ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 9077/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta C.C. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii ialomița, solicitând anularea hotărârii nr. 1364 din 19 septembrie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta a reținut în mod greșit că, fiind născută la 14 iulie 1943, în perioada strămutării părinților, din Cadrilater, în România, nu beneficiază de prevederile actului normativ menționat.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 86 din 21 ianuarie 2004, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 1364 din 29 septembrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Ialomița și a obligat pârâta, să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 14 iulie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie 2002. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada că s-a născut pe timpul strămutării părinților săi, din Cadrilater, în România, în baza Tratatului de la Craiova, din 1940, dobândind același statut cu cel al părinților. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Ialomița, în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 8 și 9 C. proc.

civ., susținând că reclamanta s-a născut la mai mult de 300 zile de la data strămutării părinților săi, adică în afara perioadei legale de concepție a copilului și, prin urmare, nu poate beneficia de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.

În raport cu dispozițiile legale mai sus citate, ca și, în general, cu economia reglementărilor aduse prin Codul familiei, care impun în mod imperativ o conduită juridică de protecție, ajutor și pază a părinților, față de minor, se impune cu rigoare concluzia că minorul trebuie să trăiască, de regulă, alături de părinții săi, precum și că orice separare de aceștia nu este validă decât în cazuri de excepție, anume prevăzute de lege și reglementate prin lege. Despărțirea copilului de părinți, afară de asemenea cazuri de excepție, este un act imoral și antisocial, după cum și instituirea sau confirmarea prin măsuri de fapt a statutului juridic al minorilor din cadrul familiei, în despărțire de statutul juridic al părinților care-l au în îngrijire, constituie în aceeași măsură o încălcare a principiilor legii.

Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată, fiind contrară ordinii publice și bunelor moravuri (art. 5 C. civ.). Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa. De asemenea, potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză, este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suportat aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 86 din 21 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2004.