ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1240/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 2 iulie 2004, reclamantul C.S. a solicitat anularea

hotărârii nr. 1479 din 15 ianuarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii

Ialomița și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că persecuția a subzistat, chiar dacă s-a născut în timpul

refugiului părinților, deoarece persecuția din motive etnice nu apare numai în

momentul strămutării, ci pe întreaga perioadă prevăzută de lege.

Prin sentința civilă nr. 7719

din 15 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantul C.S., în

contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Ialomița, a anulat hotărârea nr.

1479 din 15 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta, să emită

o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1943 - martie

1945.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul s-a născut la 3 ani după

refugiul părinților, dar aceasta nu înseamnă că acesta trebuie să fie privat de

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deoarece strămutarea părinților săi

a avut repercusiuni și asupra sa.

Împotriva sentinței sus-menționate

a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Ialomița, care a motivat, în

esență, că nu beneficiază de prevederile Legii nr. 189/2000, copiii care s-au

născut ulterior strămutării părinților.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte

cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și

de educație.

Concluzia la care se ajunge

prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai

ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă

impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea

adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică

și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea

sa.

Potrivit prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una

din situațiile enumerate, în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din

motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât

persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea

care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care

s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel,

toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză, este necontestat că

reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost

nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași

prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice

exercitate.

Față de considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca

atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Ialomița împotriva sentinței civile nr. 1719 din 15

septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2005.