ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1685/2007

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 68 din 19

ianuarie 2005, Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a admis contestația

formulată de reclamanta P.A. împotriva deciziei de respingere nr. 20/2004 emisă

de pârâta SC G. SA Geoagiu Băi în baza Legii nr. 10/2001, a anulat decizia și a

dispus obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeței de 722 mp, teren

înscris în C.F. nr. 2294, top. 3149, 3150 identificat conform raportului de

expertiză topometrică întocmit de expert F.I. și la măsuri reparatorii prin

echivalent, de 33.984.250 lei, pentru terenul în suprafață de 50 mp ocupat de

construcții.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanta, solicitând majorarea măsurilor reparatorii prin echivalent și

invocând faptul că nu s-a stabilit în ce constau măsurile reparatorii prin

echivalent, și pârâta SC G. SA care a susținut că terenul în suprafață de 722

mp nu poate fi restituit în natură și că acordarea de despăgubiri este

atributul primăriei și nu al persoanei juridice deținătoare.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 1176/A din 13 octombrie 2005, a respins ca

nefondat apelul pârâtei, a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat în

parte sentința, în sensul că a dispus obligarea pârâtei la plata către

reclamantă a sumei de 47.364.750 lei, reprezentând valoarea de piață liberă a

terenului (50 mp) ocupat cu construcții, valoare ce se va actualiza în raport

de indicele de inflație la data executării obligației.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs apelanta pârâtă SC G. SA criticând-o ca fiind nelegală pentru

următoarele motive ce se încadrează în cazul de modificare prevăzute de art.

304 pct. 9 C. proc. civ.:

litigiului, expropriat în baza Decretului nr. 490/1976, nu poate fi restituit

în natură, deoarece deservește drept spațiu de plajă pentru bazinul olimpic în

vederea construirii căruia s-a dispus exproprierea, caz în care se aplică art.

11 alin. (9), coroborat cu art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

10/2001, măsurile reparatorii prin echivalent pentru imobilele ce nu se

restituie în natură se stabilesc prin dispoziția motivată a primarului și nu de

către unitatea deținătoare.

La data de 31 ianuarie 2007,

recurenta a înaintat instanței de control judiciar precizări ale motivelor de

recurs, arătând că nu mai susține primul motiv invocat, referitor la

nelegalitatea soluției de restituire în natură a terenului în suprafață de 722

mp

În acest sens, a anexat decizia nr.

27 din 8 august 2006 pe care a emis-o ulterior exercitării căii de atac, precum

și procesul-verbal din data de 19 octombrie 2006 încheiat între părți cu

privire la restituirea în natură și punerea reclamantei în posesia terenului în

suprafață de 722 mp.

Din conținutul acestor înscrisuri

rezultă că, prin executarea voluntară a dispoziției privind restituirea în

natură a terenului menționat anterior rămânerii irevocabile a hotărârii

judecătorești recurate, fără ca reclamanta să fi demarat procedura executării

silite, recurenta a achiesat parțial la hotărârea judecătorească, renunțând la

continuarea căii de atac în limita acestui motiv de recurs.

Prin aceeași cerere precizatoare,

recurenta susține că nelegal a fost obligată la plata sumei de 47.364.750 lei

pentru terenul în suprafață de 50 mp, invocând prevederile Legii nr. 247/2005

conform cărora măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de autoritatea

națională pentru restituirea proprietății, iar instanțele judecătorești nu ar

mai avea competența de a se pronunța asupra contravalorii pretențiilor de

restituire în echivalent.

Deși precizările au fost depuse

peste termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., Curtea apreciază incidența

în cauză a dispozițiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ., în condițiile în

care, susținând că „măsurile reparatorii prin echivalent se acordă de către

autoritatea națională pentru restituirea proprietății”, recurenta invocă sub

acest aspect lipsa calității procesuale pasive, motiv de recurs de ordine

publică.

În limitele acestui motiv, recursul

este fondat.

În raportul juridic dedus judecății,

astfel cum este reglementat de Legea nr. 10/2001, lege specială de reparație,

derogatorie de la dreptul comun, unitatea deținătoare a imobilului preluat

abuziv nu este titulara obligației de plată a măsurilor reparatorii prin

echivalent, cu o singură excepție (acordarea în compensație a altor bunuri sau

servicii) inaplicabilă în cauză.

Conform art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită

potrivit legii cu soluționarea notificării este obligată să propună acordarea

de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Potrivit art. 16 alin. (1) din

Titlul VII, Legea nr. 247/2005: „Deciziile/dispozițiile emise de unitățile

investite cu soluționarea notificărilor (…) în care s-au consemnat sume care

urmează a se acorda ca despăgubire (…) se predau pe bază de proces-verbal de

predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale (…)”.

Nici anterior modificării Legii nr.

10/2001, despăgubirile acordate în condițiile prevăzute de art. 24 alin. (1)

prin decizie/dispoziție motivată sau prin hotărâre judecătorească (în cazul

deciziilor de respingere împotriva cărora s-au formulat contestații admise în

procedura judiciară) nu erau achitate de unitatea deținătoare, ci erau

înaintate către prefectură conform procedurii reglementate de art. 36-40 din

actul normativ.

După modificarea art. 24 din Legea

nr. 10/2001, abrogarea art. 36-40 din lege intrarea în vigoare a Titlului VII

din Legea nr. 247/2005, atât deciziile/dispozițiile emise anterior (prin care

s-au făcut oferte de acordare de măsuri reparatorii în echivalent) sau

hotărârile judecătorești pronunțate în urma contestațiilor formulate de

persoanele îndreptățite (în care, conform dispozițiilor pct. 16.5 alin. (3)

coroborat cu pct. 16.1 din H.G. nr. 1095/2005 se consemnează și sumele estimate

ca fiind cuvenite persoanelor îndreptățite), cât și deciziile/dispozițiile

emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 sunt supuse aceleiași

proceduri (art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005), urmând a fi

înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea

evaluării finale și emiterii titlurilor de proprietate.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiile art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Curtea urmează să

admită recursul și să modifice în parte decizia, stabilind dreptul reclamantei

la măsuri reparatorii prin echivalent (în cuantumul stabilit prin decizia

recurată) pentru terenul în suprafață de 50 mp ce nu poate fi restituit în

natură, măsuri reparatorii ce vor fi acordate în condițiile prevăzute de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 și nu plătite din patrimoniul recurentei pârâte cum

nelegal a dispus instanța anterioară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

SC G.SA Geoagiu Băi împotriva deciziei nr. 1176/A din 13 octombrie 2005 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Modifică în parte decizia în sensul

că pentru terenul în suprafață de 50 mp ocupat cu construcții stabilește

dreptul reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent până la concurența

sumei de 47.364.750 lei (lei vechi) ce vor fi acordate în condițiile prevăzute

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 februarie 2007.