ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3196/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2927 din 11 august 2004, la Curtea de Apel București, reclamanta B.C. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 12867/10112 din 22 iunie 2004, emisă de pârâtă și să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivare, reclamanta a arătat că prin hotărârea a cărei anulare o solicită, pârâta, în mod greșit i-a respins cererea, deși din înscrisurile depuse în susținere a dovedit că s-a născut în perioada refugiului părinților săi din Ardealul de Nord, suferind împreună cu aceștia, privațiunile create prin obligarea părăsirii domiciliului.

Prin sentința nr. 2775 din 17 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei, a anulat hotărârea nr. 12867/10112 din 22 iunie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 2 mai 1942 - 6 martie 1945 și să emită o nouă hotărâre, prin care să-i acorde drepturile corespunzătoare prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 septembrie 2003. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că s-a născut în perioada de refugiu a părinților săi, în data de 2 mai 1942, în localitatea Deva, județul Hunedoara, consecințele strămutării autorilor reclamantei din localitatea de domiciliu, în altă localitate, răsfrângându-se și asupra copiilor născuți în perioada refugiului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În motivare, recurenta a arătat că în mod greșit, instanța de fond a admis cererea reclamantei, întrucât aceasta s-a născut la mai mult de 300 de zile de la evacuarea părinților săi, ceea ce nu-i poate conferi dreptul de a fi beneficiară a dispozițiilor Legii nr. 189/2000. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente. Din copia-extras de pe tabelul cu refugiați din Transilvania de Nord, eliberată de Arhivele Naționale - Direcția Județeană Hunedoara, rezultă că mama reclamantei, împreună cu fratele acesteia și părinții B.V.

și B.I., la data de 25 septembrie 1940 au fost refugiați din Toplița, județul Mureș, în localitatea Deva. În declarațiile autentificate ale martorelor C.H. și M.A.E., acestea precizează că au cunoștință de faptul că reclamanta împreună cu sora sa s-au născut în perioada refugiului părinților lor, refugiu care a durat din anul 1940, până în noiembrie 1956, când au revenit în Cluj Napoca. Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații enumerate.

Din interpretarea prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate, din motive etnice, de către regimurile respective, în perioada arătată. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează să îl respingă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 2775 din data de 17 noiembrie 2004, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2005.