ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2617/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 25 martie 2004, reclamanta C.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Ialomița, anularea hotărârii nr. 1463 din 15 ianuarie

2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care

să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, a

susținut că a făcut dovada că s-a născut în timpul strămutării părinților săi,

astfel că refuzul pârâtei, de a-i recunoaște calitatea de persoană strămutată,

cu consecința acordării drepturilor prevăzute de lege, este nelegal.

Curtea de Apel București,

prin sentința civilă nr. 1518 din 23 iunie 2004, a respins acțiunea, ca

nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că reclamanta nu a dovedit unde anume au fost

strămutați părinții acesteia, în România și nu a dovedit nici strămutarea

părinților, astfel că în mod corect pârâta i-a respins cererea privind

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței de mai

sus, reclamanta C.V. a formulat, în termen, recurs, susținând, în esență, că

instanța a apreciat eronat probele dosarului și a aplicat greșit legea.

În acest sens a arătat că părinții

săi, M.B. și G.B. au fost strămutați din localitatea Haschioi, județul

Durostor, în anul 1940, în România, locuind la început în localitatea

Sarighiol, județul Tulcea, unde s-a născut reclamanta, la 9 martie 1944 și a

susținut că a făcut dovada acestei situații de fapt, astfel că refuzul pârâtei,

de a-i recunoaște calitatea de persoană strămutată, confirmată de instanța de

fond, este nelegal.

Examinând hotărârea atacată,

în raport cu motivele de casare invocate, cu actele dosarului și cu normele

legale incidente cauzei, se constată că recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, astfel cum a

fost modificată, beneficiază de drepturile conferite de acest act normativ,

persoanele de cetățenie română care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie

1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate în altă

localitate, decât cea de domiciliu.

Prin H.G. nr. 127/2002 au

fost asimilate persoanelor strămutate, și cele refugiate.

În ceea ce privește

acordarea drepturilor compensatorii, legiuitorul nu face deosebire între

părinți și copiii născuți în perioada refugiului, având în vedere că traiul în

refugiu, ca urmare a persecuțiilor de natură etnică, a avut consecințe

identice, materiale și morale, vătămătoare, atât asupra părinților, cât și

asupra copiilor lor, indiferent că au fost născuți înainte sau în timpul

refugiului părinților.

Din copia certificatului de

naștere rezultă că reclamanta C.V. s-a născut la data de 9 martie 1944, în

localitatea Sarighiol, județul Tulcea.

Declarația imobiliară dată

de S.B., bunicul reclamantei, la 9 septembrie 1940, certificată de notarul

comunei, atestă că acesta a avut domiciliul în comuna Haschioi, județul

Durostor.

Din declarația autentificată

a martorului C.C. rezultă că părinții reclamantei, B.G. și B.M., au fost

strămutați în anul 1940, din Haschioi, județul Durostor - Bulgaria, în comuna

Barza, județul Călărași.

Declarația dată de S.B., la

25 februarie 1942, în fața primarului comunei Sarighiol, județul Tulcea,

confirmă că acesta a fost colonist evacuat din comuna Haschioi, județul

Durostor, stabilit, în comuna Sarighiol de Deal, județul Tulcea.

Faptul că S.B. este bunicul

reclamantei, este dovedit cu certificatul de naștere al tatălui acesteia, B.G.

Probele menționate au

confirmat realitatea strămutării părinților reclamantei, din regiunea Durostor,

Bulgaria, în localitatea Sarighiol, județul Tulcea, unde s-a născut reclamanta.

Prin urmare, față de cele ce

preced, se constată că recursul este fondat și urmează a fi admis, se va

modifica sentința atacată și în fond, se va admite acțiunea, cu consecința

anulării actului administrativ atacat și obligării pârâtei să emită o nouă hotărâre,

prin care să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 9 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie

2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta C.V. împotriva sentinței civile nr. 1518 din 23 iunie 2004 a Curții

de Apel București, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și

în fond, admite acțiunea formulată de reclamanta C.V.

Anulează hotărârea nr. 1463/2003,

emisă de Casa Județeană de Pensii Ialomița și obligă pe pârâtă să emită o nouă

hotărâre, prin care să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 9 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 octombrie

2002.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 aprilie 2005.