ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2844/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiune în contencios

administrativ, reclamanta D.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 15368/687 din

13 septembrie 2005, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București și

recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că părinții săi au fost strămutați, în urma Tratatului de la Craiova din 6 septembrie 1940, din Bulgaria, în România și ea s-a născut după strămutarea

acestora, suferind toate consecințele nefavorabile ale strămutării, ca și

părinții săi.

Prin sentința civilă nr. 355 din 16

februarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.C. și a

anulat hotărârea nr. 15368/687 din 13 septembrie 2005, emisă de pârâta Casa de

Pensii a municipiului București, ca nelegală.

A obligat pârâta să emită o nouă

hotărâre, prin care recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 8 februarie 1942 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut în localitatea unde

părinții săi au fost strămutați, iar efectele strămutării s-au răsfrânt și

asupra acesteia.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care a motivat, în

esență, că nu beneficiază de prevederile legii, cei născuți ulterior datei

strămutării părinților.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și

juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte

cerințe, cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare,

și de educație.

Concluzia la care se ajunge prin

asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales

de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă

părinților săi, este eronată și nu poate fi primită.

Soluția, ca și motivarea adusă de

prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afara de orice critică și exprimă

un mod corect de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

Potrivit prevederilor art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie

1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din

situațiile enumerate, în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că, atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice,

în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles, atât persoanele

care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate

consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză, este necontestat că

reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost

strămutați, din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași prejudicii pe care

le-a suferit și familia sa, ca urmare a strămutării respective.

Față de considerentele mai sus

expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins ca atare,

menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 355 din 16

februarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 septembrie 2006.