ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1207/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

litigiului dedus judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ

și fiscal, sub nr. 336/54/2013, reclamanții M.C.D. și M.M.V. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Județean Mehedinți,

pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

- anularea parțială a

H.G. nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al județului Mehedinți,

precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mehedinți,

respectiv poziția x din Anexa nr. 2 la aceasta;

- restituirea în

natură a imobilului reprezentat de Cula T.V. și Via T.V., de 15 ha, situat în  comuna

Ș., județul Mehedinți.

instanțe

Prin sentința nr. 253

din 17 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții M.C.D.

și M.M.V., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Mehedinți și

Guvernul României, ca tardiv introdusă.

exercitată în cauză

Împotriva sentinței

nr. 253 din 17 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal

reclamanții, susținând că este nelegală, pentru motivele prevăzute de art. 488

alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. (2010).

În dezvoltarea

motivelor de recurs, s-a arătat că imobilul Cula T.V. și Via T.V., de 15 ha,

din comuna Ș., județul Mehedinți au fost naționalizate de stat, după 1949,

fiind preluate de la S.D.P., mătușa lui M.C.D. și M.M.E.

Imobilul a fost

însușit în mod abuziv de Consiliul Județean Mehedinți, fără să opereze vreunul

dintre modurile de dobândire a proprietății prevăzute de art. 7 din Legea nr.

213/1998.

Recurenții au

susținut că acțiunea în contencios administrativ pe care au promovat-o nu este

tardivă, cum în mod eronat a reținut prima instanță, întrucât în cauză sunt

aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, și nu

dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din acest act normativ.

În opinia

recurenților, H.G. nr. 963/2002 este un act administrativ cu caracter normativ,

și nu individual, astfel că acțiunea în anulare poate fi promovată oricând,

potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, s-a

solicitat admiterea recursului, anularea poziției x din H.G. nr. 963/2002 și a

poziției z din Hotărârea Consiliului Județean Mehedinți, precum și restituirea

în natură a imobilului.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentința

recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările

dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că

recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce urmează.

Reclamanții au supus

controlului de legalitate, în condițiile art. 1 și art. 8 din Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, H.G. nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al județului

Mehedinți, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul

Mehedinți, în privința poziției x din anexa la aceasta.

Această hotărâre a

Guvernului, adoptată în cadrul procedurii reglementate de art. 21 din Legea nr.

213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, nu are

caracterul unui act administrativ cu caracter normativ, întrucât nu cuprinde norme

cu caracter general, obligatoriu pentru un număr nedeterminant de cazuri și

persoane, ci are ca efect juridic delimitarea domeniului public al unităților

administrativ-teritoriale, prin individualizarea imobilelor prevăzute în anexe.

Deși prima instanță a

stabilit în mod corect natura juridică a actului atacat, reținând că acesta

este un act administrativ cu caracter individual, a interpretat și aplicat

eronat prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, nu se poate

considera că termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din

acest act normativ a început să curgă pentru reclamanți, care au calitatea de

terți în raport de actul administrativ contestat, de la data de 12 septembrie

2002, când H.G. nr. 963/2002 a fost publicată în M. Of., de vreme ce această

publicare nu a vizat și anexele la hotărâre, prin care au fost individualizate

imobilele vizate de aceasta.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios

administrativ orice persoană care „se consideră vătămată” printr-un act

administrativ.

Este eronat a se

aprecia că reclamanții au luat cunoștință de includerea imobilului revendicat

în domeniul public al Județului Mehedinți și au realizat existența unei

vătămări în dreptul lor la restituirea imobilului la momentul publicării hotărârii

de Guvern în M. Of., întrucât conținutul hotărârii, astfel cum apare el

publicat, nu oferă niciun fel de informații care să permită identificarea

imobilelor la care se referă.

Data la care terțul a

luat cunoștință de existența și conținutul actului administrativ contestat

trebuie să rezulte fără echivoc din împrejurările de fapt stabilite prin

probatoriile administrate în cauză.

În această privință,

Înalta Curte constată, pe de o parte, existența unui probatoriu insuficient,

iar, pe de altă parte, nerespectarea de către prima instanță a principiului

aflării adevărului în procesul civil consacrat de art. 22 C. proc. civ. (2010),

care include, printre altele, îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele

legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în

scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

În acest sens, prima

instanță era în drept să pună în discuția părților și să le ceară reclamanților

explicații privind momentul la care au luat cunoștință de actul administrativ

contestat, în condițiile în care elementele aflate la dispoziția instanței nu

permit clarificarea acestui aspect decisiv în soluționarea excepției

tardivității acțiunii în contencios administrativ.

Pentru toate aceste

considerente, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 497, coroborat cu art.

488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (2010), și art. 20 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

admiterea recursului, casarea sentinței nr. 253 din 17 iunie 2013 și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții M.C.D. și M.M.V. împotriva sentinței nr. 253 din 17

iunie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza la

aceeași instanță, spre rejudecare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

martie

2015.