ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1685/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 68 din 19 ianuarie 2005, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a admis contestația formulată de reclamanta P.A. împotriva deciziei de respingere nr. 20/2004 emisă de pârâta SC G. SA Geoagiu Băi în baza Legii nr. 10/2001, a anulat decizia și a dispus obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeței de 722 mp, teren înscris în C.F. nr. 2294, top. 3149, 3150 identificat conform raportului de expertiză topometrică întocmit de expert F.I. și la măsuri reparatorii prin echivalent, de 33.984.250 lei, pentru terenul în suprafață de 50 mp ocupat de construcții.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta, solicitând majorarea măsurilor reparatorii prin echivalent și invocând faptul că nu s-a stabilit în ce constau măsurile reparatorii prin echivalent, și pârâta SC G. SA care a susținut că terenul în suprafață de 722 mp nu poate fi restituit în natură și că acordarea de despăgubiri este atributul primăriei și nu al persoanei juridice deținătoare. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia civilă nr. 1176/A din 13 octombrie 2005, a respins ca nefondat apelul pârâtei, a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat în parte sentința, în sensul că a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 47.364.750 lei, reprezentând valoarea de piață liberă a terenului (50 mp) ocupat cu construcții, valoare ce se va actualiza în raport de indicele de inflație la data executării obligației.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs apelanta pârâtă SC G. SA criticând-o ca fiind nelegală pentru următoarele motive ce se încadrează în cazul de modificare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: 1. Imobilul care face obiectul litigiului, expropriat în baza Decretului nr. 490/1976, nu poate fi restituit în natură, deoarece deservește drept spațiu de plajă pentru bazinul olimpic în vederea construirii căruia s-a dispus exproprierea, caz în care se aplică art. 11 alin. (9), coroborat cu art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. 2. Conform art. 33 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilele ce nu se restituie în natură se stabilesc prin dispoziția motivată a primarului și nu de către unitatea deținătoare.

La data de 31 ianuarie 2007, recurenta a înaintat instanței de control judiciar precizări ale motivelor de recurs, arătând că nu mai susține primul motiv invocat, referitor la nelegalitatea soluției de restituire în natură a terenului în suprafață de 722 mp În acest sens, a anexat decizia nr. 27 din 8 august 2006 pe care a emis-o ulterior exercitării căii de atac, precum și procesul-verbal din data de 19 octombrie 2006 încheiat între părți cu privire la restituirea în natură și punerea reclamantei în posesia terenului în suprafață de 722 mp. Din conținutul acestor înscrisuri rezultă că, prin executarea voluntară a dispoziției privind restituirea în natură a terenului menționat anterior rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești recurate, fără ca reclamanta să fi demarat procedura executării silite, recurenta a achiesat parțial la hotărârea judecătorească, renunțând la continuarea căii de atac în limita acestui motiv de recurs.

Prin aceeași cerere precizatoare, recurenta susține că nelegal a fost obligată la plata sumei de 47.364.750 lei pentru terenul în suprafață de 50 mp, invocând prevederile Legii nr. 247/2005 conform cărora măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de autoritatea națională pentru restituirea proprietății, iar instanțele judecătorești nu ar mai avea competența de a se pronunța asupra contravalorii pretențiilor de restituire în echivalent. Deși precizările au fost depuse peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., Curtea apreciază incidența în cauză a dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în care, susținând că „măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de către autoritatea națională pentru restituirea proprietății”, recurenta invocă sub acest aspect lipsa calității procesuale pasive, motiv de recurs de ordine publică.

În limitele acestui motiv, recursul este fondat. În raportul juridic dedus judecății, astfel cum este reglementat de Legea nr. 10/2001, lege specială de reparație, derogatorie de la dreptul comun, unitatea deținătoare a imobilului preluat abuziv nu este titulara obligației de plată a măsurilor reparatorii prin echivalent, cu o singură excepție (acordarea în compensație a altor bunuri sau servicii) inaplicabilă în cauză. Conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Titlul VII, Legea nr. 247/2005: „Deciziile/dispozițiile emise de unitățile investite cu soluționarea notificărilor (…) în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire (…) se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale (…)”. Nici anterior modificării Legii nr. 10/2001, despăgubirile acordate în condițiile prevăzute de art. 24 alin. (1) prin decizie/dispoziție motivată sau prin hotărâre judecătorească (în cazul deciziilor de respingere împotriva cărora s-au formulat contestații admise în procedura judiciară) nu erau achitate de unitatea deținătoare, ci erau înaintate către prefectură conform procedurii reglementate de art. 36-40 din actul normativ.

După modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001, abrogarea art. 36-40 din lege intrarea în vigoare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, atât deciziile/dispozițiile emise anterior (prin care s-au făcut oferte de acordare de măsuri reparatorii în echivalent) sau hotărârile judecătorești pronunțate în urma contestațiilor formulate de persoanele îndreptățite (în care, conform dispozițiilor pct. 16.5 alin. (3) coroborat cu pct. 16.1 din H.G. nr. 1095/2005 se consemnează și sumele estimate ca fiind cuvenite persoanelor îndreptățite), cât și deciziile/dispozițiile emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 sunt supuse aceleiași proceduri (art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005), urmând a fi înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea evaluării finale și emiterii titlurilor de proprietate.

Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiile art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Curtea urmează să admită recursul și să modifice în parte decizia, stabilind dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent (în cuantumul stabilit prin decizia recurată) pentru terenul în suprafață de 50 mp ce nu poate fi restituit în natură, măsuri reparatorii ce vor fi acordate în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu plătite din patrimoniul recurentei pârâte cum nelegal a dispus instanța anterioară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SC G.SA Geoagiu Băi împotriva deciziei nr. 1176/A din 13 octombrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Modifică în parte decizia în sensul că pentru terenul în suprafață de 50 mp ocupat cu construcții stabilește dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent până la concurența sumei de 47.364.750 lei (lei vechi) ce vor fi acordate în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2007.