ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1207/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 336/54/2013, reclamanții M.C.D. și M.M.V. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Județean Mehedinți, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună: - anularea parțială a H.G. nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al județului Mehedinți, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mehedinți, respectiv poziția x din Anexa nr. 2 la aceasta; - restituirea în natură a imobilului reprezentat de Cula T.V.

și Via T.V., de 15 ha, situat în comuna Ș., județul Mehedinți. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 253 din 17 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții M.C.D. și M.M.V., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Mehedinți și Guvernul României, ca tardiv introdusă. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 253 din 17 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs în termen legal reclamanții, susținând că este nelegală, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

(2010). În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că imobilul Cula T.V. și Via T.V., de 15 ha, din comuna Ș., județul Mehedinți au fost naționalizate de stat, după 1949, fiind preluate de la S.D.P., mătușa lui M.C.D. și M.M.E. Imobilul a fost însușit în mod abuziv de Consiliul Județean Mehedinți, fără să opereze vreunul dintre modurile de dobândire a proprietății prevăzute de art. 7 din Legea nr. 213/1998. Recurenții au susținut că acțiunea în contencios administrativ pe care au promovat-o nu este tardivă, cum în mod eronat a reținut prima instanță, întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, și nu dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din acest act normativ.

În opinia recurenților, H.G. nr. 963/2002 este un act administrativ cu caracter normativ, și nu individual, astfel că acțiunea în anulare poate fi promovată oricând, potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, anularea poziției x din H.G. nr. 963/2002 și a poziției z din Hotărârea Consiliului Județean Mehedinți, precum și restituirea în natură a imobilului. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul și pentru considerentele ce urmează.

Reclamanții au supus controlului de legalitate, în condițiile art. 1 și art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, H.G. nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al județului Mehedinți, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mehedinți, în privința poziției x din anexa la aceasta. Această hotărâre a Guvernului, adoptată în cadrul procedurii reglementate de art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, nu are caracterul unui act administrativ cu caracter normativ, întrucât nu cuprinde norme cu caracter general, obligatoriu pentru un număr nedeterminant de cazuri și persoane, ci are ca efect juridic delimitarea domeniului public al unităților administrativ-teritoriale, prin individualizarea imobilelor prevăzute în anexe.

Deși prima instanță a stabilit în mod corect natura juridică a actului atacat, reținând că acesta este un act administrativ cu caracter individual, a interpretat și aplicat eronat prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, nu se poate considera că termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din acest act normativ a început să curgă pentru reclamanți, care au calitatea de terți în raport de actul administrativ contestat, de la data de 12 septembrie 2002, când H.G. nr. 963/2002 a fost publicată în M. Of., de vreme ce această publicare nu a vizat și anexele la hotărâre, prin care au fost individualizate imobilele vizate de aceasta.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ orice persoană care „se consideră vătămată” printr-un act administrativ. Este eronat a se aprecia că reclamanții au luat cunoștință de includerea imobilului revendicat în domeniul public al Județului Mehedinți și au realizat existența unei vătămări în dreptul lor la restituirea imobilului la momentul publicării hotărârii de Guvern în M. Of., întrucât conținutul hotărârii, astfel cum apare el publicat, nu oferă niciun fel de informații care să permită identificarea imobilelor la care se referă. Data la care terțul a luat cunoștință de existența și conținutul actului administrativ contestat trebuie să rezulte fără echivoc din împrejurările de fapt stabilite prin probatoriile administrate în cauză.

În această privință, Înalta Curte constată, pe de o parte, existența unui probatoriu insuficient, iar, pe de altă parte, nerespectarea de către prima instanță a principiului aflării adevărului în procesul civil consacrat de art. 22 C. proc. civ. (2010), care include, printre altele, îndatorirea de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. În acest sens, prima instanță era în drept să pună în discuția părților și să le ceară reclamanților explicații privind momentul la care au luat cunoștință de actul administrativ contestat, în condițiile în care elementele aflate la dispoziția instanței nu permit clarificarea acestui aspect decisiv în soluționarea excepției tardivității acțiunii în contencios administrativ.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va dispune, în temeiul art. 497, coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (2010), și art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, admiterea recursului, casarea sentinței nr. 253 din 17 iunie 2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții M.C.D. și M.M.V. împotriva sentinței nr. 253 din 17 iunie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 martie 2015.