ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 702/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Soluția instanței de fond Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 septembrie 2007 sub nr. 6428/2/2007, reclamanții F.G.V., A.G., A.E., B.E., B.A., N.I., D.F.N., C.I. și D.N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Mehedinți și Guvernul României, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea H.G. nr. 1705/2006 și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin H.G.

nr. 1705/2006, terenul agricol în suprafață de 11,24 ha situat în comuna S., județul Mehedinți, a fost atestat ca făcând parte din domeniul public al județului Mehedinți, actul atacat fiind lovit de nulitate absolută parțială, întrucât o parte din terenurile incluse în suprafața totală de 11,24 ha sunt proprietatea lor, fiind în litigiu cu privire la acestea pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Reclamantul F.G.V. a precizat că prin sentința civilă nr. 303 din 12 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu-Severin, în Dosarul nr. 499/225/2006, i s-a reconstituit dreptul de proprietate cu privire la terenul agricol în suprafață de 1 ha, identificat de expertul topometru ca făcând parte din suprafața de 11,24 ha teren în litigiu, ceilalți reclamanți menționând că litigiile lor sunt în curs de derulare, autoritățile publice pârâte invocând în apărare H.G.

nr. 1075/2006 potrivit căreia terenul respectiv este în domeniul public al statului. Reclamanții au susținut că H.G. nr. 1075/2006, respectiv anexa nr. 11, este nelegală în raport de dispozițiile Legii nr. 213/1998, care stabilesc imperativ condițiile în care se poate determina apartenența unui bun la domeniul public, subliniind că terenurile lor nu au fost niciodată deținute de stat în baza unui titlu valabil, fiind preluate abuziv, iar deciziile fostului Consiliu Popular Mehedinți invocate ca bază legală pentru includerea celor 11,24 ha în domeniul public al statului au fost abrogate și sunt nule de drept, intrând în contradicție cu legislația adoptată după anul 1991 în materie de restituire a proprietăților.

Pârâtul Consiliul Județean Mehedinți a formulat întâmpinare, la data de 1 noiembrie 2007, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că reclamanții au atacat în instanță un act emis de o altă autoritate, respectiv o hotărâre a Guvernului României, precum și excepția inadmisibilității acțiunii, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Pârâtul Guvernul României a solicitat, prin întâmpinarea formulată la data de 1 noiembrie 2007, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că H.G. nr. 1705/2006 a fost adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituție și art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, la emiterea sa fiind respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 și ale H.G.

nr. 50/2005. La aceeași dată, Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin a formulat cerere de intervenție în interes propriu. Cererea de intervenție în interes propriu a fost încuviințată în principiu prin încheierea de ședință din data de 29 noiembrie 2007. La data de 28 noiembrie 2007, reclamanții F.G.V., A.E. și A.G. au formulat precizare la acțiune, în sensul că solicită constatarea nulității absolute parțiale a anexei nr. 11 a H.G. nr. 1705/2006 referitoare la suprafața de 11,24 ha teren agricol situat în comuna S., județul Mehedinți. De asemenea, reclamanții au menționat suprafețele de teren revendicate, pentru care justifică interesul în promovarea acțiunii de anulare parțială a H.G. nr. 1705/2006.

Cereri precizatoare similare au fost formulate și de reclamantele B.E., la data de 28 noiembrie 2007, și B.A., la data de 21 august 2008. Prin sentința civilă nr. 1006 din 27 martie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Consiliul Județean Mehedinți, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și a respins acțiunea precizată, față de acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, iar pe fond a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată formulată în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României , precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin . Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut următoarele: În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, s-a constatat că este nefondată, având în vedere că reclamanții au făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, prin cererea înregistrată la Guvernul României din 13 septembrie 2007, prin care au solicitat revocarea parțială a H.G.

nr. 1705/2006, anexa nr. 11 la aceasta. Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Mehedinți, a reținut că aceasta este întemeiată, în condițiile în care, față de obiectul litigiului dedus judecății, reprezentat de anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006, calitatea procesuală pasivă revine Guvernului României, în calitate de emitent al actului administrativ contestat, legitimarea procesuală pasivă a autorității publice locale pârâte nefiind justificată de reclamanți. Pe fondul cauzei, analizând criticile de nelegalitate formulate de reclamanți, Curtea a apreciat că sunt neîntemeiate, întrucât, pe de o parte, prin H.G.

nr. 1705/2006 nu s-a stabilit și nu s-a modificat regimul juridic al terenurilor, ci s-a realizat delimitarea proprietății publice de proprietatea privată a statului și, pe de altă parte, din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă că la momentul includerii în domeniul public al statului a terenului în suprafață de 11,24 ha situat în comuna S. , județul Mehedinți, în favoarea reclamanților era reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. S-a mai arătat că terenul în discuție se află în administrarea Penitenciarului Drobeta Turnu-Severin, conform deciziilor nr. 324/1981, nr. 325/1981, nr. 47/1983 și nr. 94/1983 emise de Comitetul Executiv al Consiliului Popular Mehedinți, fiind ocupat de construcții și anexe strategice pentru buna funcționare a unității, iar prin probele administrate în cauză nu s-a făcut dovada nerespectării dispozițiilor legale în vigoare la data emiterii H.G.

nr. 1705/2006, concluzionându-se așadar că acțiunea promovată de reclamanți, astfel cum a fost precizată, este neîntemeiată. În ce privește cererea de intervenție în interes propriu, prin care s-a solicitat să se constate că terenul agricol în suprafață de 11,24 ha este domeniu public al statului, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, față de existența H.G. nr. 1705/2006, care atestă apartenența acestui bun la domeniul public al statului, act emis cu respectarea dispozițiilor legale. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții F.G.V., A.E., A.G. și B.E., recurs ce a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 772 din 12 februarie 2009, cu consecința casării hotărârii atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

În motivarea acestei soluții, instanța de control judiciar a reținut că recurenții-reclamanți au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în temeiul Legii nr. 18/1991 și al Legii nr. 247/2005, pentru diverse suprafețe de teren din comuna S., județul Mehedinți, aflate în administrarea intimatului Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, acțiunile reclamanților F.G.V. și B.E.

fiind chiar admise în primă instanță, în hotărârile judecătorești astfel pronunțate reținându-se, în esență, că reclamanții au demonstrat dreptul de proprietate al autorilor lor asupra terenurilor în litigiu prin acte de proprietate și file din registrul agricol (în temeiul art. 11 din Legea nr. 18/1991), în timp ce pârâții nu au putut proba că ele fac parte din domeniul public al statului, neintrând în categoria celor la care se referă art. 136 alin. (3) din Constituție, iar deciziile administrative invocate de pârâți, din anii 1970-1990, nefiind de natura a reprezenta un titlu de proprietate pentru stat, în sensul legii. Cu referire la considerentul Curții de apel în sensul că reclamanților nu le-a fost reconstituit dreptul de proprietate prin hotărâri judecătorești irevocabile asupra terenului în litigiu anterior adoptării H.G.

nr. 1705/2005, s-a reținut că soluțiile examinate, chiar fără a fi irevocabile, conturează aparența dreptului de proprietate al recurenților și justifică pe deplin legitimitatea interesului lor, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Pe de altă parte, Înalta Curte a observat că nici intimații-pârâți și nici intimatul-intervenient nu au fost în măsură să justifice modalitatea concretă prin care imobilul vizat de actul administrativ atacat a intrat în proprietatea statului, în condițiile în care toate înscrisurile prezentate în probațiune, decizii sau procese-verbale, se referă numai la dreptul de administrare. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 mai 2009, sub nr. 5627/2/2009, iar ulterior admiterii declarației de abținere a judecătorului care a soluționat pricina în primul ciclu procesual, sub nr. 5627.1/2/2009.

În conformitate cu considerentele deciziei de casare, s-a administrat proba cu expertiză topografică. Prin încheierile de ședință din data de 19 februarie 2013 și 2 aprilie 2013 s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de reclamanți, a moștenitorilor reclamanților decedați pe parcursul judecății, după cum urmează: F.G.D. și U.A.L., moștenitori ai reclamantului F.G.V., respectiv A.G., A.D. și S.S., moștenitori ai reclamantei A.E.

În ce privește excepțiile invocate în cauză, prin încheierea de ședință din data de 5 martie 2013, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean Mehedinți, invocată de acesta prin întâmpinare, reținând că prin acțiune se solicită anularea unei hotărâri de Guvern de atestare a unui teren ca făcând parte din domeniul public al statului, iar acest pârât nu este emitent al actului administrativ atacat, nici titular al dreptului de proprietate și nici emitent al actelor indicate ca bază legală a atestării terenului ca făcând parte din domeniul public, astfel că nu are legitimare pasivă în cauză. Pe cale de consecință, excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Consiliul Județean Mehedinți, persoană fără calitate procesuală în cauză, nu a mai fost analizată.

La același termen, a admis excepția lipsei de interes a reclamanților F.G.D., U.A.L., C.I., D.F.N., D.N. și N.I., invocată din oficiu, având în vedere că litigiile civile promovate de aceștia pentru reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 pe terenuri cu privire la care susțin că sunt în mod nelegal atestate ca făcând parte din domeniul public al statului prin H.G. nr. 1705/2006 au fost respinse irevocabil, astfel că nu își mai justifică interesul de a acționa în prezenta cauză. În acest sens, Curtea a mai reținut că motivul pentru care au fost respinse acțiunile civile ale reclamanților nu a fost acela că terenul pretins face parte din domeniul public al statului, ci, în ceea ce îi privește pe reclamanții F.G.D.

și U.A.L., acțiunea a fost respinsă ca rămasă fără obiect, întrucât au acceptat reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament, prin decizia nr. 1472 din 29 noiembrie 2011 a Tribunalului Mehedinți, secția I civilă, iar în ceea ce îi privește pe reclamanții C.I., D.F.N., D.N. și N.I., acțiunea a fost respinsă ca nefondată, pe motiv că nu au făcut dovada că amplasamentul pretins a aparținut autorului lor, că reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament s-a făcut în conformitate cu legea în vigoare la momentul respectiv și că au fost de acord cu titlul de proprietate emis, prin decizia nr. 795 din 29 mai 2008 a Tribunalului Mehedinți, secția civilă.

Excepția rămânerii fără obiect a acțiunii invocată de intervenient a fost respinsă ca nefondată la termenul de judecată din data de 4 iunie 2013, reținându-se că din completarea raportului de expertiză rezultă că o parte din suprafața de teren asupra căreia reclamanții pretind un drept de proprietate, respectiv 14,737 mp, este în continuare atestată ca făcând parte din domeniul public al statului și dată în administrarea Penitenciarului Drobeta Turnu-Severin, potrivit hotărârii de Guvern a cărei anulare se solicită prin acțiune, cu modificările aduse acesteia prin H.G. nr. 1106/2012. Prin sentința nr. 189 din 4 iunie 2013, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Mehedinți, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins ca lipsită de interes acțiunea formulată de reclamanții F.G.D., U.A.L., C.I., D.F.N., D.N.

și N.I., a admis acțiunea formulată de reclamanții A.G., A.D., S.S., B.E. și B.A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, și intervenientul în nume propriu Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, astfel cum a fost precizată, a anulat în parte H.G. nr. 1705/2006, anexa nr. 11, în ceea ce privește suprafața de 2,7147 ha (parcelele în suprafața de 1.936 mp și 6.929 mp cu privire la care reclamanții A.G., A.D. și S.S. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv parcelele în suprafață de 10.688 mp, 5.730 mp și 1.864 mp cu privire la care reclamantele B.E. și B.A.

au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, identificate conform anexei nr. 1 „Schița terenului” la raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de expertul tehnic S.I.M.) din totalul de 11,24 ha atestate ca făcând parte din domeniul public al statului, a respins ca nefondată cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, a obligat pârâtul Guvernul României la plata sumei de 1.501,7 RON către reclamantul A.G. și 150,85 RON către reclamanta B.A., cu titlul de cheltuieli de judecată, a obligat intervenientul la plata sumei de 1.501,7 RON către reclamantul A.G. și 150,85 RON către reclamanta B.A., cu titlul de cheltuieli de judecată, a respins în rest cererea reclamanților privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut ca fiind dovedit interesul legitim al reclamanților de a acționa în prezenta cauză, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru anularea H.G. nr. 1705/2006, având în vedere litigiile civile promovate de reclamanți, stadiul soluționării acestora, precum și concluziile expertizelor topografice potrivit cărora terenurile litigioase asupra cărora reclamanții solicită reconstituirea dreptului de proprietate sunt incluse în suprafața ce figurează în domeniul public al statului și în administrarea Penitenciarului Drobeta Turnu-Severin conform actului administrativ atacat.

În ce privește motivul de nelegalitate invocat, referitor la faptul că suprafața de teren pretinsă de reclamanți a fost în mod eronat inclusă în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al statului prin actul administrativ contestat, în condițiile în care statul nu are un drept de proprietate asupra acesteia, Curtea a reținut că este întemeiat. În ceea ce privește terenurile pretinse de reclamanți, incluse prin H.G. nr. 1705/2006 în inventarul bunurilor aparținând domeniului public al statului, Curtea a reținut că acestea nu fac parte dintre cele enumerate la art. 136 alin. (3) din Constituție și nici dintre cele la care se referă pct. 1 din anexa la Legea nr. 213/1998. De asemenea, terenurile în discuție nu se încadrează în categoria celor prevăzute la pct. 1.29 din anexă, invocat de intervenient.

Curtea a reținut așadar că terenurile pretinse de reclamanți nu pot fi considerate ca făcând parte din domeniul public al statului prin efectul legii, astfel că pârâtul și intervenientul, pentru a justifica includerea lor în inventarul aprobat prin H.G. nr. 1705/2006 ar fi trebuit să facă dovada dobândirii în proprietate publică printr-unul din modurile prevăzute de lege. S-a constatat însă că documentele în baza cărora au fost incluse în anexa nr. 11, din H.G. nr. 1705/2006 terenurile pretinse de reclamanți, așa cum au fost acestea menționate de pârât, dar și de Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și intervenient, autoritățile în administrarea cărora se află bunul imobil respectiv, nu fac dovada dobândirii dreptului de proprietate a statului, ci se referă exclusiv la dreptul de administrare.

În ceea ce privește dispozițiile art. 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, de asemenea invocate de intervenient, Curtea a reținut, având în vedere ansamblul reglementării, că textul art. 5 din Legea nr. 18/1991 este menit a diferenția terenurile din domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale de cele din domeniul privat al acestora, la care se referă art. 6 din lege, iar nu de a institui o categorie suplimentară de bunuri ce fac obiectul dreptului de proprietate publică prin destinația legii, în completarea celor prevăzute la art. 136 alin. (3) din Constituție și în anexa la Legea nr. 213/1998.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a reținut că terenurile pretinse de reclamanți au fost în mod nelegal incluse în inventarul centralizat al bunurilor aparținând domeniului public al statului, în condițiile în care acestea nu fac obiectul dreptului de proprietate publică prin efectul legii și nici nu s-a făcut dovada dobândirii lor în proprietatea statului în baza unui titlu valabil, prin vreunul dintre modurile prevăzute de lege.

În ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, prin care a solicitat să se constate că terenul în suprafață de 11,24 ha situat în comuna S., județul Mehedinți este domeniu public al statului, aparținând Ministerului Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor, Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată, reținându-se că suprafața de teren pretinsă de reclamanți a fost în mod nelegal inventariată în domeniul public al statului, iar H.G. nr. 1106/2012 nu a fost contestată. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București au declarat recurs reclamanții N.I., D.F.N., C.I.

și D.N., pârâtul Guvernul României și intervenientul Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin. În motivarea căii de atac formulată împotriva sentinței nr. 1819/2013 și a încheierii din 5 martie 2013, recurenții C.I., D.F.N., D.N. și N.I. au susținut netemeinicia și nelegalitatea hotărârilor recurate, au invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., arătând că în mod greșit instanța de fond a reținut că acțiunea formulată în ceea ce îi privește este lipsită de interes. Recurenții au arătat că expertiza efectuată în cauză relevă faptul că terenul în litigiu a fost preluat de stat de la autorul lor, regăsindu-se în terenul deținut în prezent de Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, fiind cuprins în anexa nr. 11 a H.G.

nr. 1075/2006. De asemenea, concluziile raportului de expertiză realizat în cauză nu sunt contrazise de decizia civilă nr. 795/2008, care statuează asupra valabilității titlului de proprietate prin raportare la situația de fapt existentă la momentul respectiv. În situația în care se anulează actul atacat și cu privire la terenul deținut de autorul recurenților, ar interveni schimbarea situației de fapt și ar avea deschisă calea unei noi acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 1/2000 și Legii nr. 247/2005. Recurenții susțin că au interesul legitim și actual în cauza dedusă judecății, astfel că în mod eronat a fost admisă excepția lipsei de interes prin încheierea din 5 martie 2013, fără a fi analizată acțiunea pe fond în ceea ce-i privește.

Recurentul Guvernul României în motivarea recursului formulat împotriva sentinței nr. 1819/2013 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii formulată de A.G., A.D., S.S., B.E. și B.A., ca neîntemeiată. Recurentul menționează că H.G. nr. 1705/2006 a fost adoptată conform prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată și ale art. 20 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, fiind respectate și normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000, republicată și de regulamentul aprobat prin H.G.

nr. 50/2005, republicată, proiectul fiind avizat de Ministerul Justiției și Consiliul Legislativ conform avizului din 8 august 2006. Se susține, în esență, că soluția instanței de fond de anulare în parte a H.G. nr. 1705/2006, anexa nr. 11, în ceea ce privește suprafața de 2,7147 ha a fost pronunțată cu încălcarea, aplicarea greșită a legii, fiind formulate în esență următoarele critici: - instanța de contencios administrativ și-a depășit competența și s-a pronunțat în sensul inexistenței, nevalabilității dreptului de proprietate a statului, aspect ce nu a făcut obiectul solicitărilor formulate de reclamanți; - nu sunt îndeplinite condițiile legii privind existența unui drept recunoscut de lege, pretins vătămat și a legăturii de cauzalitate între actul administrativ și vătămarea pretinsă de reclamanți, în condițiile în care aceștia nu au făcut dovada unui drept actual de proprietate reconstituit la momentul emiterii H.G.

nr. 1705/2006; - instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 5 și art. 35 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fără a ține cont de anexa la Legea nr. 213/1998. Recurentul Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, în motivarea căii de atac a formulat, în esență, următoarele critici: - hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 4 și art. 5 din Legea nr. 18/1991 și Legii nr. 247/2005, întrucât pe terenul în litigiu există anexe strategice. Făcând referire la terenul pe care este amplasat depozitul de cartofi, se susține că acesta face parte din domeniul public, fiind inclus în exploatația agricolă ce se află în administrarea sa și nu poate face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pe vechile amplasamente; - reclamanții nu au justificat un interes legitim privind anularea H.G.

nr. 1705/2006 care nu mai este în vigoare, fiind emisă o altă H.G. nr. 1106/2012, de atestare a domeniului public al statului. Au fost depuse la dosarul cauzei de către acest recurent și concluzii scrise în cuprinsul cărora au fost reiterate criticile expuse în recursul formulat. Acest recurent a formulat întâmpinare la recursul formulat de către Guvernul României, prin care a solicitat admiterea acestuia, apreciind ca fondate motivele invocate de acesta. În cuprinsul întâmpinării formulate la recursul declarat de recurenții-reclamanți, același recurent a solicitat respingerea acestuia, considerând criticile ca fiind nefondate și susținând că dreptul de administrare nu i-a fost restrâns în condițiile Legii nr. 213/1998.

Recurenții-reclamanți au depus la dosarul cauzei concluzii scrise în cuprinsul cărora au reiterat faptul că terenul care a fost preluat de stat de la autorul lor este deținut în prezent de Penitenciarul Drobeta Turnnu-Severin și este cuprins în anexa nr. 11 a H.G. nr. 1075/2006. În opinia acestora, schimbarea situației juridice a terenului de pe vechiul amplasament prin anularea parțială a H.G. nr. 1075/2006, deschide în orice moment calea unei noi acțiuni întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000 și Legea nr. 247/2005, neavând relevanță că le-a fost emis titlul de proprietate pe un alt amplasament. De asemenea, se arată că în prezent au înregistrat o nouă cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pe vechiul amplasament, invocând și prevederile Legii nr. 165/2013.

În cauză au formulat concluzii scrise și intimații-reclamanți A.G. și B.E., în cuprinsul cărora a combătut criticile formulate de recurenți și au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, constatând existența unor critici comune, va analiza împreună recursurile formulate de recurenții Guvernul României și Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, reținând că acestea sunt nefondate. Instanța de contencios administrativ a fost investită cu o acțiune având ca obiect anularea H.G. nr. 1705/2006, anexa nr. 11, pentru terenurile pretinse de reclamanți, în temeiul Legii nr. 554/2004.

Potrivit H.G. nr. 1106/2012, de modificare și completare a anexei nr. 11 a H.G. nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, au intervenit modificări privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al statului, aflate în administrarea Penitenciarului Drobeta Turnu-Severin, suprafața de teren fiind diminuată la 62729 mp, conform sentințelor civile de retrocedare menționate în cuprinsul acesteia. Analizând cuprinsul H.G. nr. 1106/2012, se reține că nu există dispoziții referitoare la abrogarea unor dispoziții total, parțial din H.G. nr. 1705/2006. Deci H.G. nr. 1106/2012 a operat doar modificări în ceea ce privește anexa nr. 11 a H.G.

nr. 1705/2006, acestea neavând valoarea unui act de abrogare a acesteia din urmă, cum eronat a susținut recurentul-intervenient. În altă ordine, în mod corect instanța de fond, în raport cu obiectul acțiunii formulate și argumentele expuse în susținerea acesteia, a cercetat legalitatea H.G. nr. 1705/2006 din perspectiva modului de dobândire a dreptului de proprietate publică al statului asupra terenurilor în litigiu, astfel că nu a avut loc vreo depășire a competenței primei instanțe, criticile în acest sens fiind nefondate. În ceea ce privește criticile care vizează dovada vătămării unui drept sau a unui interes legitim, acestea sunt, de asemenea, nefondate. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, admisibilitatea acțiunii în anularea actului administrativ menționat este condiționată de dovada vătămării unui drept sau a unui interes legitim.

Problema privind dovada interesului legitim al reclamanților a fost tranșată irevocabil prin decizia nr. 772/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că nu mai poate fi readusă în discuție. De altfel, instanța de fond, în mod corect a reținut că a fost dovedit interesul legitim al reclamanților în prezenta cauză conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fapt care nici nu a constituit obiect al criticilor recurenților. Întrucât, așa cum s-a reținut anterior, H.G. nr. 1705/2006 nu a fost abrogată, este evident că interesul legitim al acestora, în sensul anulării parțiale, subzistă, fiind și actual. În ceea ce privește dreptul vătămat al reclamanților-intimați, este adevărat că acestora nu li s-a reconstituit dreptul de proprietate în mod irevocabil la momentul emiterii H.G.

nr. 1705/2006, însă, fiind dovedit interesul legitim, condițiile ce decurg din cuprinsul art. 1 alin. (1) din legea menționată, sunt îndeplinite. Mai mult, după cum s-a menționat, legalitatea H.G. nr. 1705/2006 în mod corect a fost analizată prin raportare la modul de dobândire de către statul român a dreptului de proprietate publică asupra bunurilor imobile în litigiu, prin prisma dispozițiilor art. 6, art. 7, art. 20 din Legea nr. 213/1998. De asemenea, instanța de fond în mod corect a analizat cauza, după casare și în raport de situația de fapt reținută și necontestată cu privire la bunurile în litigiu de la momentul soluționării litigiului în fond, conform probelor administrate în cauză.

În ceea ce privește criticile formulate, cu referire la faptul că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 4, art. 5, art. 35 din Legea nr. 18/1918, instanța apreciază că acestea sunt nefondate. Din probele administrate în cauză, respectiv expertiza topografică-cadastrală și înscrisuri, rezultă că terenurile pentru care reclamanții-intimați invocă un drept de proprietate sunt incluse în suprafața de teren menționată în actul administrativ atacat care se află în administrarea recurentului-intervenient, iar pe aceste terenuri nu se află obiective strategice, acestea făcând parte dintr-o exploatație agricolă, fapt recunoscut de toate părțile în litigiu.

Clădirea cu destinația de depozit de cartofi nu se încadrează în categoria construcțiilor de interes public și nici în categoria acelora în care penitenciarul își desfășoară activitatea specifică pentru a fi incidente prevederile din anexa la Legea nr. 213/1998 și cele ale art. 4 și art. 5 din Legea nr. 18/1991. De asemenea, terenurile exploatate agricol nu pot fi incluse în domeniul public al statului pentru că acestea nu sunt afectate desfășurării activității specifice penitenciarului astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond pentru a fi aplicabile dispozițiile din Legea nr. 213/1998. În concluzie, terenurile fiind folosite doar pentru culturi nu pot fi considerate ca făcând parte din domeniul public al statului, acestea nefiind afectate de obiective strategice, cum eronat susțin pârâtul și intervenientul din cauza de față.

Mai mult, aserțiunile acestora legate de aceste aspecte nu sunt întemeiate întrucât din înscrisurile depuse la dosar, respectiv H.G. nr. 1106/2012, rezultă că suprafața totală deținută în administrare de penitenciar și folosită ca exploatație agricolă a suferit modificări, fiind diminuată urmare a sentințelor judecătorești de retrocedare, fapt care întărește concluzia reținută anterior. Prin urmare, toate aceste considerente conduc la concluzia că sentința recurată este legală și temeinică. În ceea ce privește recursul formulat de recurenții-reclamanți C.I., D.F.N., D.N., N.I., Înalta Curte reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente. Deși acești recurenți au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., acest motiv de recurs nu a fost dezvoltat fiind doar enumerat. Însă, examinând hotărârile recurate, se reține că acestea respectă dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind expuse motivele de fapt și de drept care conduc către soluția din dispozitiv. În altă ordine, în mod corect instanța de fond a respins acțiunea acestor reclamanți ca fiind lipsită de interes. Aceștia susțin că efectele anulării H.G. nr. 1705/2006 și cu privire la terenurile indicate de aceștia, le-ar putea deschide calea unor noi acțiuni pentru reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament identificat de aceștia ca făcând parte din perimetrul terenului, exploatație agricolă aflat în administrarea penitenciarului, chiar dacă le-a fost emis titlul de proprietate pe alte amplasamente.

De asemenea, au susținut că au înregistrat, după judecarea în fond a cauzei, o nouă cerere de reconstituire a dreptului de proprietate, invocând și dispozițiile Legii nr. 165/2013. Or, în contextul în care procesul de restituire a imobilelor, terenurilor indicate de acești recurenți-reclamanți s-a finalizat, fiindu-le emis titlul de proprietate acceptat, necontestat, aceștia nu mai pot invoca, dovedi un interes legitim în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 la momentul soluționării cauzei de față, criticile invocate de aceștia nefiind întemeiate și în raport cu obiectul acțiunii deduse judecății și dispozițiilor legale incidente acesteia.

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România nu este incidentă, nu prezintă relevanță în cauza dedusă judecății, întrucât aceasta are un alt obiect, respectiv anularea parțială a H.G. nr. 1705/2006 și nu vizează în nici un fel procedura de restituire, în natură, a terenurilor preluate abuziv instituită prin legile de retrocedare speciale. Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, apreciază ca fiind legală și temeinică atât sentința nr. 1819/2013, cât și încheierea din 5 martie 2013, urmând să respingă recursurile ca nefondate.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentul-pârât Guvernul României va fi obligat la cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți A.G. și B.E., conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosarul cauzei, în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de C.I., D.F.N., D.N., N.I., Guvernul României și Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin împotriva sentinței nr. 1819 din 4 iunie 2013 și a încheierii din 5 martie 2013 Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Obligă recurentul-pârât Guvernul României la plata sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți A.G. și B.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2014.