Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.02.2006
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1173/2006

HOTĂRÂRE
02.02.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1173/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La 4 august 2004, reclamantul L.N. a chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin, solicitând anularea Dispoziției nr. 3873 din 29 iunie 2004 și obligarea acestei instituții la emiterea unei decizii de recunoaștere a dreptului său la măsuri reparatorii pentru terenul de 2,67 ha preluat abuziv de stat în anul 1953, respectiv restituirea în natură a suprafeței libere și despăgubiri în contul suprafeței afectate de detalii urbanistice.

În motivarea cererii, întemeiate pe Legea nr. 10/2001, reclamantul a susținut că: - terenul menționat, proprietatea sa, situat în satul Crihala, comuna Cerneți a fost preluat abuziv de stat în anul 1953, fiind folosit inițial de IAS Halânga; - ulterior, pe același teren au fost edificate blocuri de locuințe, zona devenind actualul cartier Crihala al municipiului Drobeta Turnu Severin; - în anul 1993, Prefectura județului Mehedinți i-a stabilit dreptul la acțiuni pentru 2,67 ha teren arabil aflat în administrarea SC H. Dealul Viilor; - a pierdut calitatea de acționar în anul 2000, la desființarea fostei IAS Dealul Viilor; - potrivit art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, terenul în discuție, care era intravilan, a trecut în proprietatea municipiului Drobeta Turnu Severin și, ca atare, nu forma obiectul legii menționate ori al Legii nr. 1/2000; - drept consecință, dispoziția criticată, prin care i-a fost respinsă notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, pe considerentul că terenul solicitat ar fi făcut obiectul Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000, este greșită.

Pe parcursul procesului, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice deoarece pentru terenul afectat de detalii urbanistice este îndreptățit la măsuri reparatorii, în special despăgubiri.

Tribunalul Mehedinți, secția civilă, prin sentința nr. 873 din 22 decembrie 2004, a respins contestația, ca nefondată, reținând că: - în anul 1953, reclamantul a cedat statului, conform Decretului nr. 308, suprafața de 2,67 ha teren arabil proprietatea sa, situată pe raza comunei Cerneți; - la cererea reclamantul, Prefectura județului Mehedinți, prin decizia nr.6231/F/1993, a stabilit dreptul acestuia la acțiuni pentru suprafața de 2,67 ha echivalent arabil, aflată în administrarea SC H.Dealul Viilor; - după desființarea societății menționate, reclamantul a fost înscris, conform Legii nr. 1/2000, în anexa pentru restituirea în natură a unui teren de 2,67 ha; - art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că nu intră sub incidența acestei legi terenurile solicitate potrivit Legilor nr. 18/1991 și nr. 1/2000.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 1809 din 5 iulie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant, cu motivarea că, deoarece a optat inițial pentru reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, apelantul nu mai poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001. Reclamantul a declarat recurs prin care a solicitat casarea ambelor hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță și, în subsidiar, modificarea ultimei hotărâri, în sensul admiterii acțiunii, așa cum a fost formulată. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., reclamantul a susținut că: - instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de acordare a unor măsuri reparatorii, reținând greșit că ar fi beneficiat de despăgubiri conform Legii nr. 18/1991; - în baza rolului activ, instanța de apel trebuia să pună în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize care să stabilească situația actuală a terenului; - de asemenea, instanța de apel a reținut greșit că terenul solicitat este ocupat de construcții și deținut de stat; - în cauză sunt incidente dispozițiile Legii nr.10/2001, și nu ale Legilor nr. 18/1991 și 1/2000, cum greșit a reținut instanța de apel.

Toate criticile sunt nefondate deoarece: - instanța de apel a reținut corect că, atât timp cât inițial a optat pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, reclamantul nu mai poate beneficia de măsurile reparatorii acordate prin Legea nr. 10/2001; - nepunându-se problema acestor măsuri reparatorii, în cauză nu era necesară nici efectuarea unei expertize tehnice pentru clarificarea situației actuale a terenului în discuție; - soluția instanței de apel se bazează, în principal, pe corecta interpretare a art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, și nu constatarea că terenul solicitat ar fi ocupat de construcții ori deținut de stat; - potrivit textului menționat, în privința aceluiași teren nu erau operante dispozițiile reparatorii ale Legii nr. 10/2001.

Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.

DECIDE: Respinge recursul declarat de L.N. împotriva deciziei nr. 1809 din 5 iulie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 februarie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3201/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3749 din 16 aprilie 2003 pe rolul Tribunalului Mehedinți, reclamantul P.I. a contestat decizia nr. 3494 din 11 martie 2
ÎCCJ 2012-09-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5259/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 31 octombrie 2008, pe rolul Tribunalului Mehedinți, D.F.I. a solicitat, în contradictoriu cu P.M. Drobeta Turnu Severin, anularea dispoziției nr. 3645 din 29 octombr
ÎCCJ 2005-11-01
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8627/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 16 mai 2001, S.I. a cerut Primăriei Drobeta Turnu Severin în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 să-i restituie în natur
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8724/2009
481 C. civ. și prevede o procedură specială prin care pot fi revendicate imobilele preluate în mod abuziv în perioada de referință, procedură care presupune parcurgerea fazei prealabile obligatorii, ce se declanșează odată cu înregistrarea
ÎCCJ 2010-11-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5895/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 62 din 5 februarie 2007 a Curții de Apel Craiova, irevocabilă prin Decizia nr. 305 din 21 ianuarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis apelul reclamantu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă