ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 722/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, sub nr. 7743/CA din 20 octombrie 2003, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 6581/5768 din 30 iulie 2003, prin care pârâta a refuzat să-i recunoască acesteia, calitatea de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că s-a născut la data de 6 octombrie 1941, în localitatea Deva, județul Hunedoara, în perioada de refugiu a părinților și fraților săi, refugiu ce a avut loc pe fondul evenimentelor istorice care s-au produs în septembrie 1940, când zona Ardealului de Nord a trecut sub jurisdicția Statului Ungar.

Prin sentința civilă nr. 3817 din 20 octombrie 2003, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, a admis excepția necompetenței materiale ridicată de pârâtă, prin întâmpinarea depusă și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, reținând că în conformitate cu art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, astfel cum acest articol a fost modificat prin Legea nr. 367/2001, competența de soluționare a contestației împotriva hotărârii emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, revine curții de apel.

Fiind învestită cu soluționarea acțiunii, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 12 din 12 ianuarie 2004, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 6581/5768 din 30 iulie 2003, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care să-i acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada de refugiu cuprinsă între 6 octombrie 1941 - 6 martie 1945. Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi și că, de la data nașterii, aceasta a avut de suferit, împreună cu părinții săi, consecințele refugiului din motive de persecuție etnică, astfel că situația sa se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În motivele de recurs, recurenta-pârâtă a invocat Precizările nr. 3423 din 26 septembrie 2002, făcute de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, în opinia căreia, sintagma „copii născuți în perioada refugiului părinților lor”, se referă la copii care s-au născut la un interval de maxim 300 de zile de la începutul refugiului părinților. Examinând sentința atacată, în raport cu critica formulată, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002 și prin Legea nr. 586/2002, de prevederile acestei legi beneficiază persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând implicit și copiii născuți în localitatea de strămutare sau de refugiu, aceștia împărtășind aceeași situație, cu cea a părinților refugiați sau strămutați.

Cum în cauza de față s-a făcut dovada că reclamanta s-a născut în perioada refugiului părinților săi, aceasta, începând cu data nașterii sale, respectiv, 6 octombrie 1941, a dobândit statutul de refugiat al părinților săi, suportând consecințele refugiului care s-au răsfrânt și asupra sa, așa cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond. Prin urmare, reclamanta, făcând dovada că se află în situația prevăzută la art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, este îndreptățită să beneficieze de drepturile aferente perioadei de refugiu. Pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 12 din 12 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.