ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3087/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3087/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 45 din data de 3 februarie

2011, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

în parte excepția de nelegalitate invocată de reclamantul B.T. în Dosarul nr. 812/181/2009

aflat pe rolul Judecătoriei Baia de Aramă, și, în consecință, a constatat nelegalitatea

H.G. nr. 1260 din 8 octombrie 2008, respectiv Anexa 44, lit. a), în ceea ce privește

suprafața de 563 m.p. individualizată în raportul de expertiză întocmit de expert

tehnic I.M. și în schița anexă prin pct. 1, 2, 3, 4, 4

1

, 5, 8

1

,1,

obligând pârâtul Guvernul României la 1.804 RON cu titlul de cheltuieli de judecată

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că prin H.G. nr. 963/2002 privind atestarea domeniului

public al județului Mehedinți, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor

din județul Mehedinți, la anexa nr. 44 „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului

public al comunei O.-C." pct. 14 „Teren propus pentru construcții publice"

s-a menționat O.-C., s=504 mp, cu vecini: N-piața publică, E-pârâul B.; S,V domeniul

privat.

Ulterior, prin art. 1

pct. 9 din H.G. nr. 1260 din 08 octombrie 2008 a fost modificată și completată

H.G. nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al județului Mehedinți, precum

și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mehedinți, în sensul că anexa

nr. 44 „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei O.-C."

se modifică, poziția nr. 14 coloana 2 având următorul cuprins „Teren construcții

publice" și coloana 3, având următorul cuprins „ O.-C.; S=852 mp în loc de

504 mp. Vecini: N - Uliță acces A.P.; E - str. S.; S -birău P.M.; V- A.P.",

terenurile la care fac referire cele două acte normative fiind individualizate,

în cursul procedurilor judiciare, prin raportul de expertiză întocmit în cauză.

La baza emiterii H.G.

nr. 1260 din 08 octombrie 2008 a fost Hotărârea Consiliului Local O.-C. nr. 12/2007.

Examinând înscrisurile

depuse la dosarul cauzei, și față de concluziile raportului de expertiză efectuat

în cauză, Curtea a constatat că reclamantul B.T. este titularul dreptului de proprietate

privată asupra terenului în suprafață de 648 mp și a construcției cu destinația

de brutărie, din care suprafața de 563 m.p, individualizată în schița anexă prin

pct. 1, 2, 3, 4, 4

1

, 5, 8

1

, 1, din totalul deținut de reclamant,

este inclusă în suprafața de 852 mp prevăzută în anexa nr. 44, lit. a), poz.14,

coloana 2 „Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei O.-C."

în forma modificată prin H.G. nr. 1260 din 08 octombrie 2008.

Apreciind că în cauză,

nu s-a făcut dovada existenței vreunuia din modurile de dobândire a proprietății

publice așa cum sunt acestea enunțate în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 213/1998,

republicată, prima instanță a arătat că efectele menținerii art. 1 pct. 9 din

H.G. nr. 1260 din 08 octombrie 2008 prin care s-a modificat anexa nr. 44 „Inventarul

bunurilor care aparțin domeniului public al comunei O.-C.", respectiv poziția

nr. 14 coloana 2 ar echivala cu o expropriere abuzivă, mai ales în condițiile în

care modificarea acestei anexe nu a fost justificată prin Hotărârea nr. 12/2007

a Consiliului Local O.-C. ce a precedat emiterea H.G. nr. 1260 din 08 octombrie

2008 și nici printr-un alt act administrativ.

Instanța de fond a respins

excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Guvernul României, cu motivarea că

aceasta a rămas fără obiect în condițiile în care prin precizarea cererii din data

de 01 iulie 2010, reclamantul a indicat încălcarea art. 44 din Constituția României.

A mai arătat Curtea că

potrivit art. 18-24 din Legea nr. 213/1998 apartenența Bunurilor la domeniul public

de interes local se atestă prin hotărârea de guvern, acest act producând efecte

juridice, iar hotărârea de consiliu local prin care s-a efectuat un inventar și

s-a propus emiterea hotărârii de guvern are valoarea unui operațiuni administrative

ce nu este aptă prin ea însăși să producă efecte juridice, respectiv să ateste apartenența

bunurilor la domeniul public de interes local.

Împotriva sentinței civile

nr. 45 din data de 3 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal Comuna

O.-C., prin Primar, Guvernul României și A.I., prin care s-a solicitat admiterea

căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii

excepției de nelegalitate invocată de B.T. în principal ca inadmisibilă și în subsidiar

ca neîntemeiată.

Comuna O.-C., prin primar,

a învederat prin motivele cererii de recurs că sentința recurată este netemeinică

și nelegală, în primul rând datorită faptului că în mod greșit a fost respinsă excepția

inadmisibilității cererii motivat de neindicarea actului normativ încălcat prin

adoptarea H.G. nr. 1260/2008. Mai mult decât atât s-a arătat că se invocă art. 44

din Constituția României astfel încât din punct de vedere al recurentei doar Curtea

Constituțională se poate pronunța cu privire la încălcarea art. din Constituție

și nu instanța de fond care a fost investită să judece o excepție de nelegalitate

și nu de neconstituționalitate.

Pe de altă parte, comuna

O.-C. a precizat că deși reclamantul B.T. invocă un drept de proprietate asupra

terenului în baza unui proces-verbal de adjudecare din 20 noiembrie 2008, act întocmit

ulterior emiterii H.G. nr. 1260/2008 la dosar nu există nici un înscris autentic

care să ateste dreptul de proprietate al C.C. Baia de Aramă asupra imobilului în

litigiu, astfel că din punctul de vedere al unității administrativ-teritoriale procesul

verbal de adjudecare nu îi este opozabil.

În fine, s-a relevat că

B.T. a cumpărat terenul de la C.C. care nu este proprietarul acesteia, terenul aparținând

domeniului public al comunei O.-C. Din declarațiile de impunere rezultă că C.C.

Baia de Aramă a plătit impozite numai pentru clădire iar pentru teren a solicitat

în baza Legii nr. 18/1991 reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața

de 500 m.p pe care este construită brutăria și nu s-a eliberat titlu de proprietate

întrucât nu s-a făcut dovada proprietății.

Pârâtul Guvernul României

a arătat, prin motrivele de recurs, următoarele:

I. Hotărârea instanței

de fond este nelegală și se impune a fi modificată în tot, ca atare, întrucât cererea

trebuia respinsă ca inadmisibilă. În principal, s-a solicitat a se observa că prin

sentința atacată se aduce atingere principiului stabilității și securității raporturilor

juridice, în condițiile în care excepția de nelegalitate nu poate fi invocată decât

atât timp cât nu s-a împlinit termenul de prescripție sau de decădere prevăzute

de art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările

și completările ulterioare, în care dreptul la acțiune al reclamantului trebuia

exercitat, pentru că, dacă acest din urmă drept se află în această situație, nici

excepția analizată nu mai poate fi invocată pentru identitate de rațiune. În speță,

nu a existat nici un impediment legal pentru ca intimatul-reclamant să formuleze

acțiune în anularea actelor administrative, în termenele și cu respectarea dispozițiilor

prevăzute de art. 7 alin. (3) și (7) și art. 11 din Legea nr. 554/2004.

În subsidiar, dar tot

în susținerea inadmisibilității invocate, recurentul Guvernul României a solicitat

a se observa că prima instanță nu s-a pronunțat asupra existenței sau inexistenței

legăturii juridice dintre fondul litigiului (civil) și H.G. nr. 1260/2008, care

se constituie într-o condiție esențială pentru cenzurarea legalității actului administrativ

în procedura cu caracter accesoriu prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004. În

cauză, s-a precizat, nu putea fi stabilită existența legăturii dintre fondul pricinii

și excepția de nelegalitate, iar instanța de contencios administrativ a apreciat

greșit că a fost legal sesizată să cenzureze în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004

legalitatea H.G. nr. 1260/2008, hotărârea fiind dată cu depășirea limitelor în care

a fost reglementat controlul judecătoresc al actelor administrative pe cale de excepție.

Această concluzie rezultă din faptul că actul administrativ cu caracter individual,

a cărui nelegalitate a fost invocată de intimatul-reclamant, nu produce efecte juridice

proprii cu privire la dreptul său de proprietate asupra imobilului în cauză, construcție

cu destinația de brutărie – O.-C., întrucât conținutul său atestă regimul juridic

doar al terenului pe care se află construcția.

II. Motivul de recurs

indicat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. – nesocotirea de către prima instanță a

formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

În speță, s-a susținut

că instanța de fond a încălcat dreptul procedural de dezbatere în contradictoriu

a probelor administrate și a făcut o aplicare greșită a art. 208 alin. (1) din C.

proc. civ., în condițiile în care expertiza este nulă absolut și nu putea fi avută

în vedere la pronunțarea unei soluții legale și temeinice întrucât a fost efectuată

fără ca autoritatea emitentă să fie convocată la efectuarea ei, iar raportul de

expertiză nu i-a fost comunicat despre existența acestuia aflând doar din considerentele

sentinței atacate. De asemenea, au fost ignorate dispozițiile art. 113 și 114

1

alin. (2) C. proc. civ., care prevăd obligația comunicării tutoror înscrisurilor

pe care se fundamentează cererea intimatului-reclamant. Astfel, tot din considerentele

hotărârii atacate recurenta a aflat că la dosarul cauzei au fost depuse mai multe

înscrisuri (extras de carte funciară în care figurează dreptul de proprietate al

intimatului-reclamant, sentința civilă nr. 537/1998, raport de expertiză tehnică

din Dosarul nr. 1124/1997, proces-verbal de licitație, contract de vânzare cumpărare

și documentație cadastrală) care au fost avute în vedere de judecătorul fondului

la soluționarea excepției de nelegalitate fără să fie comunicate, fiind astfel vătămat

dreptul procedural al recurentului de dezbatere în contradictoriu a probelor administrate,

recunoscut oricărui pârât.

III. Hotărârea instanței

de fond este netemeinică și nelegală întrucât nu există concordanță între considerente

și dispozitivul acesteia.

Astfel, s-a arătat că,

deși în practicaua și considerentele sentinței civile nr. 45 din 3 februarie 2011

se face referire la H.G. nr. 1260/2008 totuși în dispozitiv judecătorul fondului

”constată nelegalitatea H.G. nr. 1260 din 8 octombrie 2008, respectiv Anexa 44,

lit. a), în ceea ce privește suprafața de 563 m.p. individualizată în raportul de

expertiză întocmit de expertul tehnic I.M. și în schița anexă prin pct. 1, 2, 3,

4, 4

1

, 5, 8

1

, 1”, însă actul administrativ contestat pe calea

excepției de nelegalitate, respectiv H.G. nr. 1260/2008, nu cuprinde Anexa 44,

lit. a). În acest context, s-a observat de către recurent că prin încheierea de

sesizare a Judecătoriei Baia de Aramă instanța de fond nu a fost investită cu excepția

de nelegalitate a H.G. nr. 963/2002 astfel că în mod greșit a fost constatată nelegalitatea

Anexei 44, lit. a) a acestui act administrativ.

VI. În ceea ce privește

fondul cauzei, hotărârea primei instanțe a fost dată cu încălcarea/aplicarea greșită

a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Hotărârea de guvern prin

care se atestă apartenența unor bunuri ca fiind în domeniul public al unității administrtativ

teritoriale locale sau județene nu are un efect constitutiv de drepturi, ci unul

declarativ de drepturi, stabilind doar regimul juridic al acestor bunuri. Intimatul-reclamant

nu a făcut dovada în această fază procesuală că este titularul dreptului real pretins

asupra terenului în litigiu, astfel că judecătorul fondului a reținut în mod greșit

că terenul în litigiu a fost inclus în domeniul public al comunei O.-C. cu încălcarea

dispozițiilor Legii nr. 213/1998.

Pe de altă parte, recurentul

Guvernul României a apreciat că în mod eronat prima instanță a reținut că această

autoritate publică are o culpă procesuală în declanșarea litigiului și a obligat

la plata cheltuielilor de judecată. În procedura cercetării excepției de nelegalitate

a actelor administrative unilaterale, s-a susținut, cererile privitoare la acordarea

cheltuielilor de judecată sau la repararea prejudiciului cauzat prin emiterea actelor

administrative nu sunt admisibile, justificat de următoarele argumente: normele

de excepție ale art. 4 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 prin care este

reglementată procedura accesorie cererii principale privind fondul litigiului nu

prevăd acordarea vreunor cheltuieli sau despăgubiri, instanța nefiind investită

cu anularea actului; în cazul excepției de nelegalitate nu se plătește o altă taxă

de timbru; potrivit art. 4 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 în cazul

în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este chiar

instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze nu se dispune suspendarea

judecării cauzei, nefiind format un dosar distinct, pe rolul unei alte instanțe;

pentru soluționarea excepției de nelegalitate, ca și în cazul excepției de neconstituționalitate,

părțile cererii principale privind fondul litigiului vor fi citate și reprezentate

potrivit regulilor aplicabile la instanța de fond, calitatea de reprezentant fiind

prezumată, astfel încât nu se justifică încheierea unui nou contract de asistență;

în cazul în care excepția este invocată din oficiu de instanța care judecă fondul

litigiului, aceasta nu poate dobândi calitatea de parte a raportului litigios și

nu pot fi aplicate dispozițiile art. 274 și 277 din C. proc. civ. De asemenea, s-a

solicitat a se observa că nu este dovedită culpa procesuală a Guvernului României,

astfel că această parte nu poate fi obligată la plata în favoarea societății intimate

cheltuieli de judecată în solidar cu beneficiarul actului administrativ, mai ales

în situația în care H.G. nr. 1260/2008 a fost adoptată pe baza actului propriu al

Consiliului Local al comunei O.-C.

Recurentul intervenient

A.I. a precizat, prin motivele de recurs, că se impune analizarea tuturor actelor

doveditoare depuse la dosar, din care reiese că terenul în suprafață de 648 m.p

a fost proprietatea comunei O.-C. după anul 1964 fiind preluat forțat de la proprietarul

numit I.N., precum și luarea în considerare a faptului că locuința fiului său A.P.

are nevoie de asigurarea unei căi de acces pe o lățime de 4 m.

Intimatul B.T. a depus

la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate,

cu motivarea, în esență, că sentința primei instanțe este temeinică și legală.

Recursurile sunt nefondate.

Sesizarea instanței de

contencios, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal,

competente să soluționeze excepția de nelegalitate invocată de pârâtul B.T. în Dosarul

nr. 812/181/2009 a Judecătoriei Baia de Aramă s-a făcut în mod legal, în conformitate

cu prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare, judecătoria apreciind că de actul administrativ

atacat (H.G. nr. 1260 din 8 octombrie 2008) depinde soluționarea litigiului pe fond,

cu alte cuvinte soluționarea acțiunii civile prin care Comuna O.-C., prin primar,

a chemat în judecată C.C. Baia de Aramă și pe B.T. pentru ca prin hotărâre să se

constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data

de 29 ianuarie 2008 între cei doi pârâți având ca obiect suprafața de 648 m.p teren

aferent brutăriei din comuna O.-C.

În mod întemeiat, cu aplicarea

corectă a legii, instanța de contencios administrativ a constatat, prin sentința

recurată, nelegalitatea H.G. nr. 1260 din 8 octombrie 2008 sub aspectul mențiunilor

evidențiate în Anexa 44, lit. a), cu referire la suprafața de teren de 563 m.p.

individualizată în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de ing. I.M.

și în schița anexă a acestuia prin punctele 1, 2, 3, 4, 4

1

, 5, 8

1

,

octombrie 2008 pentru modificarea și completarea H.G. nr. 963/2002 privind atestarea

domeniului public al județului Mehedinți, precum și al municipiilor, orașelor și

comunelor din județul Mehedinți, s-a procedat la modificarea, printre altele, Anexa

nr. 44 ”Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei O.-C.”, coloana

2 care a primit următorul cuprins: ”Teren construcții publice” și coloana 3 care

a primit următorul cuprins: ”O.-C. – S=852 m.p în loc de 504 m.p Vecini: N-uliță

acces A.P.; E-str. S.; S-B.P.M.; V-A.P.” și că recurenta comuna O.-C. județul Mehedinți

nu a făcut, pe de o parte, dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului

teren în discuție în baza unui titlu valabil și, pe de altă parte, nici proba împrejurărilor

care au determinat - prin raportare la prevederile art. 1, art. 3 alin. (1) și

art. 7 și ale punctului III din Anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia – calificarea întregului imobil ca fiind

de uz sau de interes public.

Dimpotrivă, pârâtul B.T.

a justificat în cauză, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, atât legitimarea procesuală

activă în invocarea excepției de nelegalitate cât și interesul procesual, în condițiile

în care acesta, potrivit înscrisurilor administrate în cauză, este, cel puțin aparent,

titularul dreptului de proprietate asupra construcțiilor (brutărie) și asupra terenului

aferent acestora în suprafață de 648 mp, drept înscris în C.F. nr. 50006 comuna

O.-C. nr. crt. A1 nr topografic 50006 și nr. crt. A1.1 nr. topografic 50006-C1,

iar prin expertiza tehnică judiciară efectuată în litigiu de ing. I.M., s-a concluzionat

că în suprafața de 852 mp menționată în anexa nr. 44 ”Inventarul bunurilor care

aparțin domeniului public al comunei O.-C.” poziția 14 este cuprinsă suprafață de

teren de 563 mp înscrisă în evidențele de publicitate imobiliară în proprietatea

pârâtului.

Nu este întemeiată susținerea

recurentului comuna O.-C. referitoare la neindicarea actului normativ încălcat prin

adoptarea H.G. nr. 1260/2008, întrucât pârâtul a invocat nu numai încălcarea prevederilor

art. 44 din Constituția României ce garantează și ocrotesc dreptul de proprietate

privată, ci și, implicit, încălcarea prevederilor din Legea nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, atâta vreme cât s-a menționat

că terenul nu poate să aibă afectațiune publică.

Nu poate fi primită aserțiunea

recurentului Guvernul României potrivit căreia prin sentința atacată se aduce atingere

principiului stabilității și securității raporturilor juridice, astfel că excepția

de nelegalitate poate fi invocată numai atâta timp cât nu s-a împlinit termenul

de prescripție sau de decădere prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, o asemenea interpretare

fiind în mod evident contrară dispozițiilor clare ale art. 4 alin. (1) fraza 1 din

legea contenciosului administrativ, care stabilesc că ”Legalitatea unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi

cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la

cererea părții interesate”. Excepția de nelegalitate, putând fi invocată oricând

în cadrul unui proces, adică în soluționarea unei acțiuni aflate pe rolul oricărei

instanțe în orice grad de jurisdicție, este un mijloc de apărare, iar nu o acțiune

în contencios administrativ, în sensul art. 8 din Legea nr. 554/2004, nefiindu-i

aplicabile astfel prevederile art. 11 din același act normativ ce reglementează

termenul de introducere a acțiunii în contencios administrativ.

Pe de altă parte, se reține

că din interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că excepția de

nelegalitate este un mijloc procesual de apărare ce tinde la înlăturarea efectelor

actului administrativ contestat din litigiul determinat supus judecății în cadrul

căruia se invocă excepția iar nu la anularea actului administrativ. De aceea, excepția

de nelegalitate este supusă condiției existenței unui raport de dependență între

soluția ce urmează a fi dată litigiului de fond și actul administrativ unilateral

vizat de excepție.

Din interpretarea acelorași

prevederi rezultă și că asupra legăturii de dependență existente între actul administrativ

contestat pe calea excepției de nelegalitate și soluționarea litigiului pe fond

se pronunță instanța investită în fond (în speță, Judecătoria Baia de Aramă), și

nu instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea unei excepții

de nelegalitate. Instanța de contencios administrativ învestită cu soluționarea

unei excepții de nelegalitate verifică legalitatea actului administrativ contestat

și nu are competența de a verifica dacă de actul administrativ depinde soluționarea

pe fond a litigiului în care a fost invocată excepția de nelegalitate.

Nu este fondat nici motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 din C. proc. civ., invocat de Guvernul României,

întrucât recurentul nu a făcut proba că a suferit o vătămare procesuală ce nu poate

fi înlăturată decît prin anularea hotărârii pronunțate. Or, judecarea excepției

s-a făcut pe baza înscrisurilor depuse de părți la dosarul instanței care a sesizat

instanța de contencios administrativ competentă și care erau dobândite cauzei, iar

concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cursul judecății

la instanța de fond de ing. I.M. nu au fost determinante pentru soluția adoptată

asupra excepției de nelegalitate. Pe de altă parte, nu este întemeiat nici motivul

de recurs vizând pretinsa neconcordanță între considerentele și dispozitivul sentinței

nr. 45 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, excepția de nelegalitate invocată de pârâtul B.T. și asupra căreia avea

a se pronunța instanța de contencios administrativ având ca obiect, indiscutabil,

prevederile art. 1 pct. 9 din H.G. nr. 1260 din 8 octombrie 2008 pentru modificarea

și completarea H.G. nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al județului

Mehedinți, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mehedinți,

prin care s-a procedat la modificarea poziției nr. 14 din Anexa nr. 44 ”Inventarul

bunurilor care aparțin domeniului public al comunei O.-C.”

Guvernul României a adus

critici sentinței pronunțate de Curtea de Apel și sub aspectul greșitei obligări

la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamantă, cu motivarea că o asemenea

obligare nu este admisibilă în procedura cercetării excepției de nelegalitate a

actelor administrative. Nici acest motiv de recurs nu poate fi primit, întrucât

textul art. 274 alin. (1) din C. proc. civ. – care așează la fundamentul răspunderii

pentru plata cheltuielilor de judecată culpa procesuală a părții, culpă dovedită

prin aceea că a pierdut procesul, a căzut în pretenții – nu face nici o distincție

cu privire la natura litigiului purtat între părți, cu caracter principal sau accesoriu.

Prin urmare, instituția obligării la plata cheltuielilor de judecată nu este incompatibilă

cu procedura judecării unei excepții de nelegalitate a actului administrativ cu

caracter unilateral, fiind evident ca și în această materie se ”cade în pretenții”

de către părțile care participă la judecată, indiferent că este vorba de respingerea

sau, dimpotrivă, de admiterea acestei excepții. În consecință, în mod corect prima

instanță, admițând excepția de nelegalitate invocată de pârâtul B.T., a făcut în

cauză aplicarea dispozițiilor art. 274 din C. proc. civ. și a obligat Guvernul României

– în calitatea sa de emitent al actului administrativ a cărui nulitate s-a constatat,

în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 - la plata sumei de 1.804 RON cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Față de cele mai sus arătate,

cum motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate, iar hotărârea instanței

de fond este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul prevederilor art. 312

alin. (1) din C. proc. civ., respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de

Comuna O.-C. județul Mehedinți, de Guvernul României și de A.I. împotriva sentinței

nr. 45 din 3 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate

de Comuna O.-C., Guvernul României și A.I. împotriva sentinței civile nr. 45 din

data de 3 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 mai 2011.