ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3352/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată în contencios administrativ, reclamanta M.M. a solicitat anularea hotărârii nr. 15622/871 din 29 decembrie 2005, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu motivarea că s-a născut după strămutarea părinților săi din Bulgaria, în România. Prin sentința civilă nr. 951 din 27 aprilie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de M.M. și a anulat hotărârea nr. 15622/871 din 29 decembrie 2005, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 și să-i acorde drepturile prevăzute de lege pentru perioada 29 mai 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2005. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut la 29 mai 1943, în comuna Nicolae Bălcescu, județul Tulcea, unde au fost strămutați părinții săi și a suferit aceleași privațiuni, ca și aceștia. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care a motivat că reclamanta nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât nu era născută la data strămutării părinților săi.

Recursul este nefondat. Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, și de educație. Concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi primită. Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afara de orice critică și exprimă un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate, în dispozițiile normative menționate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză, este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care le-a suferit și familia sa, ca urmare a strămutării respective.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 951 din 27 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2006.