ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2060/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2060/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 4 decembrie 2003, reclamanta S.T. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 8468/7861 din 15 octombrie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că prin hotărârea menționată i s-a respins cererea privind stabilirea calității de refugiat din Ardealul de Nord, cu motivarea că s-a născut la mai mult de 300 de zile de la data refugiului părinților săi.
Prin sentința civilă nr. 302 din 17 februarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei S.T., a anulat hotărârea nr. 8468/7861 din 15 octombrie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 16 august 1942 - 23 ianuarie 1945, începând cu data de 1 martie 2003. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta s-a născut la data de 16 august 1942, în localitatea Deva, părinții reclamantei fiind strămutați din localitatea de domiciliu, Cluj Napoca, la data de 31 octombrie 1940. Instanța de fond a reținut ca fiind semnificativ faptul că părinților reclamantei, T.S.
și S.A., li s-a recunoscut calitatea de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189/2000, prin hotărârile nr. 643 din 24 iunie 2002 și nr. 1337 din 1 august 2002, emise de Casa Județeană de Pensii Cluj. În consecință, instanța a reținut că reclamanta are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 16 august 1942 - 23 ianuarie 1945. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, se susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, deoarece reclamanta s-a născut la un interval mai mare de 300 de zile de la data strămutării părinților reclamantei.
Prin aceasta s-a încălcat dispozițiile cuprinse în adresa nr. 3423 din 26 septembrie 2002 a Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, prin care acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru copiii născuți în perioada refugiului părinților este condiționată de nașterea copilului în cel mult a 300-a zi de la data începerii refugiului părinților. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G.
nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate începând cu 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice. Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație. Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate. În consecință, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 302 din 17 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.