ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 690/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 690/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 mai 2003, reclamanta B.M. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând modificarea deciziei de revizuire nr.193 din 5 aprilie 2003, în ceea ce privește data de la care se acordă drepturile conferite de Legea nr.189/2002 și anume, în loc de 1 aprilie 2003, să fie trecută data de 1 aprilie 2001. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a depus cererea la data de 22 martie 2001, înregistrată sub nr. 356, întrucât potrivit art. 5 din Legea nr.189/2000, „persoanele prevăzute în art. 1 și 3 vor beneficia de prevederile acestei legi, începând cu data de 1 a lunii următoare în care a fost depusă cererea” – deci începând cu 1 aprilie 2001. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr.1006 din 25 iunie 2003 a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs B.M., reiterând argumentele din acțiune și susținând, în esență, că instanța nu a ținut cont de actele depuse la dosar și nici nu le-a studiat. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că prin decizia de revizuire nr. 9 din 13 mai 2002 – emisă de pârâtă s-a respins cererea reclamantei privind încadrarea în prevederile Legii nr.189/2000. La data de 14 martie 2003 reclamanta a depus o nouă cerere însoțită de actele doveditoare referitoare la încadrarea sa în prevederile Legii nr. 189/2000.
În urma acestor noi dovezi, pârâta reexaminează cererea înregistrată inițial la data de 22 martie 2001 și emite decizia de revizuire nr.193/2003, contestată în prezenta acțiune și recunoaște reclamantei încadrarea în prevederile art.1 lit. c), Legea nr.189/2000 începând cu data de 1 aprilie 2003. În speță, nu are incidență dispozițiile art. 5 din Legea nr.189/2000 ci art.10 din Legea nr.189/2000 care arată „Direcția generală de muncă și protecție socială teritorială, atunci când este sesizată sau prin proprie inițiativă, se va verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentei ordonanțe până la data publicării în M. Of. al României, Partea I. În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale se emite decizia de revizuire.
Pârâta a emis o nouă decizie de revizuire fiind sesizată la cererea reclamantei după aproximativ 1 an de la emiterea deciziei de revizuire nr. 9 din 13 mai 2002, despre care reclamanta nu precizează în cerere și care a rămas definitivă. Față de considerentele expuse, recursul urmează a fi respins ca nefondat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII DECIDE: Respinge recursul declarat de B.M. împotriva sentinței civil nr.1006 din 25 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 februarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.