ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1824/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 14 iulie 2004, reclamantul P.M. a chemat în judecată pe

pârâta Casa de Județeană de Pensii Ialomița, solicitând anularea hotărârii nr. 1469

din 15 ianuarie 2004, emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că părinții săi au fost strămutați în anul 1940, din

județul Durostor, în România, acesta născându-se la 10 iulie 1944, în

localitatea Sarighiol, județul Tulcea.

Prin sentința civilă nr. 2183

din 18 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția tardivității introducerii acțiunii.

A admis cererea formulată de

reclamantul P.M. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Ialomița, a anulat

hotărârea nr. 1469 din 15 ianuarie 2004 și a obligat pârâta să emită o nouă

hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000, pentru perioada 10 iulie 1944 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că nașterea unui copil, ulterior

strămutării, se încadrează, de asemenea, în prevederile art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, întrucât efectele strămutării se extind și asupra

celorlalți membri ai familiei, născuți ulterior, care sunt obligați să

locuiască în localitatea unde părinții au fost repartizați.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Ialomița care a

motivat, în esență, că reclamantul nu poate beneficia de drepturile prevăzute

de Legea nr. 189/2000, deoarece la momentul strămutării acesta nu era născut.

Recursul nu este fondat.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte

cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și

de educație.

Concluzia la care se ajunge

prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai

ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă

impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea

adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică

și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea

sa.

Potrivit prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una

din situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din

motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât

persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea

care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care

s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au

decurs din această situație.

În cauză, este necontestat că

reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost

strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care

le-a suferit și familia sa, urmare a strămutării respective.

Față de considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca

atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Județeană de Pensii Ialomița împotriva sentinței civile nr. 2183 din

18 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2005.