ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1824/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 14 iulie 2004, reclamantul P.M. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Județeană de Pensii Ialomița, solicitând anularea hotărârii nr. 1469 din 15 ianuarie 2004, emisă de pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că părinții săi au fost strămutați în anul 1940, din județul Durostor, în România, acesta născându-se la 10 iulie 1944, în localitatea Sarighiol, județul Tulcea. Prin sentința civilă nr. 2183 din 18 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității introducerii acțiunii.

A admis cererea formulată de reclamantul P.M. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Ialomița, a anulat hotărârea nr. 1469 din 15 ianuarie 2004 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 10 iulie 1944 - 6 martie 1945. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că nașterea unui copil, ulterior strămutării, se încadrează, de asemenea, în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, întrucât efectele strămutării se extind și asupra celorlalți membri ai familiei, născuți ulterior, care sunt obligați să locuiască în localitatea unde părinții au fost repartizați. Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Ialomița care a motivat, în esență, că reclamantul nu poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece la momentul strămutării acesta nu era născut.

Recursul nu este fondat. Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și de educație. Concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită. Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză, este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, urmare a strămutării respective.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Județeană de Pensii Ialomița împotriva sentinței civile nr. 2183 din 18 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2005.