ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2422/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 29 octombrie 2002, reclamanta A.C. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea deciziei nr. 1378 din 16 septembrie 2002 emisă de aceasta și recunoașterea statutului de persoană refugiată pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945. Prin sentința civilă nr. 21 din 14 ianuarie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat decizia contestată și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de persoană refugiată pentru perioada septembrie 1940 – aprilie 1945, cu plata drepturilor cuvenite.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs Casa de Pensii a municipiului București, susținând că instanța nu a avut în vedere Precizările nr. 1026 din 29 martie 2002 ale Casei Naționale de Pensii, potrivit cu care nu beneficiază de dispozițiile Legii nr. 189/2000, copiii care s-au născut în perioada de strămutare a părinților. Totodată, recurenta a mai susținut că situația reclamantei nu este prevăzută de dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în sensul că la data strămutării părinților, nefiind născută, nu avea domiciliu de unde să fie strămutată. O ultimă critică a avut în vedere stabilirea greșită, în opinia recurentei, a perioadei de refugiu, respectiv septembrie 1940 – aprilie 1945, fără a se sesiza că reclamanta s-a născut la 1 ianuarie 1944, dată în raport de care urma să se stabilească și întinderea perioadei pentru care i se cuvin drepturile bănești.

Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Sub aspectul dreptului de a beneficia de dispozițiile Legii nr. 189/2000, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut în timpul refugiului părinților săi și ca atare, a suferit împreună cu aceștia privațiunile din motive etnice. În ce privește Precizările nr. 1026/2002 ale Casei Naționale de Pensii, cum ele nu reprezintă decât punctul de vedere al acestei autorități, punct de vedere care nu poate modifica dispozițiile legii în baza căreia a fost emis, legal și temeinic au fost apreciate de instanță ca nerelevante. Urmează, însă, a fi apreciată ca fondată critica vizând întinderea perioadei de refugiu și care nu poate fi anterioară datei de naștere a reclamantei și nici ulterioară datei fixate de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

Prin urmare, sub acest aspect, se impune admiterea recursului declarat de Casa de Pensii a municipiului București, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 1 ianuarie 1944 – 6 martie 1945.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa județeană de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 21 din 14 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că drepturile se acordă reclamantei A.C. pentru perioada 1 ianuarie 1944 – 6 martie 1945. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2003.