ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5817/2011

Asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 318/F din 5 iunie 2008 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pronunțată în Dosarul

nr. 668/112/2008, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții

B.E.S., B.F., B.B., B.G., B.Z.U., B.M.K., în contradictoriu cu pârâții Primarul

comunei M., Primăria comunei M. și Consiliul local al comunei M., având ca obiect

anularea dispoziției din 19 februarie 2008 emisă de primarul comunei M.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul

a reținut următoarele:

Prin dispoziția din

19 februarie 2008 emisă de Primarul comunei M. s-a respins notificarea depusă de

numita B.I., moștenitoarea fostului proprietar B.B., actualmente decedată, continuată

de moștenitorii acesteia, respectiv B.E.S., B.F., B.B., B.G., B.Z. și B.M., care

au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în localitatea M., identificat

în C.F., compus din casă și teren în suprafață de 55.513 m.p.; s-a constatat că

imobilul a fost preluat de la fostul proprietar B.B. prin Hotărârea din 20 mai 1946

a Tribunalului Poporului Cluj, în baza Legii nr. 312 din 24 aprilie 1945 pentru

urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării sau crime de război,

pentru săvârșirea faptei de complicitate la crime de război, și că aceasta nu constituie

o preluare abuzivă.

Prin reglementarea cuprinsă

în art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a înțeles să înlăture consecințele

patrimoniale numai ale condamnărilor pentru infracțiuni de natură politică, săvârșite

ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist. În acest sens, pentru

aplicarea unitară a legii, H.G. nr. 250/2007, în art. 1.3 lit. c) liniuța a doua,

prevede că nu constituie preluare abuzivă, deci nu face obiectul legii, confiscarea

unor bunuri ca urmare a săvârșirii unor crime contra umanității sau crime de război

săvârșite în perioada 6 septembrie 1940 – 9 mai 1945, cum ar fi persoanele vinovate

de crime de război, gardieni de lagăre sau alte persoane care se încadrează în dispozițiile

Legii nr. 312/1945.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea în sensul admiterii plângerii,

anulării dispoziției nr. 41 din 19 februarie 2008, restituirii în natură a imobilului

evidențiat în C.F. M. și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea apelului,

reclamanții au invocat nelegalitatea dispoziției prev. de art. 1.3, lit. c) teza

II din H.G. nr. 250/2007, pe considerentul că prin această prevedere din conținutul

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se face o adăugire care nu

este conformă cu art. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, la categoria persoanelor care

nu sunt îndreptățite la restituire.

Prin motivele de apel

s-a invocat excepția de nelegalitate a acestei dispoziții.

Din C.F. M. rezultă fără

echivoc că imobilul a trecut în proprietatea statului prin expropriere, în baza

Legii nr. 187/1945 și nu în temeiul sentinței penale reținute de prima instanță.

Această hotărâre a fost

anulată printr-o hotărâre de reabilitare a Curții de Apel Cluj, efectele sale neputând

retroactiva.

Analizând apelul formulat

prin prisma motivelor invocate, Curtea a constatat că acesta este nefondat, pentru

următoarele considerente:

La termenul de judecată

din 12 decembrie 2008 s-a dispus suspendarea judecării apelului și sesizarea secției

de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel Cluj, cu soluționarea excepției

de nelegalitate a disp. art. 1.3 lit. c) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007.

În vederea soluționării

excepției de nelegalitate, s-a format Dosarul nr. 15/33/2009 al Curții de Apel Cluj,

iar în fața instanței de contencios, la termenul de judecată din 9 februarie 2009

reclamanții au invocat excepția de neconstituționalitate a disp. art. 4 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 modificat prin Legea nr. 262/2007.

Prin Decizia nr. 1163/2009

a Curții Constituționale, s-a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate,

iar prin sentința civilă nr. 257 din 14 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, s-a respins

ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a prevederilor cuprinse în cap. II,

pct. 1.3 lit. c) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007.

Cauza a fost repusă pe

rol în vederea judecării apelului, iar la termenul de judecată din 15 octombrie

2010 solicitarea de suspendare a judecării apelului în baza art. 244 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a acțiunii înregistrate sub

nr. 1613/33/2010 a Curții de Apel Cluj, a fost respinsă.

În raport de cele statuate

prin Hotărârea nr. 6 din 20 mai 1946 a Tribunalului Poporului Cluj, este indubitabil

că antecesorul reclamanților a aparținut categoriei prevăzute de lit. b), astfel

încât se încadrează în dispozițiile art. 1.3 lit. c) teza a II-a din H.G. nr. 250/2007,

care exclude din categoria preluărilor abuzive și implicit de sub incidența Legii

nr. 10/2001, confiscarea unor bunuri ca urmare a săvârșirii unor crime contra umanității

sau crime de război în perioada 6 septembrie 1940- 9 mai 1945.

Imobilul fiind expropriat

ca urmare a unei condamnări suferite de antecesorul reclamanților, care nu conferă

dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii cu privire la bunurile preluate în

urma condamnării, în mod corect notificarea a fost respinsă, la fel ca și hotărârea

prin care s-a soluționat plângerea împotriva dispoziției, în sensul respingerii.

Împotriva deciziei

nr. 278/2010 a Curții de Apel Cluj au declarat recurs reclamanții care au invocat

următoarele motive de nelegalitate:

Atât dispoziția, cât și

hotărârea instanței de fond, respectiv decizia instanței de apel sunt nelegale,

fiind interpretate în mod eronat dispozițiile art. 1.3 din H.G. nr. 250/2002 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001. Aceasta

constituie o prevedere care nu este conformă cu art. 1, 2 din această lege, deoarece

norma din urmă instituie o singură categorie de persoane care nu sunt îndreptățite

la restituire sau la alte măsuri reparatorii, acei care au primit despăgubiri potrivit

acordurilor internaționale încheiate de România privind reglementarea problemelor

financiare în suspensie. Astfel, situațiile enumerate la pct. 1.3 lit. c), liniuța

2 din H.G. nr. 250/2007, reprezintă o adăugire la categoria persoanelor care nu

sunt îndreptățite la restituire conform art. 5 din lege. Se consideră nelegală această

prevedere și contrară principiilor prevăzute de lege, mai mult și pentru faptul

că în regimul totalitar, o largă categoric de persoane au fost condamnați la închisoare

și chiar executați fără vină și care nu au avut la îndemână nicio posibilitate de

apărare, metodele de constrângere ale regimului comunist fiind evident antiumane.

Analizând recursul declarat

prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele

ce succed:

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 în sensul legii, prin imobile preluate în mod

abuziv se înțeleg imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărârii

judecătorești de condamnare, pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de

legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar

comunist.

Ca atare, sunt exceptate

și nu fac obiectul acestei legi de reparație, astfel cum s-a statuat și prin dispozițiile

art. 1 pct. 3 lit. c) din H.G. nr. 250/2007, imobilele care au fost preluate de

stat prin confiscarea averii, dispusă ca pedeapsă complementară, prin hotărâri judecătorești

de condamnare pentru alte infracțiuni decât cele menționate la art. 2 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 10/2001. Referitor la această reglementare legală, instanța

civilă este abilitată să verifice și să constate dacă imobilele pentru care s-ar

solicitat măsuri reparatorii au fost preluate prin confiscarea averii în baza unor

hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute

de legislația penală și săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar

comunist. În caz contrar, când măsura confiscării a fost dispusă pentru săvârșirea

altor infracțiuni, instanța va respinge cererea formulată de persoanele pretins

îndreptățite la măsuri reparatorii, întrucât imobilele confiscate nu cad în sfera

de aplicare a acestei legi de reparație, fără a analiza, nefiind abilitată în acest

sens, legalitatea măsurii confiscării dispusă de instanța penală.

În speță, instanțele de

judecată au aplicat și interpretat în mod just dispozițiile art. 2 din Legea

nr. 10/2001 și art. 1 pct. 3 lit. c) din H.G. nr. 250/2007, verificând și constatând

în limitele învestirii, în mod corect că imobilul confiscat prin acea hotărâre de

condamnare penală nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001, în sensul art. 2

lit. b).

Criticile formulate de

recurenți în sensul că H.G. nr. 250/2007 pentru aplicarea normelor metodologice

a Legii nr. 10/2001 reprezintă o adăugire la Legea nr. 10/2001, pe care instanțele

ar fi trebuit să o înlăture, nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei

recurate. Normele metodologice vizează aplicarea unitară a prevederilor Legii

nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, precum

și urgentarea aplicării acesteia prin clasificarea unor concepte și situații juridice

apărute în Cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor.

În mod just instanțele

de judecată au considerat că Normele metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001

subzistă că, deși Legea nr. 312/1945 este un act normativ în temeiul căruia s-au

confiscat imobilele ca pedeapsă penală complementară, care a fost emis după 6 martie

1945, măsurile sancționatorii se referă la fapte anterioare acestei date de referință.

De altfel, susținerile

recurentei privind caracterul condamnării dispuse prin hotărârea Tribunalului Popular

Cluj nr. 6/1946 presupun exercitarea unui control judiciar cu privire la legalitatea

și întinderea măsurii confiscării dispuse prin hotărârea penală, control care excede

competențelor instanțelor civile în procedura Legii nr. 10/2001.

Așa fiind, Înalta Curte

constată că instanțele de fond, în raport de limitele învestirii prin contestație,

au aplicat în mod corect dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001

în pricina dedusă judecății, caz în care criticile recurenților, întemeiate pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate.

Pentru aceste considerente,

recursul se va respinge și în baza art. 312 C. proc. civ. și se va menține decizia

civilă recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții B.E.S., B.F., B.B., B.G., U.Z., K.B.M. împotriva deciziei civile

nr. 278 din 15 octombrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 iulie 2011.