ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2690/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 19 aprilie 2004, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta S.M.

a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, contestând

decizia nr. 153 din 16 decembrie 2002, emisă de pârâtă și a solicitat, pentru

ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate calitatea de beneficiară a

prevederilor Legii nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii,

reclamanta a arătat că a solicitat pârâtei, să-i recunoască dreptul de

beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitate de strămutată în Ungaria,

împreună cu familia sa.

Pârâta a invocat la primul

termen de judecată, excepția autorității de lucru judecat și a depus în

dovedirea susținerii, sentința nr. 319 din 12 martie 2003, a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și decizia nr. 3515 din 28

octombrie 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios

administrativ.

Prin sentința civilă nr.

1485 din 16 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins

cererea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, a

reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 319 din 12 martie 2003, a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, sentință devenită

irevocabilă prin decizia nr. 3515 din 28 octombrie 2003, a Curții Supreme de

Justiție, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.M., în

contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, având ca

obiect contestația sa împotriva deciziei de revizuire nr. 153 din 16 decembrie

2002, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000.

A mai reținut că prezenta

cerere formulată de reclamantă are ca obiect contestarea aceleiași decizii de

revizuire nr. 153 din 16 decembrie 2002, emisă de pârâtă, prin urmare, că are

același obiect, este formulată între aceleași părți, în aceiași calitate,

apreciind că se impune aplicarea dispozițiilor art. 1201 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, S.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În motivare, recurenta a

susținut, în esență, că în mod greșit, instanța de fond i-a respins acțiunea,

ca fiind autoritate de lucru judecat, întrucât între cererea de față și cererea

soluționată prin sentința civilă nr. 319 din 12 martie 2003, a Curții de Apel

București, nu există identitate de părți, obiect și calitatea părților. A mai

arătat că prin sentința menționată anterior s-a pronunțat o hotărâre având ca

obiect contestația împotriva deciziei de revizuire nr. 153 din 16 decembrie

2002, a Casei de Pensii a municipiului București, iar cererea de față are ca

obiect constatarea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea

nr. 189/2000, în calitate de persecutată politic.

Recursul este nefondat și

urmează a fi respins.

Unul dintre efectele

hotărârii judecătorești este puterea lucrului judecat, lucrul judecat trebuie

considerat că reflectă adevărul, potrivit principiului

res judicata pro

veritate habetur

.

Aceasta înseamnă că, având

în vedere situația parcurgerii o singură dată a diferitelor etape ale fazei

judecății, o cerere poate fi judecată irevocabil o singură dată și nu poate fi

combătută printr-o altă hotărâre judecătorească, astfel încât drepturile

recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o

hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Codul civil tratează puterea

lucrului judecat, ca pe o prezumție legală irefragabilă, împotriva căreia nu

poate fi primită nici o dovadă contrară.

Cum prin sentința civilă nr.

319 din 12 martie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, devenită irevocabilă prin decizia nr. 3515 din 28 octombrie

2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, a fost soluționată

cererea reclamantei S.M., având ca obiect revizuirea deciziei nr. 153 din 16

decembrie 2002, emisă de Casa de Pensii a municipiului București, Curtea

constată că instanța de fond a interpretat în mod judicios prevederile legii și

a stabilit o corectă situație de fapt, motiv pentru care, în temeiul art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de S.M., împotriva sentinței civile nr. 1485 din 16 iunie 2004, a Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 aprilie 2005.