ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1772/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la 6 septembrie 2005, reclamanta T.M. a chemat în judecată pârâta

Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 15194/528

din 11 iulie 2005 și recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că părinții săi au fost evacuați din localitatea de domiciliu, în urma

Tratatului semnat la Craiova, în septembrie 1940 și ea s-a născut după

strămutarea familiei sale, suferind aceleași privațiuni, ca și aceasta.

Prin sentința civilă nr. 1696 din 18

octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta T.M. și a

anulat hotărârea nr. 15194/528 din 11 iulie 2005, emisă de Casa de Pensii a

municipiului București. A obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care

să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru

perioada 26 septembrie 1943 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 iulie 2005.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut la 3 ani de la strămutarea

părinților săi și a suferit aceleași privațiuni, ca și aceștia.

Împotriva sentinței sus-menționate a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care a motivat, în

esență, că reclamanta s-a născut după aproape 3 ani de la semnarea Tratatului

de la Craiova, în urma căruia părinții săi au făcut obiectul transferului de

populație și că nu are calitatea de strămutat.

Recursul este nefondat.

Exercitarea drepturilor și

îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă,

a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și

juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte

cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de

educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului.

Din această perspectivă, concluzia

la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul

că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav

restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată.

Soluția, ca și motivarea adusă de

prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă

un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa.

De asemenea, potrivit prevederilor art.

1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6

septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una

din situațiile enumerate, în dispozițiile normative menționate.

Din interpretarea teleologică a

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice,

în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele,

cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate

din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele

care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au

suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au

născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați,

ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate

consecințele nefavorabile care au decurs din această situație.

În cauză, este necontestat că

reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi, au fost

strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe

nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a

strămutării respective.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1696 din 18

octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 mai 2006.