ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1613/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2013, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Consiliul Județean Mehedinți: - anularea parțială a Hotărârii Guvernului nr. 963/2002 privind atestarea domeniului public al județului Mehedinți, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mehedinți, respectiv poziția 180 din Anexa nr. 2 la aceasta; - restituirea în natură a imobilului reprezentat de C. și D., de 15 ha, situat în satul Cerneți, comuna Șimian, județul Mehedinți.

Soluția instanței de fond în primul ciclu procesual Prin sentința nr. 253 din 17 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Mehedinți și Guvernul României, ca tardiv introdusă. Împotriva sentinței nr. 253 din 17 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții A. și B., criticând hotărârea atacată pentru motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1207 din 17 martie 2015, a admis recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței nr. 253 din 17 iunie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza la aceeași instanță, spre rejudecare. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a constatat, pe de o parte, existența unui probatoriu insuficient, iar, pe de altă parte, nerespectarea de către prima instanță a principiului aflării adevărului în procesul civil, consacrat de art. 22 din C. proc. civ. Instanța de control judiciar a reținut că prima instanță era în drept să pună în discuția părților și să le ceară reclamanților explicații privind momentul la care au luat cunoștință de actul administrativ contestat, în condițiile în care elementele aflate la dispoziția instanței nu permit clarificarea acestui aspect decisiv în soluționarea excepției tardivității acțiunii în contencios administrativ.

Soluția instanței de fond după casare, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 431/2015 din 29 octombrie 2015, a respins acțiunea formulată de reclamantul B., personal și în calitate de moștenitor al reclamantului A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Județean Mehedinți și Guvernul României, apreciind ca fiind întemeiată excepția tardivității formulării acțiunii.

Recursul formulat împotriva sentinței Curții de Apel Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamantul B. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat. În motivarea recursului se arată că hotărârea pronunțată cuprinde motive străine de natura cauzei și este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea încălcând în mod grav dreptul de proprietate. Reclamantul arată că în raportul de expertiză tehnică din cadrul dosarului civil x/2008 de la Curtea de Apel Craiova, se enumeră ca acte de proprietate ale Consiliului Județean Mehedinți doar HCM 1144/1968 . În opinia recurentului acesta este un act fals de proprietate, și nu se referă la C., ci la organizarea administrativ-teritorială a județului Mehedinți. Se mai susține că instanța de fond în mod eronat, a reținut în hotărâre că reclamanții, au cunoscut conținutul H.G. nr. 963/2002 de la data de 27 februarie 2009, ca să favorizeze Consiliul Județean Mehedinți și să desființeze reclamanților dreptul de proprietate pentru C. și D. de 15 ha din satul Cerneti, comuna Simian, jud. Mehedinți. Reclamantul mai susține că a avut cunoștință de faptul că Imobilul C. din satul Cerneti, comuna Simian, județul Mehedinți a fost atestat ca aparținând Consiliului Județean Mehedinți prin H.G. nr. 963/2002 la data de 05.08.2012, în mod întâmplător prin internet, întrucât în cadrul proceselor civile intentate în baza Legii nr. 10/2001 nu au știut de această Hotărâre de Guvern 963/2002, deoarece pârâtul Consiliul Județean Mehedinți a făcut referire doar la Hotărârea Consiliului Județean Mehedinți 58/1999 și la HCM 1144/1968. Reclamantul mai arată că la data de 23 august 2012 când a primit anexele de la Guvern pentru H.G. nr. 963/2002, a luat cunoștință efectiv de conținutul anexelor hotărârii de guvern contestate, întrucât conținutul hotărârii, astfel cum apare el publicat în Monitorul Oficial, nu oferă niciun fel de informații care să permită identificarea imobilelor la care se referă. Imobilul C. din satul Cerneti, comuna Simian, județul Mehedinți a fost însușit în mod abuziv de Consiliul Județean Mehedinți fără să opereze niciunul din modurile de dobândire a proprietății prevăzute de art. 7 din Legea nr. 213/1998. Consiliul Județean Mehedinți deține C. în baza a două acte de proprietate false HCM 1144/1968 și Legea nr. 2/1968, trecute la poziția 180 din H.G. nr. 963/2002, respectiv la poziția 53 a Hotărârii Consiliului Județean Mehedinți 58/1999. Recurentul susține că HCM 1144/1968 și Legea nr. 2/1968 nu pot constitui acte de proprietate ale Consiliului Județean Mehedinți pentru C. întrucât aceste acte se referă la organizarea administrativ teritorială a județului Mehedinți. Mai susține că, HCM 1144/1968 și Legea nr. 2/1968 care sunt trecute ca acte de proprietate pentru C., sunt abrogate, negăsindu-și aplicabilitate în speța de față. Recurentul arată că hotărârea Curții de Apel Craiova este întemeiată pe motive străine de natura cauzei, care nu-și găsește aplicabilitate în speța de față, întrucât H.G. nr. 963/2002 este act normativ care poate fi atacat oricând conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Apărările formulate în cauză Intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța de fond în mod corect a constatat că, față de momentul introducerii acțiunii (al sesizării Curții de Apel Craiova, respectiv 21.02.2013 cu acțiunea în anulare a actului administrativ individual H.G. nr. 963/2002) recurentul avea cunoștință despre H.G. nr. 263/2002, încă din data de 27.02.2009.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 26 februarie 2018, recursul a fost admis în principiu.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivele de recurs invocate, prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. nu sunt întemeiate, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost odată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Din actele și lucrările dosarului rezultă că obiectul acțiunii îl reprezintă anularea parțială a H.G. nr. 963/2002 cu privire la poziția nr. 180 din Anexa 2, în care a fost menționat ca aparținând domeniului public al județului Mehedinți imobilul reprezentând Casa memorială Tudor Vladimirescu. Înalta Curte apreciază că natura juridică a unei hotărâri de guvern prin care se atestă domeniul public al județului, municipiilor, orașelor și comunelor din județ este aceea de act administrativ cu caracter individual. Astfel instanța de control judiciar constată că, instanța de fond în mod corect a reținut că hotărârea de guvern are ca efect delimitarea domeniului public de domeniul privat al unității administrativ-teritoriale, cu consecința stabilirii regimului juridic aplicabil bunurilor în cauză, adresabilitatea acestora fiind circumscrisă unor subiecți determinați. Potrivit art. 11 alin. (1), (2) și 5 din Legea nr. 554/2004: "(1)Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii; c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile; e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative. (2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz. (5) Termenul prevăzut de alin. (1) este termen de prescripție, iar terenul prevăzut de alin. (2) este termen de decădere." Termenul de 6 luni începe să curgă de la date diferite, în funcție de obiectul acțiunii sau de titularul dreptului la acțiune. Termenul de decădere de un an este reglementat ca o situație de excepție de la regula prescriptibilității acțiunii în termenul de 6 luni și devine aplicabil numai dacă acțiunea nu a fost introdusă înlăuntrul termenului de prescripție din motive temeinice. Legea nu definește noțiunea de "motive temeinice", urmând ca interpretarea să fie făcută în funcție de împrejurările concrete ale speței, prin raportare și la cauzele de repunere în termen, de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției, potrivit dreptului comun. În cauza de față între recurentul-reclamant și pârâtul Consiliul Județean Mehedinți, alături de Primăria comuna Șimian și Muzeul Regiunii Porțile de Fier s-a purtat un litigiu întemeiat pe prevederile Legii nr. 10/2001 care a avut ca obiect anularea dispoziției de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului C., emisă de Consiliul Județean Mehedinți. Litigiul a fost soluționat prin sentința nr. 93/27.03.2009 a Tribunalului Mehedinți, secția Civilă, în sensul respingerii acțiunii, care a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 77/7.02.2011 a Curții de Apel Craiova și decizia nr. 1790/13.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe parcursul soluționării acestui litigiu, la termenul din 27 februarie 2009, atât HCJ Mehedinți nr. 58/25.10.1999 care a stat la baza emiterii H.G. nr. 963/5.02.2002 cât și H.G. nr. 963/2002 cu extras al poziției nr. 180 din lista bunurilor aparținând domeniului public, poziție la care figurează imobilul C., au fost depuse la dosar, fiind comunicate recurentului. Deci, termenul de decădere se calculează de la momentul luării efective la cunoștință a actului contestat. Acceptând termenul de excepție de un an, prevăzut pentru introducerea acțiunii în contencios administrativ, din art. 11 din Legea contenciosului administrativ, termenul legal sus menționat, calificat drept termen de decădere, a fost cu mult depășit, astfel că acțiunea recurentului-reclamant - introdusă la instanță în data 21.02.2013 - este tardivă. Introducerea acțiunii în contencios administrativ având ca obiect anularea parțială a H.G. nr. 963/2002 la data de 21 februarie 2013, după aproape 4 ani de la data la care reclamanții au avut cunoștință de conținutul acestui act administrativ, este efectuată peste termenul de 1 an prevăzut de textele de lege sus menționate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. x, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.