ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3334/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune înregistrată la

Curtea de Apel București, reclamanta B.M. a solicitat anularea hotărârii nr.

15505/824 din 8 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului

București și obligarea pârâtei la acordarea drepturilor acordate de Legea nr.

189/2000, cu motivarea că s-a născut după strămutarea părinților săi din

Bulgaria, în România.

Prin sentința civilă nr. 454

din 28 februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.M. și a

anulat hotărârea nr. 15505 din 8 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa de Pensii

a municipiului București. A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care

să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 25 decembrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie

2005.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut după mai mult de

doi ani de la strămutarea părinților săi din Bulgaria, în România și a suferit

aceleași consecințe nefavorabile ale strămutării, ca și aceștia.

Împotriva sentinței

sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care

a motivat că reclamanta s-a născut după strămutarea părinților săi, iar Legea

nr. 189/2000 nu îi prevede ca beneficiari, pe moștenitorii celor care de drept

ar fi putut beneficia de prevederile legii.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și

juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte

cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, și

de educație.

Concluzia la care se ajunge

prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai

ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă

impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția și motivarea adusă

de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afara de orice critică și

exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una

din situațiile enumerate, în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul

reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru

prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din

motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât

persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea

care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care

s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit,

astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză, este necontestat

că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost

strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care

le-a suferit și familia sa, ca urmare a strămutării respective.

Față de considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca

atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 454 din 28

februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2006.