ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2690/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 19 aprilie 2004, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta S.M. a chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, contestând decizia nr. 153 din 16 decembrie 2002, emisă de pârâtă și a solicitat, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000. În susținerea acțiunii, reclamanta a arătat că a solicitat pârâtei, să-i recunoască dreptul de beneficiară a Legii nr. 189/2000, în calitate de strămutată în Ungaria, împreună cu familia sa.

Pârâta a invocat la primul termen de judecată, excepția autorității de lucru judecat și a depus în dovedirea susținerii, sentința nr. 319 din 12 martie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și decizia nr. 3515 din 28 octombrie 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ. Prin sentința civilă nr. 1485 din 16 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins cererea formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, a reținut, în esență, că prin sentința civilă nr. 319 din 12 martie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, sentință devenită irevocabilă prin decizia nr. 3515 din 28 octombrie 2003, a Curții Supreme de Justiție, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S.M., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, având ca obiect contestația sa împotriva deciziei de revizuire nr. 153 din 16 decembrie 2002, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000. A mai reținut că prezenta cerere formulată de reclamantă are ca obiect contestarea aceleiași decizii de revizuire nr. 153 din 16 decembrie 2002, emisă de pârâtă, prin urmare, că are același obiect, este formulată între aceleași părți, în aceiași calitate, apreciind că se impune aplicarea dispozițiilor art. 1201 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, S.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. În motivare, recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit, instanța de fond i-a respins acțiunea, ca fiind autoritate de lucru judecat, întrucât între cererea de față și cererea soluționată prin sentința civilă nr. 319 din 12 martie 2003, a Curții de Apel București, nu există identitate de părți, obiect și calitatea părților. A mai arătat că prin sentința menționată anterior s-a pronunțat o hotărâre având ca obiect contestația împotriva deciziei de revizuire nr. 153 din 16 decembrie 2002, a Casei de Pensii a municipiului București, iar cererea de față are ca obiect constatarea calității de beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de persecutată politic.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins. Unul dintre efectele hotărârii judecătorești este puterea lucrului judecat, lucrul judecat trebuie considerat că reflectă adevărul, potrivit principiului res judicata pro veritate habetur . Aceasta înseamnă că, având în vedere situația parcurgerii o singură dată a diferitelor etape ale fazei judecății, o cerere poate fi judecată irevocabil o singură dată și nu poate fi combătută printr-o altă hotărâre judecătorească, astfel încât drepturile recunoscute printr-o hotărâre irevocabilă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces. Codul civil tratează puterea lucrului judecat, ca pe o prezumție legală irefragabilă, împotriva căreia nu poate fi primită nici o dovadă contrară.

Cum prin sentința civilă nr. 319 din 12 martie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, devenită irevocabilă prin decizia nr. 3515 din 28 octombrie 2003, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ, a fost soluționată cererea reclamantei S.M., având ca obiect revizuirea deciziei nr. 153 din 16 decembrie 2002, emisă de Casa de Pensii a municipiului București, Curtea constată că instanța de fond a interpretat în mod judicios prevederile legii și a stabilit o corectă situație de fapt, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.M., împotriva sentinței civile nr. 1485 din 16 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2005.