ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3087/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 45 din data de 3 februarie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte excepția de nelegalitate invocată de reclamantul B.T. în Dosarul nr. 812/181/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Baia de Aramă, și, în consecință, a constatat nelegalitatea H.G. nr. 1260 din 8 octombrie 2008, respectiv Anexa 44, lit. a), în ceea ce privește suprafața de 563 m.p. individualizată în raportul de expertiză întocmit de expert tehnic I.M. și în schița anexă prin pct. 1, 2, 3, 4, 4 1 , 5, 8 1 ,1, obligând pârâtul Guvernul României la 1.804 RON cu titlul de cheltuieli de judecată Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin H.G.

nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al județului Mehedinți, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mehedinți, la anexa nr. 44 „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei O.-C." pct. 14 „Teren propus pentru construcții publice" s-a menționat O.-C., s=504 mp, cu vecini: N-piața publică, E-pârâul B.; S,V domeniul privat. Ulterior, prin art. 1 pct. 9 din H.G. nr. 1260 din 08 octombrie 2008 a fost modificată și completată H.G. nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al județului Mehedinți, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mehedinți, în sensul că anexa nr. 44 „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei O.-C." se modifică, poziția nr. 14 coloana 2 având următorul cuprins „Teren construcții publice" și coloana 3, având următorul cuprins „ O.-C.; S=852 mp în loc de 504 mp.

Vecini: N - Uliță acces A.P.; E - str. S.; S -birău P.M.; V- A.P.", terenurile la care fac referire cele două acte normative fiind individualizate, în cursul procedurilor judiciare, prin raportul de expertiză întocmit în cauză. La baza emiterii H.G. nr. 1260 din 08 octombrie 2008 a fost Hotărârea Consiliului Local O.-C. nr. 12/2007. Examinând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, și față de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, Curtea a constatat că reclamantul B.T. este titularul dreptului de proprietate privată asupra terenului în suprafață de 648 mp și a construcției cu destinația de brutărie, din care suprafața de 563 m.p, individualizată în schița anexă prin pct. 1, 2, 3, 4, 4 1 , 5, 8 1 , 1, din totalul deținut de reclamant, este inclusă în suprafața de 852 mp prevăzută în anexa nr. 44, lit. a), poz.14, coloana 2 „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei O.-C." în forma modificată prin H.G.

nr. 1260 din 08 octombrie 2008. Apreciind că în cauză, nu s-a făcut dovada existenței vreunuia din modurile de dobândire a proprietății publice așa cum sunt acestea enunțate în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 213/1998, republicată, prima instanță a arătat că efectele menținerii art. 1 pct. 9 din H.G. nr. 1260 din 08 octombrie 2008 prin care s-a modificat anexa nr. 44 „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei O.-C.", respectiv poziția nr. 14 coloana 2 ar echivala cu o expropriere abuzivă, mai ales în condițiile în care modificarea acestei anexe nu a fost justificată prin Hotărârea nr. 12/2007 a Consiliului Local O.-C. ce a precedat emiterea H.G. nr. 1260 din 08 octombrie 2008 și nici printr-un alt act administrativ.

Instanța de fond a respins excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Guvernul României, cu motivarea că aceasta a rămas fără obiect în condițiile în care prin precizarea cererii din data de 01 iulie 2010, reclamantul a indicat încălcarea art. 44 din Constituția României. A mai arătat Curtea că potrivit art. 18-24 din Legea nr. 213/1998 apartenența Bunurilor la domeniul public de interes local se atestă prin hotărârea de guvern, acest act producând efecte juridice, iar hotărârea de consiliu local prin care s-a efectuat un inventar și s-a propus emiterea hotărârii de guvern are valoarea unui operațiuni administrative ce nu este aptă prin ea însăși să producă efecte juridice, respectiv să ateste apartenența bunurilor la domeniul public de interes local.

Împotriva sentinței civile nr. 45 din data de 3 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal Comuna O.-C., prin Primar, Guvernul României și A.I., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocată de B.T. în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată. Comuna O.-C., prin primar, a învederat prin motivele cererii de recurs că sentința recurată este netemeinică și nelegală, în primul rând datorită faptului că în mod greșit a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii motivat de neindicarea actului normativ încălcat prin adoptarea H.G.

nr. 1260/2008. Mai mult decât atât s-a arătat că se invocă art. 44 din Constituția României astfel încât din punct de vedere al recurentei doar Curtea Constituțională se poate pronunța cu privire la încălcarea art. din Constituție și nu instanța de fond care a fost investită să judece o excepție de nelegalitate și nu de neconstituționalitate. Pe de altă parte, comuna O.-C. a precizat că deși reclamantul B.T. invocă un drept de proprietate asupra terenului în baza unui proces-verbal de adjudecare din 20 noiembrie 2008, act întocmit ulterior emiterii H.G. nr. 1260/2008 la dosar nu există nici un înscris autentic care să ateste dreptul de proprietate al C.C. Baia de Aramă asupra imobilului în litigiu, astfel că din punctul de vedere al unității administrativ-teritoriale procesul verbal de adjudecare nu îi este opozabil.

În fine, s-a relevat că B.T. a cumpărat terenul de la C.C. care nu este proprietarul acesteia, terenul aparținând domeniului public al comunei O.-C. Din declarațiile de impunere rezultă că C.C. Baia de Aramă a plătit impozite numai pentru clădire iar pentru teren a solicitat în baza Legii nr. 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 500 m.p pe care este construită brutăria și nu s-a eliberat titlu de proprietate întrucât nu s-a făcut dovada proprietății. Pârâtul Guvernul României a arătat, prin motrivele de recurs, următoarele: I. Hotărârea instanței de fond este nelegală și se impune a fi modificată în tot, ca atare, întrucât cererea trebuia respinsă ca inadmisibilă.

În principal, s-a solicitat a se observa că prin sentința atacată se aduce atingere principiului stabilității și securității raporturilor juridice, în condițiile în care excepția de nelegalitate nu poate fi invocată decât atât timp cât nu s-a împlinit termenul de prescripție sau de decădere prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în care dreptul la acțiune al reclamantului trebuia exercitat, pentru că, dacă acest din urmă drept se află în această situație, nici excepția analizată nu mai poate fi invocată pentru identitate de rațiune. În speță, nu a existat nici un impediment legal pentru ca intimatul-reclamant să formuleze acțiune în anularea actelor administrative, în termenele și cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 7 alin. (3) și (7) și art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În subsidiar, dar tot în susținerea inadmisibilității invocate, recurentul Guvernul României a solicitat a se observa că prima instanță nu s-a pronunțat asupra existenței sau inexistenței legăturii juridice dintre fondul litigiului (civil) și H.G. nr. 1260/2008, care se constituie într-o condiție esențială pentru cenzurarea legalității actului administrativ în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004. În cauză, s-a precizat, nu putea fi stabilită existența legăturii dintre fondul pricinii și excepția de nelegalitate, iar instanța de contencios administrativ a apreciat greșit că a fost legal sesizată să cenzureze în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 legalitatea H.G.

nr. 1260/2008, hotărârea fiind dată cu depășirea limitelor în care a fost reglementat controlul judecătoresc al actelor administrative pe cale de excepție. Această concluzie rezultă din faptul că actul administrativ cu caracter individual, a cărui nelegalitate a fost invocată de intimatul-reclamant, nu produce efecte juridice proprii cu privire la dreptul său de proprietate asupra imobilului în cauză, construcție cu destinația de brutărie – O.-C., întrucât conținutul său atestă regimul juridic doar al terenului pe care se află construcția. II. Motivul de recurs indicat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. – nesocotirea de către prima instanță a formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. În speță, s-a susținut că instanța de fond a încălcat dreptul procedural de dezbatere în contradictoriu a probelor administrate și a făcut o aplicare greșită a art. 208 alin. (1) din C. proc. civ., în condițiile în care expertiza este nulă absolut și nu putea fi avută în vedere la pronunțarea unei soluții legale și temeinice întrucât a fost efectuată fără ca autoritatea emitentă să fie convocată la efectuarea ei, iar raportul de expertiză nu i-a fost comunicat despre existența acestuia aflând doar din considerentele sentinței atacate. De asemenea, au fost ignorate dispozițiile art. 113 și 114 1 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd obligația comunicării tutoror înscrisurilor pe care se fundamentează cererea intimatului-reclamant.

Astfel, tot din considerentele hotărârii atacate recurenta a aflat că la dosarul cauzei au fost depuse mai multe înscrisuri (extras de carte funciară în care figurează dreptul de proprietate al intimatului-reclamant, sentința civilă nr. 537/1998, raport de expertiză tehnică din Dosarul nr. 1124/1997, proces-verbal de licitație, contract de vânzare cumpărare și documentație cadastrală) care au fost avute în vedere de judecătorul fondului la soluționarea excepției de nelegalitate fără să fie comunicate, fiind astfel vătămat dreptul procedural al recurentului de dezbatere în contradictoriu a probelor administrate, recunoscut oricărui pârât. III. Hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât nu există concordanță între considerente și dispozitivul acesteia.

Astfel, s-a arătat că, deși în practicaua și considerentele sentinței civile nr. 45 din 3 februarie 2011 se face referire la H.G. nr. 1260/2008 totuși în dispozitiv judecătorul fondului ”constată nelegalitatea H.G. nr. 1260 din 8 octombrie 2008, respectiv Anexa 44, lit. a), în ceea ce privește suprafața de 563 m.p. individualizată în raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic I.M. și în schița anexă prin pct. 1, 2, 3, 4, 4 1 , 5, 8 1 , 1”, însă actul administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate, respectiv H.G. nr. 1260/2008, nu cuprinde Anexa 44, lit. a). În acest context, s-a observat de către recurent că prin încheierea de sesizare a Judecătoriei Baia de Aramă instanța de fond nu a fost investită cu excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 963/2002 astfel că în mod greșit a fost constatată nelegalitatea Anexei 44, lit. a) a acestui act administrativ. VI. În ceea ce privește fondul cauzei, hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Hotărârea de guvern prin care se atestă apartenența unor bunuri ca fiind în domeniul public al unității administrtativ teritoriale locale sau județene nu are un efect constitutiv de drepturi, ci unul declarativ de drepturi, stabilind doar regimul juridic al acestor bunuri. Intimatul-reclamant nu a făcut dovada în această fază procesuală că este titularul dreptului real pretins asupra terenului în litigiu, astfel că judecătorul fondului a reținut în mod greșit că terenul în litigiu a fost inclus în domeniul public al comunei O.-C.

cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 213/1998. Pe de altă parte, recurentul Guvernul României a apreciat că în mod eronat prima instanță a reținut că această autoritate publică are o culpă procesuală în declanșarea litigiului și a obligat la plata cheltuielilor de judecată.

În procedura cercetării excepției de nelegalitate a actelor administrative unilaterale, s-a susținut, cererile privitoare la acordarea cheltuielilor de judecată sau la repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actelor administrative nu sunt admisibile, justificat de următoarele argumente: normele de excepție ale art. 4 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 prin care este reglementată procedura accesorie cererii principale privind fondul litigiului nu prevăd acordarea vreunor cheltuieli sau despăgubiri, instanța nefiind investită cu anularea actului; în cazul excepției de nelegalitate nu se plătește o altă taxă de timbru; potrivit art. 4 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 în cazul în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este chiar instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze nu se dispune suspendarea judecării cauzei, nefiind format un dosar distinct, pe rolul unei alte instanțe; pentru soluționarea excepției de nelegalitate, ca și în cazul excepției de neconstituționalitate, părțile cererii principale privind fondul litigiului vor fi citate și reprezentate potrivit regulilor aplicabile la instanța de fond, calitatea de reprezentant fiind prezumată, astfel încât nu se justifică încheierea unui nou contract de asistență;

în cazul în care excepția este invocată din oficiu de instanța care judecă fondul litigiului, aceasta nu poate dobândi calitatea de parte a raportului litigios și nu pot fi aplicate dispozițiile art. 274 și 277 din C. proc. civ. De asemenea, s-a solicitat a se observa că nu este dovedită culpa procesuală a Guvernului României, astfel că această parte nu poate fi obligată la plata în favoarea societății intimate cheltuieli de judecată în solidar cu beneficiarul actului administrativ, mai ales în situația în care H.G. nr. 1260/2008 a fost adoptată pe baza actului propriu al Consiliului Local al comunei O.-C. Recurentul intervenient A.I. a precizat, prin motivele de recurs, că se impune analizarea tuturor actelor doveditoare depuse la dosar, din care reiese că terenul în suprafață de 648 m.p a fost proprietatea comunei O.-C.

după anul 1964 fiind preluat forțat de la proprietarul numit I.N., precum și luarea în considerare a faptului că locuința fiului său A.P. are nevoie de asigurarea unei căi de acces pe o lățime de 4 m. Intimatul B.T. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu motivarea, în esență, că sentința primei instanțe este temeinică și legală. Recursurile sunt nefondate. Sesizarea instanței de contencios, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, competente să soluționeze excepția de nelegalitate invocată de pârâtul B.T. în Dosarul nr. 812/181/2009 a Judecătoriei Baia de Aramă s-a făcut în mod legal, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, judecătoria apreciind că de actul administrativ atacat (H.G.

nr. 1260 din 8 octombrie 2008) depinde soluționarea litigiului pe fond, cu alte cuvinte soluționarea acțiunii civile prin care Comuna O.-C., prin primar, a chemat în judecată C.C. Baia de Aramă și pe B.T. pentru ca prin hotărâre să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29 ianuarie 2008 între cei doi pârâți având ca obiect suprafața de 648 m.p teren aferent brutăriei din comuna O.-C. În mod întemeiat, cu aplicarea corectă a legii, instanța de contencios administrativ a constatat, prin sentința recurată, nelegalitatea H.G. nr. 1260 din 8 octombrie 2008 sub aspectul mențiunilor evidențiate în Anexa 44, lit. a), cu referire la suprafața de teren de 563 m.p.

individualizată în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. I.M. și în schița anexă a acestuia prin punctele 1, 2, 3, 4, 4 1 , 5, 8 1 , 1. Într-adevăr, se reține că prin art. 1 pct. 9 din H.G. nr. 1260 din 8 octombrie 2008 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al județului Mehedinți, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mehedinți, s-a procedat la modificarea, printre altele, Anexa nr. 44 ”Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei O.-C.”, coloana 2 care a primit următorul cuprins: ”Teren construcții publice” și coloana 3 care a primit următorul cuprins: ”O.-C. – S=852 m.p în loc de 504 m.p Vecini: N-uliță acces A.P.; E-str.

S.; S-B.P.M.; V-A.P.” și că recurenta comuna O.-C. județul Mehedinți nu a făcut, pe de o parte, dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului teren în discuție în baza unui titlu valabil și, pe de altă parte, nici proba împrejurărilor care au determinat - prin raportare la prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) și art. 7 și ale punctului III din Anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia – calificarea întregului imobil ca fiind de uz sau de interes public. Dimpotrivă, pârâtul B.T.

a justificat în cauză, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, atât legitimarea procesuală activă în invocarea excepției de nelegalitate cât și interesul procesual, în condițiile în care acesta, potrivit înscrisurilor administrate în cauză, este, cel puțin aparent, titularul dreptului de proprietate asupra construcțiilor (brutărie) și asupra terenului aferent acestora în suprafață de 648 mp, drept înscris în C.F. nr. 50006 comuna O.-C. nr. crt. A1 nr topografic 50006 și nr. crt. A1.1 nr. topografic 50006-C1, iar prin expertiza tehnică judiciară efectuată în litigiu de ing. I.M., s-a concluzionat că în suprafața de 852 mp menționată în anexa nr. 44 ”Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei O.-C.” poziția 14 este cuprinsă suprafață de teren de 563 mp înscrisă în evidențele de publicitate imobiliară în proprietatea pârâtului.

Nu este întemeiată susținerea recurentului comuna O.-C. referitoare la neindicarea actului normativ încălcat prin adoptarea H.G. nr. 1260/2008, întrucât pârâtul a invocat nu numai încălcarea prevederilor art. 44 din Constituția României ce garantează și ocrotesc dreptul de proprietate privată, ci și, implicit, încălcarea prevederilor din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, atâta vreme cât s-a menționat că terenul nu poate să aibă afectațiune publică.

Nu poate fi primită aserțiunea recurentului Guvernul României potrivit căreia prin sentința atacată se aduce atingere principiului stabilității și securității raporturilor juridice, astfel că excepția de nelegalitate poate fi invocată numai atâta timp cât nu s-a împlinit termenul de prescripție sau de decădere prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, o asemenea interpretare fiind în mod evident contrară dispozițiilor clare ale art. 4 alin. (1) fraza 1 din legea contenciosului administrativ, care stabilesc că ”Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”.

Excepția de nelegalitate, putând fi invocată oricând în cadrul unui proces, adică în soluționarea unei acțiuni aflate pe rolul oricărei instanțe în orice grad de jurisdicție, este un mijloc de apărare, iar nu o acțiune în contencios administrativ, în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004, nefiindu-i aplicabile astfel prevederile art. 11 din același act normativ ce reglementează termenul de introducere a acțiunii în contencios administrativ. Pe de altă parte, se reține că din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că excepția de nelegalitate este un mijloc procesual de apărare ce tinde la înlăturarea efectelor actului administrativ contestat din litigiul determinat supus judecății în cadrul căruia se invocă excepția iar nu la anularea actului administrativ.

De aceea, excepția de nelegalitate este supusă condiției existenței unui raport de dependență între soluția ce urmează a fi dată litigiului de fond și actul administrativ unilateral vizat de excepție. Din interpretarea acelorași prevederi rezultă și că asupra legăturii de dependență existente între actul administrativ contestat pe calea excepției de nelegalitate și soluționarea litigiului pe fond se pronunță instanța investită în fond (în speță, Judecătoria Baia de Aramă), și nu instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate. Instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate verifică legalitatea actului administrativ contestat și nu are competența de a verifica dacă de actul administrativ depinde soluționarea pe fond a litigiului în care a fost invocată excepția de nelegalitate.

Nu este fondat nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., invocat de Guvernul României, întrucât recurentul nu a făcut proba că a suferit o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată decît prin anularea hotărârii pronunțate. Or, judecarea excepției s-a făcut pe baza înscrisurilor depuse de părți la dosarul instanței care a sesizat instanța de contencios administrativ competentă și care erau dobândite cauzei, iar concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cursul judecății la instanța de fond de ing. I.M. nu au fost determinante pentru soluția adoptată asupra excepției de nelegalitate. Pe de altă parte, nu este întemeiat nici motivul de recurs vizând pretinsa neconcordanță între considerentele și dispozitivul sentinței nr. 45 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, excepția de nelegalitate invocată de pârâtul B.T.

și asupra căreia avea a se pronunța instanța de contencios administrativ având ca obiect, indiscutabil, prevederile art. 1 pct. 9 din H.G. nr. 1260 din 8 octombrie 2008 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al județului Mehedinți, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mehedinți, prin care s-a procedat la modificarea poziției nr. 14 din Anexa nr. 44 ”Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei O.-C.” Guvernul României a adus critici sentinței pronunțate de Curtea de Apel și sub aspectul greșitei obligări la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, cu motivarea că o asemenea obligare nu este admisibilă în procedura cercetării excepției de nelegalitate a actelor administrative.

Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, întrucât textul art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. – care așează la fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată culpa procesuală a părții, culpă dovedită prin aceea că a pierdut procesul, a căzut în pretenții – nu face nici o distincție cu privire la natura litigiului purtat între părți, cu caracter principal sau accesoriu. Prin urmare, instituția obligării la plata cheltuielilor de judecată nu este incompatibilă cu procedura judecării unei excepții de nelegalitate a actului administrativ cu caracter unilateral, fiind evident ca și în această materie se ”cade în pretenții” de către părțile care participă la judecată, indiferent că este vorba de respingerea sau, dimpotrivă, de admiterea acestei excepții.

În consecință, în mod corect prima instanță, admițând excepția de nelegalitate invocată de pârâtul B.T., a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 274 din C. proc. civ. și a obligat Guvernul României – în calitatea sa de emitent al actului administrativ a cărui nulitate s-a constatat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 - la plata sumei de 1.804 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Față de cele mai sus arătate, cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate, iar hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de Comuna O.-C. județul Mehedinți, de Guvernul României și de A.I.

împotriva sentinței nr. 45 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Comuna O.-C., Guvernul României și A.I. împotriva sentinței civile nr. 45 din data de 3 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.