ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5493/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea

de Apel București, la data de 20 aprilie 2005, reclamanta G.S. a solicitat

anularea hotărârii nr. 14515/94 din 4 martie 2005, emisă de pârâta Casa de

Pensii a municipiului București și recunoașterea calității de beneficiară a

Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că părinții săi au fost strămutați din Bulgaria și că ea s-a născut în

perioada de refugiu, beneficiind de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Prin sentința civilă nr. 1157 din 15

iunie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta G.S. și a

dispus anularea hotărârii nr. 14515/94 din 4 martie 2005. A obligat pârâta, să

emită o nouă hotărâre, prin care să se constate că reclamanta este beneficiară

a dispozițiilor Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), cu obligarea la plata

drepturilor cuvenite, pentru perioada 24 iulie 1943 - 6 martie 1945, începând

cu data de 1 februarie 2005.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că părinții reclamantei au fost strămutați din

județul Caliacra, Bulgaria, în localitatea Ceamurlia de Jos, județul Tulcea,

iar reclamanta s-a născut în perioada strămutării, suferind aceleași

consecințe, ca și părinții săi.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat recurs, pârâtă Casa de Pensii a municipiului București care a motivat,

în esență, că nu beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

copiii născuți în perioada strămutării părinților.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte

cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare și

de educație.

Concluzia la care se ajunge prin

asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales

de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă

părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea adusă de

prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie

1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din

situațiile enumerate, în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice,

în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele

care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați și

au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această

situație.

În cauză, este necontestat că

reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost

strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care

le-a suferit și familia sa, urmare a strămutării respective.

Față de considerentele mai sus

expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1175 din 15

iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 noiembrie 2005.