mod evident, un act administrativ unilateral cu caracter individual, aceasta în condițiile în care actul privește atestarea bunurilor ce aparțin domeniului public al unităților administrativ teritoriale, ca persoane juridice, act emis anterior intrării în vigoare a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate, Curtea nu a acordat întreaga sumă solicitată cu titlu de onorariu avocat. 3. Recursul declarat de reclamanții S.E., S.G.D., D.F.E., C.M., C.A., M.V., S.M. Recurenții au criticat hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 dispun că legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, iar dispoziția indicată nu face distincția între actele emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, ori actele emise după intrarea în vigoare a legii.

Recurenții au precizat că dreptul la un proces echitabil și principiul securității juridice nu sunt afectate în cazul admiterii excepției de nelegalitate invocate în cauza de față, întrucât respectarea acestor principii nu înseamnă menținerea unui act administrativ esențial nelegal. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Hotărârea de Guvern nr. 1352/2001 care face obiectul excepției de nelegalitate este incontestabil prin conținutul său un act administrativ individual, întrucât se adresează unei persoane determinate, dispozițiile cuprinse în aceasta neavând caracter general și impersonal.

Data emiterii acestei Hotărâri de Guvern este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, astfel încât excepția de nelegalitate invocată, în mod corect a fost respinsă de instanța de fond.

Este adevărat că potrivit art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007 (text de lege ce constituie temeiul de drept al excepției invocate): „Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, iar potrivit art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, „Excepția de nelegalitate poate fi invocată și pentru actele administrative unilaterale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa inițială, cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 425 din 10 aprilie 2008 și nr. 426 din 10 aprilie 2008 a reținut că dispozițiile sus-menționate sunt constituționale în raport de prevederile art. 1, alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală.

Cu privire la dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, respectiv a dispozițiilor art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat însă că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte (cum este cazul Convenției Europene), iar pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, republicată, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitare.

Raportându-se la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, la practica C.E.D.O., precum și la reglementările comunitare și jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg, Înalta Curte conform practicii sale constante a reținut că instanța de fond în mod corect a înlăturat dispozițiile din Legea contenciosului administrativ, care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, reținând că aceste dispoziții contravin unor principii fundamentale convenționale și comunitare a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În măsura în care permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, dispozițiile susmenționate din Legea contenciosului administrativ, încalcă dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 din Convenția e uropeană a Drepturilor Omului și în practica C.E.D.O., precum și art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse „principiului securității juridice, care se regăsește în totalitatea articolelor Convenției, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept” (C.E.D.O., Hotărârea din 6 decembrie 2007, Beian contra României, & 39). Este de reținut și faptul că sub aspectul posibilității de cenzurare a legalității unui act juridic, C.E.D.O.

a reținut că posibilitatea de anula fără limită în timp o hotărâre judecătorească irevocabilă, reprezintă o încălcare a principiului securității juridice, garantat de art. 6 din Convenție. De asemenea, Înalta Curte reține că jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg este constantă și unitară, în ceea ce privește posibilitatea de invocare a excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, în sensul că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.

Înalta Curte a reținut faptul că prin H.G. nr. 454/2009, (prin care a fost modificată anexa 9 din H.G. nr. 1352/2001, invocată de recurenți), anexa nr. 9 a fost modificată numai în ceea ce privește pozițiile nr. 26 și nr. 28, în timp ce obiect al excepției de nelegalitate în dosarul de față îl constituie pozițiile nr. 243-249 din anexa nr. 9, astfel încât nu poate fi reținută apărarea formulată de recurenți, în sensul aplicabilității dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004. Pentru toate aceste considerente, constatând că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de S.E., S.G.D., D.F.E., C.M., C.A., M.V., S.M. împotriva sentinței nr. 345 din 21 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2012.