ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 456/2012

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 163 din 16 februarie 2005, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea reclamantului B.Ș.C. împotriva pârâților SC G. SA Geoagiu Băi și Primăria Orașului Geoagiu și, în consecință, a desființat Dispoziția nr. 3/2004 emisă de Consiliul de Administrație al SC G. SA Geoagiu Băi, pârâtele fiind obligate să restituie reclamantului, în natură, imobilul teren în suprafață de 1000 mp înscris în CF Geoagiu cu nr. top nou (3332, 3333, 3334/4)/ 1 potrivit variantei III din raportul de expertiză topografică efectuat în cauză de expert L.V. și a dispus înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului în CF. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta SC G. SA Geoagiu Băi care prin decizia civilă nr. 1210/A/2005 a Curții de Apel Alba Iulia în Dosar nr. 2585/2005 a fost respins ca nefondat.

Recursul declarat împotriva acestei decizii de pârâta SC G. SA Geoagiu Băi a fost anulat prin decizia civilă nr. 4593/2007 pronunțată de Î.C.C.J. în Dosar nr. 824/1/2006. În baza sentinței civile nr. 163/2005 a Tribunalului Hunedoara, definitivă și irevocabilă, pârâtul primarul Orașului Geoagiu a emis Dispoziția nr. 441/2010 prin care s-a restituit în natură imobilul teren în suprafață de 1000 mp cu nr. top. nou (3332, 3333, 3334/4)/1 către B.Ș.C. La 20 decembrie 2010, respectiv, 21 decembrie 2010 s-au înregistrat recursurile declarate de SC F. SRL Alba, prin administrator B.D.E., și T.R.

împotriva sentinței civile nr. 163 din 16 februarie 2005. Prin recursul declarat de SC F. SRL Alba, prin administrator B.D.E., s-a solicitat casarea sentinței civile nr. 163 din 16 februarie 2005 și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță arătându-se că recurentul nu a fost parte în proces, iar sentința i s-a comunicat în data de 7 decembrie 2010, o dată cu Dispoziția nr. 441/2010 dată de primarul orașului Geoagiu. Terenul restituit face parte din terenul în suprafață de 6026 mp înscris în CF Geoagiu top. 3332, 3333 și 3334 pe care este coproprietar recurentul. Sentința este nelegală și netemeinică deoarece nu s-a completat cadrul procesual cu toți coproprietarii aflați în indiviziune și înscriși în CF Geoagiu.

Prin recursul declarat de T.R. s-a solicitat anularea sentinței ca neîntemeiată și nelegală și, pe cale de consecință, și a dispoziției Primarului de punere în aplicare a acesteia, rejudecarea cauzei privind cererea petentului B.Ș.C. privind restituirea în baza Legii nr. 10/2001 și ieșirea din indiviziune a coproprietarilor terenului înscris în CF Geoagiu cu introducerea în cauză a coproprietarilor. În motivarea recursului s-a arătat că sentința nu le este opozabilă deoarece nu au fost parte în proces, sentința a fost emisă cu nerespectarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 10/2010, respectiv art. 10 alin. (2), în sensul că terenul atribuit încalcă toate restricțiile prevăzute în lege, în condițiile în care se menționează că este zonă verde, alee și parcare pavată ce deservesc vila 4. În plus pe suprafața respectivă se găsesc instalate și utilitățile edilitare de canal, apă, etc. Intimatul B.Ș.

a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor deoarece sentința atacată a mai fost atacată cu recurs, fiind deci irevocabilă și intrată în puterea de lucru judecat. Împotriva unei hotărâri nu se poate exercita decât o singură dată calea de atac conform principiului unicității căii de atac. Al doilea petit este o contestație la Legea nr. 10/2001 care este de competența tribunalului. Al treilea petit este o cerere de ieșire din indiviziune de competența judecătoriei. Cele două căi de atac declarate au fost recalificate de instanță ca fiind apel, având în vedere că se atacă o sentință pronunțată de Tribunal în materia Legii nr. 10/2001. Prin decizia civilă nr. 61 din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a respins, ca inadmisibile, apelurile formulate de SC F. SRL Alba Iulia, prin administrator B.D.E.

și T.R. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele: Pentru a putea declara apel împotriva unei hotărâri pronunțate în primă instanță, persoana trebuie să fi fost parte în proces, întrucât, în principiu, hotărârea produce efecte numai față de părțile care s-au judecat în fața primei instanțe. Față de terți hotărârea este un res inter alios judicata, ea nu poate dăuna acestora, căci nu le este opozabilă, dar nici nu-i poate prejudicia. SC F. SRL Alba Iulia, prin administrator B.D.E., și T.R. nu au fost părți în procesul în care s-a pronunțat sentința atacată, astfel că nu pot ataca cu apel hotărârea, care față de ei nu poate produce efecte.

Mai mult, sentința civilă nr. 163/2005 pronunțată de Tribunalul Hunedoara a fost atacată cu apel de pârâta SC G. SA Geoagiu Băi, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 1210/A/2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosar nr. 2585/2005, iar împotriva acestei decizii aceeași pârâtă a declarat recurs, care a fost anulat de către Î.C.C.J. prin decizia civilă nr. 4593/2007 pronunțată în Dosar nr. 824/1/2006. Deci sentința civilă nr. 163/2005 este o hotărâre definitivă și irevocabilă, a cărei legalitate și temeinicie nu mai poate fi pusă în discuție pe calea ordinară a căii de atac a apelului. Pe de altă parte, apelantul T.R. a formulat în apel cereri noi ce nu au fost avute în vedere de către instanța de fond, ceea ce nu este permis raportat la prevederile art. 294 alin. (1) C. proc.

civ. nici măcar atunci când sunt formulate de către părțile din proces. Împotriva menționatei decizii au declarat și formulat recurs, în termen legal, recurenții SC F. SRL Alba Iulia, prin administrator B.D.E. și T.R., pentru motive de nelegalitate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 3 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea acestora s-a arătat că la judecarea în fond a cauzei de către Tribunalul Hunedoara, din extrasul de CF Geoagiu-Băi, descris în extenso, filele 27 - 31, din acțiunea formulată de reclamant și din declarația pe propria sa răspundere, rezultă cu certitudine că asupra acestui imobil erau coproprietari la acea dată cei înscriși în CF, inclusiv recurenții. Ca atare, instanța de fond, deși avea de soluționat o notificare la Legea nr. 10/2001, era obligată să observe că nu sunt aplicabile dispozițiile acestei legi și, în consecință, să completeze cadrul procesual cu toți coproprietarii aflați în indiviziune și înscriși în CF Geoagiu-Băi.

Nu a făcut-o, motiv pentru care recurenții nu au fost introduși în proces, deși era obligatoriu, dându-le astfel posibilitatea să probeze că temeiul juridic al cauzei nu poate fi Legea nr. 10/2001, că în realitate reclamantul avea calitate de moștenitor după tatăl său și că, în cel mai rău caz, se putea dezbate succesiunea și eventual să solicite o ieșire din indiviziune. Din certificatul de moștenitor din 18 martie 2003 nu rezultă că B.Ș.C. a dobândit imobilul în litigiu prin dezbaterea succesiunii întrucât niciunul dintre defuncții indicați în acel certificat nu sunt proprietari de imobile și în special ai imobilului în litigiu. Deși exista la dosar foaia de avere in extenso, CF Geoagiu-Băi, filele 27-31, ca urmare a declarațiilor date de către reclamant și fără să verifice actele depuse la dosar, instanța i-a dat câștig de cauză, în disprețul actelor autentice indicate mai sus.

Conform cărții funciare nr. Geoagiu-Băi, in extenso, rezultă cu certitudine că primii proprietari ai acestui imobil înscris în CF Geoagiu-Băi, nr. top. 3332, 3333 și 3334 au fost numiții C.I., C.A., C.G., P.I., I.R. lui I. și L.L. de sub B 1.2.3.4.5.6. Deci acest imobil nu a fost niciodată proprietatea bunicului reclamantului, B.A. și nu a făcut obiectul naționalizării prin Decretul nr. 92/1950, poziția 129 din anexa la decret. La data de 13 noiembrie 1936, porțiunea de proprietate de sub B3 a lui C.G., de 46/192, a fost vândută prin contractul de vânzare-cumpărare din 06 noiembrie 1936 numiților B.Ș.I. și C.M., născută Basarab, domiciliată în Romos, B 5/16. Deci, B.I.Ș., dacă este tatăl reclamantului, a devenit coproprietar prin cumpărare, iar C.M.

tot prin cumpărare, în cote egale, și nicidecum prin moștenirea lăsată de B.A., a cărui avere a fost naționalizată prin Decretul nr. 92/1950. Asupra imobilelor sunt coproprietari în indiviziune atât reclamantul, cât si recurenții și, prin sentința pronunțată în temeiul Legii nr. 10/2001, se dispune în realitate ieșirea din indiviziune fără participarea recurenților și a celorlalți proprietari. Nefiind stabilit cadrul procesual corect, recurenții consideră că hotărârea Tribunalului Hunedoara este lovită de nulitate absolută, în înțelesul art. 105 alin. (1) C. proc. civ., întrucât s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, prevăzută de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., interpretând greșit și actul juridic dedus judecății, nulitate ce poate fi invocată de orice parte interesată.

Este adevărat că sentința nu este opozabilă recurenților, aceștia nefiind părți în proces, însă menținerea acesteia ar putea genera procese interminabile între părți, cu atât mai mult cu cât rezultă cu certitudine că imobilul în litigiu nu a fost naționalizat prin decretul nr. 92/1950 și nici nu a fost proprietatea bunicului reclamantului. B.D.E. a menționat că, deși a formulat apel și în nume propriu, instanța nu s-a pronunțat asupra acestuia. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Înalta Curte constată că singurul motiv de recurs în care se pot încadra criticile recurenților este cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., care se va analiza în considerarea admisibilității apelurilor, singurul aspect pe care instanța de apel s-a pronunțat și care poate, prin urmare, să facă obiect al controlului de legalitate. Instanța de apel a făcut o aplicare corectă a principiului opozabilității efectelor hotărârii judecătorești numai părților din cauză, autorității de lucru judecat și a art. 294 C. proc. civ., potrivit cu care în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Astfel, cadrul procesual este cel fixat în fața primei instanțe de fond și nu mai poate fi schimbat în căile de atac, decât cu încuviințare părților, în cazul formulării unei cereri de intervenție în interes propriu sau, fără această încuviințare, a unei cereri de intervenție în interesul altei persoane, cereri de care recurenții din prezenta cauză nu au înțeles să uzeze.

Deoarece hotărârea pronunțată a intrat sub putere de lucru judecat, aceasta urmează a-și produce efectele numai între părți, iar dezlegarea problemelor de drept și cadrul procesual în care cauza a fost judecată, nu mai pot fi repuse în discuție. Prin urmare, criticile recurenților care vizează greșita stabilire a cadrului procesual și aspectele de fond ale cauzei nu pot forma obiect de analiză în cadrul acestui recurs. Nemulțumirea recurenților privind eventuala afectare a dreptului lor de proprietate prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care ar privi și o cotă din dreptul lor de proprietate nu produce o vătămare care să poată fi îndreptată în temeiul art. 105 alin. (1) C. proc. civ., ci va putea fi invocată pe calea contestației la executare, deoarece procesul a intrat sub puterea de lucru judecat astfel încât nu se mai pot aplica regulile de procedură, ci cele de executare pentru înlăturarea unor eventuale aspecte de nelegalitate.

Deși este adevărat că B.D.E. a declarat apel și în nume propriu, nu numai ca administrator al SC F. SRL Alba, iar instanța de apel nu s-a pronunțat explicit asupra acestui apel, acest aspect nu schimbă soluția pronunțată de instanța de apel, deoarece argumentele de inadmisibilitate sunt comune tuturor cererilor de apel, iar argumentele aduse în apelul SC F. SRL Alba sunt aceleași cu cele ale apelantului B.D.E. Recurenții susțin că, nefiind stabilit corect cadrul procesual, hotărârea Tribunalului Hunedoara este lovită de nulitate absolută, în înțelesul art. 105 alin. (1) C. proc. civ., întrucât s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, prevăzută de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., interpretând greșit și actul juridic dedus judecății, nulitate ce poate fi invocată de orice parte interesată. Înalta Curte apreciază că motivele de recurs invocate în cerere de recurs nu sunt incidente în cauză. Motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. se referă la ipoteza în care hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, astfel că nu are aplicare în prezenta cauză în care nu s-a invocat o greșită soluționare a cauzei în apel de către o altă instanță. Se observă, de altfel, că apelul a fost soluționat de aceeași instanță care a judecat și apelul declararat de părțile din proces. Motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, la schimbarea naturii ori înțelesulului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Din criticile menționate în recurs nu rezultă că a avut loc o astfel de analiză a actului juridic dedus judecății, obiectul apelului constituindu-l excepția inadmisibilității, care, datorită caracterului său peremptoriu, nu antamează fondul cauzei, fond de care este indisolubil legată incidența motivului de recurs în discuție. Pentru aceste argumente și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de SC F. SRL Alba, prin administrator B.E.D. și T.R., împotriva deciziei nr. 61 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2012.