ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 720/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 2383 din 30 iulie 2003, reclamantul M.T. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia

pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, anularea hotărârii nr. 5610 din 27 iunie

2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care acordarea

drepturilor ce i se cuvin în baza Legii nr. 189/2000, să se facă începând cu

data de 1 aprilie 2001, în loc de 1 noiembrie 2002, așa cum, în mod greșit, a aprobat

pârâta, prin hotărârea sus-menționată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că la emiterea hotărârii contestate, pârâta nu a ținut

seama de prima cerere înregistrată la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, sub nr. 9 din 5 martie 2001, prin care a solicitat

să-i fie acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2001, cererea fiind

înscrisă în registrul care se găsește în arhiva transferată la Casa de Pensii a municipiului București; pârâta a avut în vedere o a doua cerere înregistrată

de reclamant, la Casa de Pensii a municipiului București, sub nr. 11355 din 2

octombrie 2002, cu toate că în această a doua cerere, el, reclamantul a

menționat că la data de 5 martie 2001, a înaintat Ministerului Muncii și

Protecției Sociale, o cerere la care a atașat dosarul cu actele care fac dovada

situației sale de refugiat, însă acest dosar nu s-a mai găsit; la 4 iunie 2003,

înainte de emiterea hotărârii contestate, a solicitat pârâtei, cu cererea

înregistrată sub nr. 2311 din 4 iunie 2003, ca acordarea drepturilor aferentei situației

sale de refugiat să se facă începând cu data depunerii primei cereri.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1924 din 18 noiembrie 2003,

a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 5610 din 27 iunie 2003,

emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre prin care

reclamantului să-i fie acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând

cu 1 aprilie 2001.

Pentru a pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că reclamantul a făcut dovada înregistrării cererii

sale la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, la data de 5 martie 2001, iar Casa

de Pensii a municipiului București, în calitate de succesoare în drepturi și

obligații, în materia aplicării Legii nr. 189/2000, a Direcției de Muncă și

Protecție Socială a municipiului București, trebuia să acorde drepturile în

raport cu data depunerii acestei cereri.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct.

9 și pct. 10 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate

în scris, recurenta-pârâtă a susținut că în mod corect, prin hotărârea nr. 5610/2003,

reclamantului i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în

raport cu data înregistrării cererii sale la Casa de Pensii a municipiului București, respectiv data de 2 octombrie 2002.

Examinând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și

cu dispozițiile legale incidente cauzei, această instanță constatată că

recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 189/2000, acordarea drepturilor prevăzute de această lege se face

cu începere de la data 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.

La data depunerii primei

cereri de către reclamant, respectiv, 5 martie 2001, stabilirea și plata drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000 se făcea, potrivit art. 7 alin. (1) din această

lege, de Direcția de muncă și protecție socială teritorială.

Prin Legea nr. 367/2001, art.

7 alin. (1) din Legea nr. 189/2000, a fost modificat, în sensul că stabilirea

și plata drepturilor pentru situațiile prevăzute de această lege, se fac de Casele

județene de pensii sau după caz, de Casa de Pensii a municipiului București,

înființate de cadrul fiecărei direcții de muncă și protecție socială teritorială.

Aceste structuri nou înființate, în calitate de succesoare în drepturi și

obligații în materie de aplicare a Legii nr. 189/2000, au preluat, spre

rezolvare, cererile depuse de petenți.

Cum reclamantul a făcut

dovada înregistrării primei sale cereri, la data de 5 martie 2001, Casa de

Pensii a municipiului București, în calitate de succesoare în materie de aplicare

a Legii nr. 189/2000, avea obligația să-i acorde reclamantului, drepturile

stabilite prin hotărârea nr. 5610 din 27 iunie 2003, în raport cu data primei

cereri, respectiv cu începere de la 1 aprilie 2001, așa cum, în mod corect, a

apreciat și instanța de fond.

Pentru cele arătate și în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1924

din 8 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 februarie 2005.