ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 772/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1006 din 27

martie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată

de pârâtul Consiliul Județean Mehedinți; a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Consiliul Județean Mehedinți și a respins

acțiunea precizată față de acesta, ca fiind formulată împotriva unei persoane

fără calitate procesuală. Pe fondul cauzei a respins ca neîntemeiată acțiunea precizată,

având ca obiect anularea poziției nr. 34441 din Anexa nr. 11 la H.G. nr.

1705/2006, formulată de reclamanții F.G.V., A.E., A.G. și B.E. în

contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, precum și cererea de intervenție

în interes propriu formulată de Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța a reținut următoarele:

Reclamanții au făcut dovada îndeplinirii

procedurii prealabile cu cererea înregistrată la Guvernul României sub nr.

17/7982 din 13 septembrie 2007, prin care au solicitat revocarea parțială a

H.G. nr. 1705/2006, respectiv a poziției nr. 34441 din Anexa nr. 11 a acesteia,

așa încât prima excepție invocată este, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004,

neîntemeiată.

Cât privește calitatea procesuală pasivă

a Consiliului Județean Mehedinți, s-a considerat că reclamanții nu au

justificat-o și, având în vedere că emitentul actului administrativ atacat este

Guvernul României, această excepție s-a admis.

Analizând criticile de nelegalitate

formulate de reclamanți, Curtea de apel a apreciat că sunt neîntemeiate,

întrucât, pe de o parte, prin H.G. nr. 1705/2006 nu s-a stabilit și nu s-a

modificat regimul juridic al terenurilor, ci s-a realizat delimitarea

proprietății publice de proprietatea privată a statului și, pe de altă parte,

din înscrisurile depuse nu rezultă că la momentul includerii în domeniul public

al statului a terenului în suprafață de 11,24 ha situat în comuna Șimian,

Județul Mehedinți, reclamanților li s-ar fi reconstituit dreptul de proprietate

în baza Legii nr. 18/1991, prin hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs în termen legal reclamanții F.G.V., A.E., A.G. și B.E., formulând

critici pe care le-au încadrat în motivele de modificare prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenții susțin că hotărârea fondului

cuprinde considerente contradictorii. După ce afirmă că H.G. nr. 1705/2006 nu a

modificat regimul proprietății, ci doar a delimitat proprietatea publică a

statului de cea privată, în fraza următoare arată că la momentul includerii

terenului în domeniul public al statului, în favoarea reclamanților nu era

reconstituit un drept de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.

Într-un motiv distinct recurenții combat

sentința prin prisma aplicării greșite a dispozițiilor art. 6 și art. 7 din

Legea nr. 213/1998, a Legii nr. 18/1991, dar și a ignorării dispozițiilor art.

480 și art. 481 C. civ., precum și a dispozițiilor constituționale care

ocrotesc dreptul de proprietate.

Recurenții arată că terenurile în

discuție sunt proprietatea lor, Statul neputând prezenta niciun titlu legal

prin care să le justifice apartenența la domeniul public. Terenurile nu au fost

expropriate, ci au constituit contribuția pe care autorii lor au adus-o „de

bună voie” în anul 1962 la fostele unități agricole de stat, care le-au deținut

până în 1980 – 1985.

După apariția Legii nr. 18/1991, arată

recurenții, au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, o

parte dintre acțiunile cu acest obiect fiind admise de către instanțele de

judecată. Din expertizele efectuate în aceste dosare rezultă că terenurile sunt

folosite de către Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, care le-a primit în

administrare după 1990, pentru diverse culturi agricole.

Prin întâmpinarea formulată, Guvernul

României a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul pârât a arătat că imobilul în

discuție a fost inventariat ca aparținând domeniului public al statului,

figurând, succesiv, în anexele la hotărârile de Guvern pentru aprobarea

inventarelor bunurilor ce aparțin domeniului public al statului (din anul 2000

până în prezent) ca aflându-se în administrarea Ministerului Justiției, pentru

Direcția Generală a Penitenciarelor, Penitenciarul Turnu Severin, Secția Vânjuleț.

Acest teren, indică intimatul, intră în categoria terenurilor proprietate

publică a statului, potrivit art. 5 din Legea nr. 18/1991 și pct. I.29 din

Lista Anexă la Legea nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare,

fiind ocupat de construcții și anexe strategice pentru buna funcționare a

Penitenciarului Drobeta Turnu Severin.

La rândul său, intimatul intervenient

Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, prin întâmpinarea formulată, a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

În motivele întâmpinării, acest intimat

insistă asupra a două aspecte. În primul rând reiterează considerentul fondului

referitor la faptul că, la momentul emiterii hotărârii de Guvern atacate

reclamanții nu aveau reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr.

18/1991. În al doilea rând arată că pe teren există construcții și anexe

strategice, o eventuală desființare a acestora fiind foarte greoaie.

Examinând sentința atacată prin prisma

motivelor de recurs expuse, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., a apărărilor cuprinse în întâmpinări, precum și potrivit art. 304

1

C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este

fondat pentru următoarele considerente:

În Anexa nr. 11 „Inventarul bunurilor

care alcătuiesc domeniul public al statului” la H.G. nr. 1705/2006, publicată

în M. Of. Partea I nr. 1020 din 21 decembrie 2006, la poziția nr. 34441 este

indicată suprafața de 11,24 teren, categoria agricol, situat în comuna Șimian,

județul Mehedinți. La rubrica „situația juridică”, în actul administrativ

examinat sunt indicate „Dec. C.P. Mehedinți nr. 409/1955 și Decizii ale

C.P.J.”.

Necontestat, recurenții-reclamanți și

intimații-reclamanți au formulat cereri de reconstituire a dreptului de

proprietate, invocând dispozițiile art. 8-11 din Legea nr. 18/1991, republicată

și Legea nr. 247/2005, pentru diverse suprafețe de teren din comuna Șimian,

județul Mehedinți, aflate în administrarea intimatului Penitenciarul Drobeta

Turnu-Severin.

Prin sentințele civile nr. 3003 din 12

iunie 2007 și nr. 910 din 20 februarie 2008 ale Judecătoriei Drobeta

Turnu-Severin s-au admis acțiunile reclamanților F.V., respectiv B.E. în

contradictoriu cu Comisia Județeană de Fond Funciar Mehedinți, Comisia Locală

de Fond Funciar, Primăria Șimian, Administrația Națională a Penitenciarelor și

Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin, dispunându-se reconstituirea dreptului de

proprietate al reclamanților pentru suprafețele de 1 ha pentru primul reclamant

și 1,24 ha pentru a doua reclamantă.

În considerentele acestor hotărâri

judecătorești s-a reținut, în esență, că reclamanții au demonstrat dreptul de

proprietate al autorilor lor asupra terenurilor în litigiu prin acte de

proprietate și file din registrul agricol (în temeiul art. 11 din Legea nr. 18/1991),

în timp ce pârâții nu au putut proba că ele fac parte din domeniul public al

statului, neintrând în categoria celor la care se referă art. 136 alin. (4) din

Constituție.

De asemenea, Judecătoria a reținut că

deciziile administrative invocate de pârâți, din anii 1970-1990, nu pot

reprezenta un titlu de proprietate pentru stat, în sensul legii.

Considerentul Curții de apel referitor la

faptul că aceste hotărâri judecătorești nu sunt irevocabile, este corect, câtă

vreme judecarea recursurilor pârâților a fost suspendată potrivit art. 244 pct.

1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a cauzei de față. Numai că

soluțiile examinate, chiar fără a fi irevocabile, conturează aparența dreptului

de proprietate al recurenților și justifică pe deplin legitimitatea interesului

lor, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că

nici intimații-pârâți și nici intimatul-intervenient nu au fost în măsură să

justifice modalitatea concretă prin care imobilul vizat de actul administrativ

atacat a intrat în proprietatea statului, în condițiile în care toate

înscrisurile prezentate în probațiune, decizii sau procese verbale, se referă

numai la dreptul de administrare.

Înalta Curte constată, însă potrivit art.

312 alin. (3) și art. 314 C. proc. civ., că în cauza examinată nu este posibilă

modificarea hotărârii, întrucât împrejurările de fapt nu au fost deplin

stabilite.

În speță se impune administrarea unei

probe cu expertiză topografică, probă inadmisibilă în recurs conform art. 305 C.

proc. civ., care să identifice terenurile cu privire la care invocă un drept de

proprietate reclamanții și să verifice dacă acestea sunt incluse în suprafața

totală de 11,24 ha teren la care se referă actul administrativ atacat.

În plus, în raport de apărarea

intimatului-intervenient Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin se impune a se

verifica dacă pe terenurile vizate există construcții și anexe strategice de

utilitate publică în sensul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, respectiv

al pct. I.29 din Lista anexă la Legea nr. 213/1998.

În fine, în virtutea rolului său activ,

potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanța de trimitere va solicita

fiecărui reclamant să prezinte dovezi cu privire la stadiul procesual al

tuturor litigiilor în care este implicat, referitoare la reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor despre care afirmă că fac parte din

suprafața de 11,24 ha administrată de Penitenciarul Drobeta Turnu-Severin,

urmând să hotărască asupra cauzei, în raport de toate dovezile ce vor fi

administrate.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. se va admite recursul și se va casa

sentința atacată, cu trimitere cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții F.G.V.,

A.E., A.G. și B.E. împotriva sentinței civile nr. 1006 din 27 martie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

februarie 2009.