ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1834/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1834/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului civil de

față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului rezultă următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2734/2006

Tribunalul Hunedoara a respins contestația formulată și precizată de P.A.

împotriva dispoziției nr. 92/2004 – emisă de SC T.B.R.C.M. SA Geoagiu Băi în

contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat

de D.G.F.P. Hunedoara, Prefectura Hunedoara și Primăria Geoagiu.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că prin dispoziția nr. 92 din 23 februarie 2004 intimata SC

T.B.R.C.M. SA Geoagiu Băi a soluționat notificarea contestatorului P.A., cu

motivarea că imobilul înscris în C.F. 3504 nr. top 2398/2/1, 2403/2/1 și 2405/1

– nu face obiectul Legii nr.10/2001, fiind intrat în proprietatea sa în baza

unei hotărâri definitive și irevocabile, respectiv sentința nr. 2069/1996,

astfel cum a fost modificată în apel și recurs.

Terenul a fost identificat

de expertul judiciar L.V. prin expertiza efectuată în respectivul dosar, care a

stabilit că este înscris în C.F. 9504 nr. top 2398 – 2403 și are drept

proprietari tabulari pe G.F. și G.E., care l-au dobândit prin moștenire de la

antecesorul lor G.F. senior în cote de 3/4 și 1/4 parte.

Prin sentința civilă nr. 2069/1969,

Judecătoria Deva a constatat cu putere de lucru judecat că din totalul

suprafeței de teren dobândit prin uzucapiune de către antecesorii

contestatorului P.N. și P.L., suprafața de 0,55 ha teren ce coincide cu cel în litigiu a fost cedată la stat în anul 1983 și ca donația este valabilă,

întrucât legiuitorul nu impunea anterior anului 1990 încheierea unor acte de

donație către stat sub formă autentică, ca cerință „

ad validitate

”, iar

față de cele stabilite pe toate treptele de jurisdicție, instanței nu-i mai

este îngăduit să revină.

Ca urmare s-a concluzionat

că terenul notificat nu intră în categoria imobilelor preluate abuziv în

perioada de referință prevăzută expres de Legea nr. 10/2001.

S-a reținut de asemenea că

nici contestatorul nu are calitate de persoană îndreptățită să beneficieze de

măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, întrucât nu a avut calitatea

de proprietar al imobilului la data preluării acestuia și nici calitatea de

moștenitor legal sau testamentar al fostului proprietar.

Prin decizia civilă nr. 141/A

din 26 aprilie 2007 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de P.A.

S-a reținut că terenul în

litigiu a format obiectul dosarului 9295/1994 al Judecătoriei Deva și că prin

sentința civilă nr. 2069/1996 s-a constatat cu putere de lucru judecat că din

totalul suprafeței de teren dobândită prin uzucapiune de către antecesorii

contestatorului, P.N. și P.L., suprafața de 0,55 ha teren coincide cu cel în litigiu, că acesta a fost cedat statului în 1983 prin donație și că

actul de donație este valabil.

S-a reținut de asemenea că

în speță este vorba de puterea lucrului judecat și nu de excepția autorității

lucrului judecat, întrucât nicăieri în cuprinsul sentinței nu s-a făcut

trimitere la dispozițiunile art. 1201 C. civ. sau art. 166 C. proc. civ. pentru

a se analiza tripla identitate de părți, obiect și cauză, astfel că această

excepție poate fi primită.

În același timp s-a

concluzionat că în mod corect s-a reținut de prima instanță că reclamantul nu a

probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru a

beneficia de reparațiune, respectiv că imobilul face parte din categoria

acelora preluate abuziv în perioada de referință a legii, fiind stabilit în mod

irevocabil că preluarea acestuia în anul 1983 a fost legală și că autorul notificării nu intră în categoria persoanelor îndreptățite la restituire potrivit art. 3

și art. 4 din același act normativ, adică nu a avut calitatea de proprietar al

imobilului la data preluării acestuia sau de moștenitor legal or testamentar al

unui astfel de proprietar.

Prin decizia nr. 1178 din 21

februarie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursul reclamantului P.A. împotriva

deciziei nr. 141 A din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel Alba Iulia pe care a casat-o trimițând cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel,

instanța supremă a concluzionat că instanța de apel a reținut greșit că

reclamantul nu este îndreptățit la restituirea imobilului în litigiu, motivat

de faptul că autorul său ar fi donat această suprafață de teren de 5500 mp,

fără ca la dosar să fi fost depus actul de donație și fără a se fi analizat

existența dreptului reclamantului în raport de art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001

care se referă la imobilele donate statului.

De asemenea, s-a reținut că

instanța de apel concluzionând că reclamantul nu a probat calitatea de persoană

îndreptățită în sensul art. 3 coroborat cu art. 4 din Legea nr. 10/2001, a

nesocotit actele aflate în dosarul nr. 9295/2004 al Judecătoriei Deva,

respectiv certificatul de moștenitor nr. 85/1984 al Notariatului de Stat

Județean Timiș din care rezultă că autoarea reclamantului, P.L. a fost

moștenitoarea legală a defunctei T.E., proprietara tabulară a imobilului

înscris în C.F. 3504 Geoagiu top 3405, 2398-24903 în cotă de ¼, așa cum

rezultă din considerentele sentinței nr. 2069/1996 a Judecătoriei Deva,

definitivă și irevocabilă, în calitate de nepoată de soră.

Fiind probată legătura de

rudenie între autoarea reclamantului și proprietara tabulară T.E., pentru

corecta aplicare a art. 4 din Legea nr. 10/2001 instanța de apel era datoare să

stabilească existența legăturii de rudenie între autorii reclamantului și

celălalt proprietar tabular G.F. junior.

S-a apreciat că sub acest

aspect se impune administrarea probelor cu înscrisuri, față de faptul că, chiar

prin decizia atacată s-a reținut că terenul a fost cedat în 1983 de către

antecesorii reclamantului, fapt ce rezultă și din sentința civilă nr. 2069/1996

a Judecătoriei Deva și în raport de susținerea reclamantului cum că

proprietarul tabular G.F. a fost unchiul tatălui său.

În rejudecare, în

conformitate cu recomandările deciziei de casare și a probelor administrate,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 25 A din 20

februarie 2009 a admis apelul declarat de P.A. împotriva sentinței civile nr. 2734/2006

pronunțată de Tribunalul Hunedoara pe care a schimbat-o în parte, în sensul că

a admis contestația formulată și precizată de reclamant în contradictoriu cu

pârâta SC T.B.R.C.M. SA și în consecință a anulat dispoziția nr. 92 din 23

februarie 2006, obligând-o pe pârâtă să emită o dispoziție de restituire în

natură a imobilului înscris în C.F. 3504 Geoagiu nr. top 2398/2/1, 2403/2/1 în

suprafață de 5500 mp.

S-a reținut de instanța de

apel faptul că imobilul în litigiu a aparținut autorului reclamantului P.N. și

că statul l-a preluat de la acesta în 1983 printr-o donație care nu îndeplinea

cerința formei autentice, astfel că exigența impusă de art. 2 lit. c) din Legea

nr. 10/2001 de anulare sau constatarea nulității donației printr-o hotărâre

definitivă și irevocabilă – nu trebuia îndeplinită.

Cu actele depuse la dosar,

reclamantul a probat faptul că este succesorul defunctului P.N., justificându-și

astfel pe deplin calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor

reparatorii, în privința imobilului în discuție în conformitate cu art. 3 din

Legea nr. 10/2001 și implicit legitimarea procesuală activă.

Așadar, în cauză, stabilirea

caracterului abuziv al preluării nu este condiționat în speță de anularea

actului, astfel că imobilul în litigiu poate forma obiectul măsurilor

reparatorii prevăzute de lege. S-a reținut totodată în temeiul raportului de

expertiză și a celorlalte acte ale dosarului, că pe terenul în litigiu s-a

edificat după 1990 o clădire „casă de oaspeți” nefinalizată până în prezent și

fără autorizație, precum și anexele gospodărești, cu o fosă septică, nefolosite

de către pârâtă.

În aplicarea art. 9 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 și art. 10 alin. (3) din aceeași lege, instanța de apel

anulând dispoziția nr. 92 din 23 februarie 2004 a obligat societatea pârâtă să

emită o dispoziție de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. 3504

Geoagiu în suprafață de 5500 mp urmând ca pentru anexele gospodărești și fosa

septică pârâta să stabilească despăgubirile la care trebuie obligat reclamantul

în conformitate cu art. 10.5 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel a menținut

dispozițiunile sentinței prin care s-a respins contestația formulată în

contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Prefectura

Județului Hunedoara și Primăria Orașului Geoagiu, întrucât acești pârâți nu au

calitate procesuală pasivă în cauză.

În recursul declarat de SC T.B.R.C.M.

SA, împotriva deciziei nr. 25/A din 20 februarie 2009 și motivat în drept

potrivit art. 304 pct. 5, 6, 7 și 9 C. proc. civ., criticile de nelegalitate se

axează pe următoarele aspecte:

- Din cuprinsul hotărârii nu

se poate desprinde cu claritate dacă despăgubirile se referă la imobilul P+2 –

casa de oaspeți evidențiată în expertiză sau doar asupra anexelor gospodărești

și a fosei septice.

- Curtea de apel a omis să

se pronunțe asupra excepției lipsei de obiect a acțiunii, invocată de SC

T.B.R.C.M. SA la termenul din 19 septembrie 2008 pe care a unit-o cu fondul.

- SC T.B.R.C.M. SA Geoagiu –

este o sucursală a societății, astfel că aceasta nu are personalitate juridică.

Recursul este nefondat.

Așa cum s-a reținut prin

decizia nr. 25/2009 imobilul în litigiu a aparținut numitului P.N., autorul

reclamantului, care l-a donat statului în 1983, fără să întocmească actul în

formă autentică, astfel ca acesta (actul) nefiind supus cenzurii instanțelor

judecătorești, caracterul abuziv al preluării de către stat, nu este

condiționat în speță de anularea actului. În consecință, imobilul în litigiu

intrând în categoria celor prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr.10/2001,

este supus măsurilor reparatorii prevăzute de această lege.

Expertul L.V. a relevat în

lucrarea sa că pe terenul preluat de la autorul reclamantului s-a edificat o

construcție P+2 nivele după 1994 și nefinalizată. Expertul nu a fost în măsură

să arate dacă construcția a fost sau nu autorizată, însă pârâta nici în apel și

nici în faza procesuală a recursului nu a depus autorizația, pentru a înlătura

astfel concluzia Curții de Apel Alba Iulia, din decizia nr. 25/2009 – deși își

axa criticile de nelegalitate ale deciziei – prin aceea că instanța nu i-a

acordat despăgubiri pentru construcțiile aflate pe terenul pentru a cărui

restituire în natură s-a dispus emiterea unei dispoziții de către societatea

deținătoare.

Măsura dispusă de instanța

de apel se înscrie cadrului legal al art. 10 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, care

statuează fără rezerve că se restituie în natură terenurile pe care s-au

ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie

1990, precum și construcții ușoare sau demolabile.

Numai în situația vizată de

art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a terenurilor

este condiționată de plata despăgubirilor reprezentând valoarea de piață a

construcțiilor autorizate, care nu mai sunt necesare unității.

Potrivit pct. 10.4 din

normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 și art. 10 alin. (3)

din lege, se instituie obligativitatea restituirii în natură a terenurilor în

ipoteza în care pe acestea se află edificate ilegal construcții, indiferent de

destinația acestora, fie construcții ușoare, sau demolabile.

Printr-o interpretare logică

bazată pe argumentul „

per a contrario

” a celor două texte de lege alin.

(3) și (5) al art. 10 din Legea nr. 10/2001 se poate concluziona că în ipoteza

prevăzută de art. 10 alin. (3) din lege, restituirea în natură a terenului nu

este condiționată de rambursarea de către cel îndreptățit a contravalorii

construcției edificată ilegal, fără autorizație.

Instanța de apel a ținut

seama de această distincție făcută de alin. (3) și (5) ale art. 10 din Legea

nr. 10/2001, dovada este faptul că pentru fosa septică și anexele gospodărești,

edificate legal, dar nefolosite de societatea intimată a prevăzut ca unitatea,

odată cu emiterea dispoziției de restituire în natură a terenului, aceasta să

stabilească și despăgubirile la care trebuie obligat reclamantul, în

conformitate cu art. 10.5 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Este adevărat că la termenul

din 10 octombrie 2008 instanța de apel a unit excepția lipsei de obiect a

acțiunii – invocată la 19 septembrie 2008 cu fondul – aceasta vizând faptul că

decizia solicitată de petiționar, ca răspuns la notificarea depusă societății a

fost emisă.

Și această critică este

nefondată, deoarece la data de 01 februarie 2006 (fila 40 dosar nr. 1362/2005) P.A.

și-a modificat acțiunea, solicitând anularea dispoziției nr. 92 din 23

februarie 2004, iar instanța de apel, după casarea cu trimitere, prin decizia

pronunțată a procedat la anularea dispoziției emise de societatea intimată,

care a fost obligată să emită o nouă dispoziție de restituire în natură a

terenului revendicat.

Chiar și concluziile

intimatei, în apel, prin care solicită menținerea sentinței, în care Tribunalul

Hunedoara s-a pronunțat cu privire la contestația formulată de P.A. împotriva

dispoziției nr. 92/2004 scoate în evidență nu numai că excepția lipsei de

obiect a cauzei a avut un caracter formal dar și faptul că instanța de apel,

prin soluția pronunțată, a dat o rezolvare excepției, în limitele investirii

sale prin acțiunea modificatoare.

Este adevărat că în cauză a

figurat filiala Geoagiu a SC T.B.R.C.M. SA, însă aceasta nu afectează

legalitatea soluției pronunțată în cauză, deoarece în temeiul art. 41 alin. (2)

C. proc. civ., societățile care nu au personalitate juridică pot sta în

judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.

În cauză, sucursala

societății, care a figurat ca pârâtă, deși nu are personalitate juridică,

aceasta are organe proprii de conducere, dovada fiind chiar dispoziția

contestată nr. 92/2004 în al cărui frontispiciu (pag. 31 dosar nr. 1362/2005 al

Tribunalului Hunedoara) se menționează că sucursala este reprezentată prin

directorul executiv F.J. – care și semnează în această calitate dispoziția.

Din perspectiva celor mai

sus arătate, criticile societății sunt nefondate, urmând a fi respinse în

temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta SC T.B.R.C.M. SA împotriva deciziei nr. 25 din 20 februarie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2010.