Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2006
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1772/2006

HOTĂRÂRE
17.05.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1772/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la 6 septembrie 2005, reclamanta T.M. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 15194/528 din 11 iulie 2005 și recunoașterea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că părinții săi au fost evacuați din localitatea de domiciliu, în urma Tratatului semnat la Craiova, în septembrie 1940 și ea s-a născut după strămutarea familiei sale, suferind aceleași privațiuni, ca și aceasta. Prin sentința civilă nr. 1696 din 18 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta T.M.

și a anulat hotărârea nr. 15194/528 din 11 iulie 2005, emisă de Casa de Pensii a municipiului București. A obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 26 septembrie 1943 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 iulie 2005. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut la 3 ani de la strămutarea părinților săi și a suferit aceleași privațiuni, ca și aceștia. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care a motivat, în esență, că reclamanta s-a născut după aproape 3 ani de la semnarea Tratatului de la Craiova, în urma căruia părinții săi au făcut obiectul transferului de populație și că nu are calitatea de strămutat.

Recursul este nefondat. Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părinților față de minori impune, pe lângă existența, de regulă, a unui domiciliu comun, în cadrul căruia să poată fi realizată paza fizică și juridică a minorului, și asigurarea nemijlocită de către părinți, a unor alte cerințe cu privire la obligația de întreținere, de îngrijire, de dezvoltare, de educație, inclusiv îndatorirea de a administra bunurile minorului. Din această perspectivă, concluzia la care se ajunge prin asumarea raționamentului propus de recurentă, în sensul că un minor, mai ales de o vârstă foarte fragedă, nu împărtășește condiția grav restrictivă impusă părinților săi, este eronată și nu poate fi acceptată.

Soluția, ca și motivarea adusă de prima instanță, hotărârii pronunțate, sunt în afară de orice critică și exprimă un mod corect și uman de înțelegere a legii în resorturile și finalitatea sa. De asemenea, potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate, în dispozițiile normative menționate. Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, din motive etnice, în perioada arătată.

Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoane persecutate trebuie înțeles atât persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor. Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile care au decurs din această situație. În cauză, este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi, au fost strămutați din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a strămutării respective.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1696 din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-09-13
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2844/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune în contencios administrativ, reclamanta D.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 15368/687 din 13 septembrie 2005, emisă de pârâta Casa de Pen
ÎCCJ 2006-01-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 53/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 4 mai 2005, reclamanta A.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotăr
ÎCCJ 2006-01-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 51/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 iulie 2005, reclamanta G.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea ho
ÎCCJ 2006-09-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3036/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 decembrie 2005, reclamanta T.
ÎCCJ 2005-11-15
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5445/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1371 din 19 aprilie 2005, reclamanta I.S. a solicitat, în cont
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă